Conferința „Francofonie, Antreprenoriat și Leadership Francofon în România” a avut loc în data de 21 martie 2022, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” București. Organizatorul principal al acestei conferințe a fost Asociația Femeilor Francofone pentru Inovare, Antreprenoriat și Știință (Asoffias) în parteneriat cu Institutul Francez din Romania, Centre International de Formation et de Recheche Avancées en Physique (CIFRA)/UNESCO, France Alumni România, EDISON – Cluburi și Comunități de Antreprenoriat și Tehnologie, La French Tech România și mulți alții.
Printre invitații de onoare ai acestui eveniment se numără Excelența Sa, Doamna Laurence Auer, Ambasadoare a Franței în Romȃnia.
“Cu ocazia summitului francofoniei de la Erevan s-a realizat bilanțul francofoniei, a rezultat în unanimitate că ceea ce a ajutat extraordinar este conferința din noiembrie 2017 despre femei, francofonie și antreprenoriat. A rezultat un apel legat de egalitate, perspectivele și dinamismul femeilor în mediul de lucru, mai ales în domeniile educație, sănătate, tech și posturi de responsabilitate.
Cu ocazia sărbătoririi francofoniei pe 20 martie, vineri s-a lansat un ghid de formari francofone pentru viitorii studenții, în prezenta lui Câmpeanu, ce ocupă și președenția AUF.
AUF are rol esențial, de legătură între mediul academic și mediul de muncă. Numeroase evenimente vor avea loc tot anul legate de francofonie. În octombrie 22 a avut loc o prezentare pentru studenții români a oportunităților francofone din mediul de lucru. CEREFREA este un alt organism care asigură legatura între French tech (companiile care sunt motorul în angajări) și femeile care realizează research, mai ales în domeniul științei’’, a precizat Excelența Sa, Doamna Laurence Auer.
Discursul ce a urmat a fost cel al Amirei Mihăilescu, Ministru Plenipotențiar, Corespondent național pentru Francofonie si al Ministerului Afacerilor Externe și al lui Florin – Sergiu Dobrescu, Secretar de Stat Ministerul Antreprenoriatului și Turismului ce și-au exprimat susținerea atât spre francofonie cât și spre antreprenoriatul feminin.
Dr. Camelia Untescu Blanda, președinte Asoffias, a relatat: ”Când vorbim despre Francofonie, Antreprenoriat și Leadership, atingem un subiect amplu ce se poate transforma într-un veritabil model de dezvoltare pentru România. În această manieră am gândit și organizat acest eveniment emblematic pentru comunitatea francofonă și francofilă din România.
Scopul evenimentului a fost capacitarea și dezvoltarea comunității francofone din mediul științific, universitar, antreprenorial și de business. Prin formatul de antreprenoriat și leadership vrem să scoatem în evidență faptul că Francofonia este un simbol al inovației în sfera economică, socială și culturală. Dezbaterea despre comunitatea francofonă are meritul de a armoniza în spațiul public o serie de teme adiacente imaginarului românesc cu privire la francofonie.
În cadrul Conferinței, participanții au prezentat teme de interes actual, punând accentul pe importanța și relevanța culturii, educației și a cercetării pentru dezvoltarea statelor din întreg arealul francofon. Le mulțumesc tututor participanților la această conferință care reprezintă debutul unei serii de evenimente dedicate comunității francofone și francofile din România”
Felicia Diaconu expert în cadrul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO a menționat: “Comisia Națională a României veghează la promovarea limbii franceze, una dintre limbile oficiale ale UNESCO și una dintre cele două limbi de lucru ale secretariatului UNESCO. În același timp, diversitatea culturală, drepturile omului, educația, formarea, învățământul superior, cooperarea pentru dezvoltarea durabilă, egalitatea de gen, sunt teme care se află pe agenda curentă a organizației și a Comisiei Nationale a României pentru UNESCO, în aceași măsură.”
Dr. Tudor Popescu a prezentat două organizații ce promovează antreprenoriatul pentru tinerele generații și anume: The Entrepreneurship Academy & Project Leader EDISON- Cluburi și Comunități de Antreprenoriat și Tehnologie “[…] francofonia este un parteneriat de valori și ce înseamnă acest parteneriat pentru noi, în cadrul organizațiilor pe care vi le aduc în atenție acum, modul în care noi promovăm antreprenoriat pentru noi generații, modul în care centrăm lucrul acesta pe noile generații feminine și natura francofonă a acestor proiecte.
[…] Avem două organizații – The Entrepreneurship Academy care este o universitate de business în România care face foarte mult difetența în piața de profil cu accentul pe care îl pune pe zona de practică și EDISON – Cluburi și Comunități de Antreprenoriat și Tehnologie, unul dintre cele mai inovative proiecte de antreprenoriat, care îmbină antreprenoriatul și noile tehnologii ca instrumente necesare pentru dezvoltatrea tinerilor.”
În cadrul evenimentului au mai participat și Dr. Sabin Stoica, Director CIFRA/UNESCO, Jeremy de France, Antreprenor/ Cofondator La France TechRomȃnia, Dr. Ion Sorin Zgură, Director Institutul de Stiințe Spațiale, Dr. Aurelian Gȃlcă, Responsabil Relații Internaționale – Institutul Național pentru Fizica Materialelor, Dr. Sarah Derbali, fost bursier Eugen Ionescu – cercetător post-doctoral al Institutului Național de Fizica Materialelor.
Un public numeros a dat curs invitației Asoffias, format din mediul științific, universitar, antreprenorial, administrație publică, societate civilă, alături de reprezentanți guvernamentali și ai organizațiilor francofone, dintre care se disting Emilian Imbri, consilier al ministrului Educaţiei Sorin Cîmpeanu și doamna profesor Mihaela Stefan, Inspector Școlar General al ISMB (Inspectoratul Școlar al Muncipiului București).