Într-un context economic marcat de profunde transformări legislative și structurale, Consiliul Patronatelor ESG din România (CPESGR) lansează o invitație deschisă către autoritățile publice, organizațiile patronale, camerele de comerț, instituțiile financiare, organizațiile neguvernamentale și liderii din mediul de business. Scopul acestei inițiative este participarea la o amplă dezbatere națională privind modelul de implementare a principiilor de Mediu, Sociale și Guvernanță (ESG) în economia românească.
Tranziția ESG: De la Oportunitate de Piață la Presiune Coercitivă
Dacă în faza inițială, adoptarea principiilor ESG a fost stimulată de mecanismele pieței libere – prin facilități acordate pentru finanțările verzi, un interes sporit din partea investitorilor de pe piețele de capital și preferințele tot mai evidente ale consumatorilor pentru branduri responsabile, contextul actual s-a schimbat radical.
Introducerea reglementărilor europene stricte, în special a Directivei privind Raportarea de Sustenabilitate Corporativă (CSRD), derivată din Pactul Verde European, a mutat accentul din zona conformării voluntare în cea a obligațiilor administrative.
Prin scăderea treptată a pragurilor de raportare și obligativitatea evaluării întregului lanț valoric, cerințele ESG se extind în prezent asupra aproape întregului mediu de afaceri. Companiile românești sunt obligate să aloce resurse administrative, financiare și de know-how masive, care nu au fost încă pe deplin evaluate sau înțelese la nivel macroeconomic.
Ceea ce a început ca o motivare pozitivă pentru valorificarea unor oportunități de dezvoltare riscă să se transforme într-o presiune coercitivă: firmele se confruntă fie cu riscul unor sancțiuni pentru neconformare, fie cu excluderea din lanțurile comerciale internaționale dacă nu pot furniza datele ESG solicitate de partenerii de afaceri.
„Asistăm la un fenomen în care sistemul birocratic se transferă din sfera administrativă a statului direct în mediul de afaceri. Întrebarea fundamentală la care trebuie să răspundem împreună este: Promovăm ESG ca un model de business performant, generator de valoare economică, sau îl reducem la o uriașă și blocantă bătaie de cap administrativă?” a declarat Andrei Botiș, Președinte CPESGR, CEO NAI România & Moldova
Eveniment de Referință: Adunarea Generală CPESGR și Masa Rotundă ESG
Pentru a mapa poziționarea reală a mediului de business și pentru a identifica cele mai bune soluții de reglementare sau dereglementare, CPESGR organizează Adunarea Generală a membrilor, extinsă cu invitați din toate sectoarele cheie, în data de 02 iulie 2026, începând cu ora 10:00.
Evenimentul va avea loc în București, la Institutul Bancar Român, Sala „Mitiță Constantinescu” (Sector 3, Str. Negru Vodă nr. 3) și va reuni reprezentanți ai administrației de stat, bancheri, lideri de patronate și ONG-uri, camere de comerț, profesioniști, antreprenori și companii, într-un efort de aliniere strategică.
Dacă apreciezi că organizația ta este interesată să participe ca invitat, te rog completează formularul de mai jos: link aici.
„Cred că sustenabilitatea este viitorul acestei planete și este important ca toți antreprenorii să înțeleagă că va fi necesar să își conducă afacerile pe baza principiilor ESG. Dar modul în care vom implementa aceste criterii va fi pârghie sau o piedică pentru dezvoltarea economică. Pe acest subiect, cu toții – firme mai mici sau mai mari, din economii dezvoltate sau emergente – suntem la linia de start și avem aceleași șanse. Ne propunem să devenim o portavoce pe acest subiect, sprijinind mediul de afaceri pentru a identifica cele mai bune soluții de implementare ESG, adecvate resurselor actuale”, consideră Daniela Adriana Marișcu, Vicepreședintele Consiliul Patronatelor ESG din România.
Apel la Dialog: Pentru un ESG Voluntar și Predictibil
Agenda evenimentului include:
- Masă rotundă cu tema:
“Vocația ESG – între model de business generator de performanță economică și exigențele cerințelor de reglementare”
Prezentarea punctelor de vedere ale participanților, schimb de idei, opinii și experiențe.
- Prezentarea Programului de comunicare si consultare: „Resurse pentru finanțare, sustenabilitate (ESG) și performantă în afaceri”
Conceput a se derula pe parcursul a trei ani, programul include: editare ghiduri de resurse în format tipărit, serii de evenimente business, serii de videopodcast-uri, sesiuni de comunicări și dezbateri.
Dacă ești membru CPESGR sau ai primit o invitație să participi la eveniment și dorești să participi, te rog completează formularul de confirmare pentru o cât mai eficientă organizare: link aici
Cezar Armașu, Director general al organizației patronale, precizează:
„CPESGR militează pentru o abordare echilibrată, bazată pe implementarea voluntară a principiilor de sustenabilitate și pe transformarea acestora în premise de creștere economică, nu în blocaje operaționale.
Consultarea extinsă care debutează prin evenimentul din 2 iulie și continuă cu programul de comunicare și consultare “Resurse pentru finanțare, sustenabilitate (ESG) și performantă în afaceri” reprezintă platforma ideală prin care vocea reală a antreprenorilor, profesioniștilor și corporațiilor din România poate ajunge la factorii de decizie politică și legislativă, asigurând o tranziție justă din punct de vedere social și sustenabilă din punct de vedere economic.”
Dacă apreciezi că organizația ta este interesată să participe ca invitat, te rog completează formularul de mai jos, și vom reveni către tine cu o confirmare de rezervare a unui loc de participare, în limita disponibilităților:

Dacă ești membru CPESGR sau ai primit o invitație să participi la eveniment și dorești să participi, te rog completează formularul de confirmare pentru o cât mai eficientă organizare:













