miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaFost lider al studențimii românești din diaspora se alătură echipei Public Affairs...

Fost lider al studențimii românești din diaspora se alătură echipei Public Affairs Solutions

Decebal Mohîrță, un tânăr de 23 de ani și fost Secretar General în cadrul Consiliului Director al Ligii Studenților Români din Străinătate se alătură companiei de Government și Public Relations Public Affairs Solutions, în poziția de consultant.

Decebal, a coordonat Liga Studenților Români din Străinătate Filiala Germania, care a organizat activ evenimente studențești. Din această poziție a avut ocazia să construiască o relație profesională cu Ambasada României în Germania, precum și cu Institutul Cultural Român din Berlin. Din Decembrie 2020, a fost ales membru în consiliul director al Ligii Studenților Români din Străinătate, coordonând, din funcția de Secretar General, activitatea de organizare, analiză și conducere operativă a organizației. În afara Ligii, Decebal este fondatorul grupului civic „Bucureștiul Tânăr” și fost vicepreședinte al Asociației Națiunilor Unite din Konstanz, Germania.

Printre activitățile derulate din aceste poziții, se numără relaționarea cu autoritățile statului și elaborarea de proiecte politice ce vizează interesele studenților români din străinătate. De-a lungul activității lui în slujba tinerilor studenți din străinătate, Decebal a contribuit decisiv la noi colaborări cu Administrația Prezidențială, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Tineretului și Sportului, Centrul pentru Tineret al Municipiului București, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Educației și Cercetării, Autoritatea Electorală Permanentă, precum și cu alte organizații studențești, și din mediul antreprenorial.

La vârsta de 21 de ani, Decebal a organizat alături de Administrația Prezidențială conferința “Future Skills and Future of Work”. La eveniment au participat, în calitate vorbitori, președintele Klaus Iohannis, președintele Consiliului Național al Rectorilor Sorin Cîmpeanu și rectorul Universității de Vest din Timișoara Marilen Pirtea. De asemenea, Decebal a fost fondatorul și managerul de proiect al Forumului Studenților Români de Pretutindeni, un proiect cu o deosebită importanță pentru întreaga mișcare studențească, unind astfel cele mai reprezentative organizații studențești din țară. Proiectul a facilitat dezbateri între studenți și experți din diferite domenii. În urma celor 5 zile de dezbateri au fost redactate 5 Rezoluții finale care conțin propuneri de modificări legislative și inițiative pentru dezvoltarea durabilă a direcțiilor abordate.

Decebal Mohîrță a absolvit Facultatea de Istorie și Științe Sociale din cadrul Universității Konstanz, universitate ce face parte din programul „Exzellenzinitiativ”, astfel fiind recunoscută ca una din cele 11 universități de elită din Republica Federală Germania.

Compania Public Affairs Solutions este prezentă pe piața din România din anul 2007, inițial ca McGuireWoods România, filială a McGuireWoods LLC, companie americană de advocacy situată în top 20 al firmelor de relații guvernamentale din Washington, DC și inclusă în clasamentul „Influence 50” al The National Law Journal.

În prezent, Public Affairs Solutions are un portofoliu de peste 130 de investitori strategici dintr-o gamă largă de industrii, cum ar fi agroindustria, producția, produsele farmaceutice, serviciile financiare, energia, IT&C etc., legând relații de lungă durată între comunitatea de afaceri și guvernul român.

 

🎥 Asociația NIA Neurodiversity Academy

🎥 Educație, Antreprenoriat și Antreprenoriat social / Asociația NIA Neurodiversity Academy 🎤 Invitat: Steluța Moisescu, Președinte și fondator Asociația NIA Neurodiversity Academy Director General...

SUNWAVES FESTIVAL, SW DUNES ÎN RAS AL-KHAIMAH, UAE, 02-05 MARTIE 2023

PRIMUL BRAND ROMÂNESC CE ORGANIZEAZĂ UN FESTIVAL DE MUZICĂ ÎN EMIRATELE ARABE UNITE. PRIMUL FESTIVAL DIN LUME CE PRIMEȘTE APROBARE PENTRU A-ȘI DESFĂȘURA PROGRAMUL...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,827FaniÎmi place
290AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro