vineri, decembrie 6, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaRO E-Factura restartează sistemul fiscal

RO E-Factura restartează sistemul fiscal

Locul facturii pe hârtie rămâne doar în arhive. Ministerul Finanțelor pune la dispoziție sistemul de facturare electronică ce permite încărcarea, stocarea și descărcarea facturilor.

Un pas important pentru transformarea digitală a relației dintre antreprenor și stat, și un salt uriaș pentru transparentizarea achizițiilor publice din România, RO e-Factura este sistemul care permite 100% monitorizarea, analizarea și compararea costurilor pentru achizițiile publice, în timp real.

Ministerul Finanțelor anunță operaționalizarea deplină a sistemului RO e-Factura începând de joi, 11 noiembrie, pentru relația între companii și autoritățile publice, iar în scurt timp va fi disponibil și pentru operațiunile comerciale exclusiv private.

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a susținut încă de la preluarea mandatului că unul dintre cele mai importante obiective este transformarea digitală a relației dintre mediul privat și administrația fiscală. Importanța digitalizării interacțiunii dintre antreprenor și stat nu constă doar în eliminarea drumurilor la ghișeu sau economisirea timpului, ci presupune depășirea proceselor scriptice vechi, a sistemelor disparate și a metodelor de lucru care au ca bază hârtia sau dosarul cu șină.

“Digitalizarea este în egală măsură despre tehnologie, dar și despre oameni. Sperăm că angajații din sistemul public vor face acest salt și vor răspunde rapid cerințelor de astăzi ale cetățenilor. Ne propunem o schimbare de paradigmă, astfel încât să asigurăm o abordare proactivă a relației dintre instituțiile statului și cetățean în domeniul fiscal. Sistemul RO e-Factura pus la dispoziție de Ministerul Finanțelor este catalizatorul schimbării paradigmei din administrația publică. Transparentizarea cheltuirii banilor publici și digitalizarea interacțiunii mediul privat – stat sunt obiective asumate încă de când am preluat mandatul, iar implementarea sistemului este dovada că le îndeplinim”, a declarat ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu.

Pe pagina web a Ministerului Finanțelor a fost dezvoltată o secțiune specială dedicată Ro e-Factura, care poate fi accesată și direct, pe adresa http://efactura.mfinante.gov.ro/.

Autoritățile publice și contribuabilii au la dispoziție atât cadrul legal, cât și informații tehnice privind utilizarea sistemului. Platforma de informare cuprinde documentație separată atât privind sistemul național privind factura electronică Ro e-Factura pentru instituții publice, cât și prezentarea serviciilor web pentru sistemul național de plăți privind factura electronică disponibilă pentru toate persoanele juridice. Secțiunea cuprinde și un tuturial video cu toți pași care trebuie urmați.

Întrebări suplimentare pot fi transmise prin intermediul formularului de contact de pe portalul www.anaf.ro, categoria Asistență tehnică servicii informatice.

Menționăm că, după o perioadă de acomodare cu lucru în platforma Ro e-Factura, aceasta va deveni obligatorie pentru toate achizițiile publice realizate în România. De asemenea, Ro e-Facturare va deveni instrumentul exclusiv pentru facturare începând, cel mai probabil, din 2023.

RO e-Factura are nenumărate beneficii atât pentru administrația publică, cât și pentru mediul privat:

  • Oferă o imagine de ansamblu, în timp real, asupra execuției bugetare și în următoarea etapă, a tranzacțiilor în relația B2B;
  • Contribuie semnificativ la reducerea fraudei TVA la nivel național, cât și în cadrul Uniunii Europene. Va reduce pierderile asociate cu evaziunea fiscală;
  • Va fi un sistem interconectat cu celelalte sisteme deținute de statele membre ale U.E.;
  • Va asigura posibilitatea participării în procesul de achiziții publice a oricărei entități din oricare stat membru al Uniunii Europene;
  • Sistemul va oferi date în timp real, lucru care va conduce la eficientizarea procesului de colectare și, implicit, asigurarea necesității de investiții ale statului român;
  • Eficiență, predictibilitate și transparență în cheltuirea banilor de către instituțiile publice;
  • Va contribui la dezvoltarea mecanismului de verificare documentară (desk – audit – control ANAF – Antifraudă de la distanță)  pentru acțiunile de conformare și prevenire;
  • Datele colectate prin acest sistem vor fi suport pentru analize predictive mai detaliate ale evoluției economice, identificarea asimetriilor din economie și implementarea unor politici fiscale pertinente care să asigure un cadru natural de dezvoltare al mediului de afaceri;
  • Elimină vulnerabilitățile vechiului sistem de facturare pe suport hârtie.

***   ***   ***

comunicat de presă, 11 noiembrie 2021


SUNWAVES FESTIVAL, SW DUNES ÎN RAS AL-KHAIMAH, UAE, 02-05 MARTIE 2023

PRIMUL BRAND ROMÂNESC CE ORGANIZEAZĂ UN FESTIVAL DE MUZICĂ ÎN EMIRATELE ARABE UNITE. PRIMUL FESTIVAL DIN LUME CE PRIMEȘTE APROBARE PENTRU A-ȘI DESFĂȘURA PROGRAMUL...

consultare publică, proiectul de procedură pentru implementarea schemei de ajutor de...

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a lansat vineri, 16 septembrie a.c., spre consultare publică, proiectul de procedură pentru implementarea schemei de ajutor de minimis prevăzută...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,882FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro