duminică, iunie 20, 2021
AcasăREVISTA ONLINEArticoleSticla care dăinuie

Sticla care dăinuie

Între admirație și uimire sunt reacțiile pe care ni le naște sticla, materialul atât de fragil, care prin măiestria unor artiști se transformă în opere de artă perene. Un nume de referință în arta vitraliilor este Amalia Verzea, artist monumentalist, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, expert în vitraliu și restaurare al Ministerului Culturii, pictor vitralist și restaurator atestat al Patriarhiei Ortodoxe Române, membru tehnic în Corpus Vitrearum Medii Aevi – Italia. Împreună cu soțul său ing. Gabriel Iliuță, conduce Atelierul AMAGA, care este leader pe piață în creație și restaurare de vitralii, mozaic și pictură parietală.

Atelierul AMAGA, având o experiență de peste 30 ani, realizează opere de artă pentru ambiente private și sacre din întreaga lume. Sediul de reprezentanță și proiectare se află la Oradea, iar cel de producție a fost în Italia din anul 1988 până în 2018, în prezent aflându-se în București.

Despre o artă transformată într-o industrie mai puțin cunoscută am stat de vorbă cu Amalia Verzea.

-Ați absolvit secția de artă monumentală și restaurare la Academia de Arte plastice din București, dar cum a apărut dragostea pentru imaginile spectaculoase create din sticlă?

-În cadrul Facultății de Artă Monumentală existau ateliere de tehnici cum ar fi: pictură parietală, frescă, mozaic, zgrafitto, unde luam contact cu tehnicile respective și cu materialele aferente fiecăreia. Excepția făcea tehnica vitraliului, care era doar teoretic nominalizată. Contactul cu domeniul vitraliului l-am avut tot în perioada studenției când din dorința de a mă specializa în pictură bizantină am fost repartizată prin Patriahia Română, ca ucenic, în atelierul unor pictori autorizați în domeniu – atelierul soților Broscăuțeanu – Roșca situat în strada Plevnei din București. Acest moment a fost cel care mi-a marcat întreaga carieră. Atelierul era specializat pe vitraliu. Aveau lucrări și pentru biserici, dar și pentru spații publice. Am înțeles din primul moment că asta este ceea ce-mi doresc, că nu voi mai face pictură parietală, ci doar vitraliu. Am considerat acel moment ca fiind șansa vieții mele de a face ceva deosebit, cu un material spectaculos, care este sticla.

–  Ce tradiție are România în domeniul vitralisticii?

– România nu avea o tradiție în domeniul vitralisticii. Acești artiști erau niște pionieri în domeniu. Cercetau împreună cu ingineri chimiști compoziția culorilor necesare picturii – grisaille și emailuri care urmau să penetreze sticla prin coacere în cuptor la 650 de grade, își construiau singuri cuptoarele și mașinile de tras baghetele de plumb. Era începutul anilor ’80. Neexistând o școală în acest domeniu, această meserie veche de peste 1000 de ani, era practic reinventată în câteva ateliere bucureștene din anii ’70-’80. În acea perioadă s-au realizat vitraliile din Catedrala Catolică Sfântul Iosif din București, în atelierul pictorului Brodeală, iar în atelierul Broscăuțeanu – Roșca se realizau vitraliile de la Biblioteca Națională, Casa de modă de pe Lipscani și din Palatul Cotroceni. Practic am învățat meserie studiind unele dintre cele mai importante monumente ale țării. Și acum când vizitez Palatul Cotroceni mă revăd pictând unele dintre cele mai frumoase vitralii decorative din țară. Ulterior unele dintre aceste vitralii am avut ocazia să le resturez în calitate de expert restaurator al Ministerului Culturii.

– În 1988 ați părăsit România, stabilindu-vă în italia. Ce v-a determinat să faceti acestă mutare?

– Am părăsit România deoarece nimic nu prevedea căderea regimului comunist, iar pentru noi tinerii din acea perioadă, dorința de a ne putea exprima liber era mai puternică decât orice altă dorință. Părea o lume moartă, fără perspectivă. Ajunsesem la foarte scurt timp după terminarea facultății să-mi doresc să creez doar ca liber profesionist. Am făcut tot posibilul să nu fiu angajată în niciun post statal, cum ar fi postul de profesor care mi s-a oferit în stagiatură sau de creator în cadrul cooperativei meșteșugărești. Prin diverse transferuri mi s-a pierdut urma și am început o activitate de liber profesionist. Am creat o linie de imprimerie-serigrafie pe țesături, pe care am comercializat-o prin rețeaua de magazine ale fondului plastic. În foarte scurt timp am ajuns să nu fac față comenzilor. În magazinele Fondului Plastic se făceau programări pentru produsele mele. Aceste magazine erau răspândite pe tot teritoriul țării, fiecare reședință de județ avea cel puțin unul unde artiștii își vindeau produsele lor. Nu știu de ce acestă rețea de comercializare a producției artistice a dispărut. Era o idee foarte bună. Practic prin acestă metodă de comercializare a produselor proprii, absolut legală, cu taxe și impozite plătite în mod corect, care se ridicau la o treime din realizări, am ajuns să încasez niște cifre uriașe pentru acea perioadă. Așa s-a făcut că am fost chemați, vorbesc la plural pentru că lucram împreună cu soțul meu, la fel cum fac și în ziua de astăzi, la miliția economică să fim verificați în legătură cu proveniența materialelor, culorilor. Atunci mi s-a sugerat că avem un venit prea mare raportat la vârsta noastră și că ar fi cazul să reducem producția. M-am îngrozit. Cum să mă plafonez la 26 de ani? Am făcut o ultimă tentativă. Am încercat să obțin aprobări pentru a-mi comercializa singură produsele prin cooperativă meșteșugărească. Nu le-am obținut și atunci a fost momentul în care am decis plecare definitivă din țară. Am părăsit România în martie 1988 și ne-am stabilit în Italia.

-Cum ați fost primită în Italia?

– Italia ne-a acordat imediat azil politic, acesta fiind singura modalitate de a putea rămâne pe teritoriul ei în acea perioadă. Repede am primit și dreptul la muncă. Am deschis atelierul de vitralii AMAGA, care a funcționat pe teriotoriul Italiei din 1988 până în 2018, adică 30 de ani. În anul 2018 am luat hotărârea să mut producția în București și am deschis atelierul de vitralii și resturare „Ars Vitraerum Amaga”. În Italia m-am integrat extrordinar de repede. Am perceput totul ca pe o mutare, nu ca pe o emigrare. Din prima zi în care am deschis atelierul de vitralii am avut clienți privați care doreau   să-și înfrumusețeze casele. Am avut intuiția să-mi deschid activitate într-o localitate relativ mică – Carate-Brianza, unde m-am făcut repede cunoscută. Acolo am deschis prima expoziție de vitraliu și icoane pe sticlă. Era în 1990. O mare parte dintre arhitecții și designerii cu care am colaborat ani de zile i-am cunoscut cu acestă ocazie. Au urmat apoi expoziții de artă și design italian în Monza, Milano, Como, Veneția, care fiecare  mi-a adus o multitudine de clienți. Ca recunoaștere pentru calitatea artistică și tehnică a lucrărilor de vitraliu am reprezentat Italia în expoziții internaționale de artă și design la New York, Toronto, Tokyo și Monte Carlo. Tot în acești ani am realizat una dintre lucrările de referință pentru întrega carieră: 240 de metri pătrați de vitralii pentru biserica din Casteletto Ticino, pe malul lacului Maggiore, unde am fost lăsată să creez liber cu toate că tema era religioasă. Alături de realizarea de vitralii noi, am avut ocazia să restaurez vitralii de pe monumente istorice și astfel am ajuns să fac parte, începând cu anul 2006, din cea mai importantă organizație internațională creată pentru apărarea patrimoniului vitralistic mondial „Corpus Vitrearum Medii Aevi”.

– Ce a însemnat experiența italiană pentru creația dumneavoastră?

– Enorm, datorită contactului direct cu monumente emblematice cum este Domul din Milano, în interiorul căruia poți admira vitralii din Evul Mediu, din Renaștere și până în zilele noastre. Locuiesc între Milano și Como și pot să vă spun că orice localitate îmi oferea zilnic lecții de artă. Populația are o dotare artistică înnăscută, sunt creativi și știu să aprecieze orice formă de manifestare artistică.

– În Italia ați devenit și galeristă, prezentând opera multor artiști români. Ce impact a avut acestă activitate pentru artiști români, dar și pentru modul în care au început să ne perceapă italienii?

-La începutul anilor 2000 am hotărât să realizez în cadrul atelierului un mic spațiu expozițional, o galerie cu vitrină la stradă. Se întâmpla în perioada în care imaginea României în exterior se deteriorase și am simțit nevoia să încerc pe cât posibil să o corectez și să aduc în fața societății în care trăiam exemple diverse, prezentând o artă de calitate. Astfel am avut ocazia să expun pictura lui Emil Ciocoiu, a lui Horia Roșca, sculptura lui George Pavel, pictura Zittei Ring, dar și a maeștrilor din România: Constantin Piliuță sau Octavian Vișan. Activitatea asta a fost foarte bine primită în spațiul italian.

– Revenind la meseria dumneavoastră tranformată în artă, cât de lung este drumul sticlei până la crearea unei imagini sub forma unui vitraliu?

– Ca să lucrezi în acest domeniu trebuie să ai foarte multă răbdare. De la faza de proiectare și până la punerea în operă a unui vitraliu, etapele pe care le parcurgi sunt numeroase. Se începe cu realizarea schițelor la scara 1/10, după care se trece la realizarea cartoanelor la scara reală. Aceste cartoane vor fi folosite ca șabloane pentru tăierea sticlei, care se face manual. Urmează apoi intervențiile de pictură care se realizează cu culori speciale pe bază de plumb, care prin coacere la 650 de grade vor pătrunde și se vor fixa în sticlă. Pentru a obține efectul dorit sticlele pot fi coapte și de patru-cinci ori. Apoi se ajunge la montajul lor în baghete de plumb, se chituiește întreg panoul pentru o perfectă rigidizare a lui, dar și pentru conservarea în timp, iar ultima operație este curățarea panoului.

– După 30 de ani în Italia ați hotărât să reveniți în România. De ce?

– Am mutat atelieru, producția efectivă, în România după treizeci de ani, dar revenirea a fost gradată și s-a produs de pe la mijlocul anilor 2000, când au apărut primele comenzi din România. La început ni se părea o glumă, nu ne venea să credem că țara noastră ajungea la nivelul de a avea nevoie de produsele noastre, de experiența noastră în acest domeniu. Treptat aveam tot mai multe comenzi pe care le realizam în Italia și le transportam pentru a le pune în operă pe monumentele din țară. Astfel am restaurat vitraliile din Palatul Episcopal Greco Catolic din Oradea, din Palatul Episcopal Ortodox din Oradea, Mânăstirea Sucevița, Biserica Sfântul Spiridon Nou din București, Biserica Amzei din București. Totodată am realizat vitralii pentru bisericile noi din România. Cele mai importante sunt vitraliile din altarele de vară ale Mânăstirii Plumbuita și Mânăstirii Ghighiu. Ajunsesem să producem pentru România aproape 90% din toată producția noastră din Italia. Era din ce în ce mai complicat așa că, în 2018, am luat hotărârea să mutăm atelierul și să facem întreaga producție pe teritoriul României, iar momentul decisiv a fost când am contractat restaurarea vitraliilor din Biserica Evanghelică “Sfânta Maria” din Sibiu, monument istoric, gotic, cu peste 270 de metrii pătrați de vitralii compuse din 950 de panouri vitrate.

Cât de greu a fost să găsiți  și să formați forța de lucru în România?

– Am format o echipă de tineri pe care-i specializez în acest domeniu. Ei provin din facultățile de arte plastice și vor fi următorii specialiști, cei care vor duce mai departe acestă meserie.

-Ce perspective are vitralistica în România?

– Vitralistica în România este în plină ascensiune. Este foarte mult de lucru în domeniul restaurării, dar apar și lucrări noi. Se formează o pătură de clienți care sunt receptivi la înfrumusețarea ambientului privat sau public.

– Au început românii să-și recupereze valorile trecutului? 

– Pot afirma că a început o etapă pentru România în care se fac eforturi considerabile pentru recuperarea valorilor trecutului. Sunt în curs de desfășurare multe proiecte de restaurare ale obiectivelor importante de pe tot cuprinsul țării. Cu acest val de conștientizare a apartenenței unor valori istorice vine și dorința de a le conserva pentru generațiile următoare, dorință ce a putut fi pusă în aplicare prin accesarea fondurilor europene din acest domeniu.

–  Puteți destăinui câteva dintre cele mai importante proiecte la care lucrați?

– Sunt în plin proces de restaurare vitraliile din Biserica ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” din Lipova, monument istoric din secolul al XVI-lea. Lucrăm de asemenea la realizarea vitraliilor noi din Biserica Mânăstirii Sucevița, o completare a celor originale restaurate în anii anteriori. Finalizăm, după trei ani, restaurarea vitraliilor din Biserica Evanghelică din Sibiu, precum și pe cele din Palatul Cultural Episcopal din Sighetul Marmației. Pe parcursul acestui an, dar și a anului viitor avem proiecte importante care vor intra în faza de execuție, cum ar fi: realizarea vitraliilor pentru Palatul Episcopal Greco Catolic din Oradea, clădire afectată de incendiul care a avut loc în  vara anului 2018. De asemenea vom realiza vitraliile pentru ferestrele monumentale situate pe fațadele Cazinoului din Constanța, care a intrat în restaurare după mulți ani de abandon total și care urmează să-și recapete splendoarea unuia dintre cele mai frumoase monumente în stil Art Nouveau din Europa.


Articolul precedentArbitrajul comercial
Articolul următorRevista Presei 17 Martie
Sebastian Craciun
De peste 20 de ani este realizator la Radio România Cultural, în acestă calitate fiind autorul a sute de transmisiuni directe ale concertelor Orchestrelo Radio, a zeci de transmisiuni directe de concerte și recitaluri din cadrul Festivalului Internațional George Enescu, a sute de emisiuni precum: „Tentații culturale”, „Music Show”, „Diaspora Muzicală Românească”, “Armonii istorice”, „Cult...Top”. A realizat interviuri cu mari personalități din lumea artistică, politică, academică și medicală. Este președintele Asociației Pro Valores, prin care a organizat numeroase evenimente culturale de interes național și internațional: Mogoşoaia ClassicFest – 9 ediții, Turneului Naţional „Muzica în Palatele României” – 7 ediții, Mogosoaia Clasic Underground, Concursului Naţional „Drumul spre celebritate” – 13 ediții, Romania Underground – Turneul Naţional Muzica în salinele României, Turneul Naţional „Pianul cu poeme”, Turneul Naţional „Armonii pascale”, Turneul “Citadele muzicale”, concursurile internaționale de artă plastică: “Martha Bibescu”, „Ionel Perlea”, „Citadela Artelor”.
spot_img
spot_img
promovare online:spot_img

Postari recente:

promovare online:spot_img
spot_img
3,525FaniÎmi place
5AbonațiAbonați-vă
spot_img

Recomandate:

Evenimente:

spot_img