vineri, decembrie 9, 2022
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaPNRR: A fost transmisă Comisiei Europene prima cerere de plată în valoare...

PNRR: A fost transmisă Comisiei Europene prima cerere de plată în valoare de 3 miliarde euro

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a transmis, astăzi, Comisiei Europene, prima cerere de plată din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro. Din această sumă, 2,03 miliarde euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil, iar 0,90 miliarde euro sprijin sub formă de împrumut.

Din suma solicitată spre rambursare prin cererea de plată, România va încasa 2,56 miliarde euro, valoarea ce rezultă după deducerea prefinanțării primite până în prezent. Concret, din componenta de granturi va fi rambursată o sumă de 1,77 miliarde euro, iar din cea aferentă împrumuturilor 0,78 miliarde euro.

„Ne-am respectat angajamentul de a trimite astăzi, 31 mai, Comisiei Europene prima cerere de plată în vederea încasării fondurilor PNRR alocate pentru țintele și jaloanele îndeplinite la sfârșitul anului trecut. Doresc să le mulțumesc tuturor miniștrilor pentru efortul depus”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Prima cerere de plată cuprinde cele 21 de țintele și jaloanele aferente trimestrului IV din 2021. Odată cu transmiterea cererii de plată, au fost transmise Comisiei toate documentele justificative privind îndeplinirea satisfăcătoare a țintelor și jaloanelor, aceasta fiind o condiție obligatorie. În total au fost încărcate în sistemul electronic al Comisiei 180 de documente justificative aferente celor 21 de jaloane/ținte, incluse în cererea de plată.

Țintele și jaloanele aferente primei cereri de plată și ministerele responsabile de îndeplinirea acestora sunt:

  1. Jalon 1–  Intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006. Responsabil: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor;
  2. Jalon 69 – Adoptarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025 și aplicarea planului de acțiune. Responsabil: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI);
  3. Jalon 78 – Intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. (C.N.A.I.R.) și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A. (C.N.I.R.). Responsabil: MTI;
  4. Ținta 113 – Scoaterea din operare a capacității de producție a energiei electrice pe bază de cărbune. Responsabil: Ministerul Energiei;
  5. MCID – Jalon 142 – S-a instituit și este operațional grupul operativ pentru implementarea și monitorizarea reformelor și investițiilor privind transformarea digitală. Responsabil: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID)
  6. Jalon 146 – Intrarea în vigoare a legii privind securitatea rețelelor 5G. Responsabil: MCID
  7. Jalon 150 – Adoptarea Strategiei naționale privind securitatea cibernetică 2021-2026. Responsabil: MCID
  8. Jalon 211 – Asistență tehnică contractuală furnizată de o entitate care va fi selectată în conformitate cu legislația națională privind achizițiile publice. Responsabil: Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS)
  9. Jalon 212 – Intrarea în vigoare a unui ordin al ministrului prin care se instituie un comitet de monitorizare însărcinat cu revizuirea, cu sprijinul furnizorului de asistență tehnică, a sistemului de pensii și a intervențiilor la nivel de politici în sistemul de pensii. Responsabil: MMSS
  10. Ținta 220 – Numărul de case de marcat conectate la sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Responsabil: Ministerul Finanțelor (MF)
  11. Jalon 247 – Semnarea acordului de contribuție dintre Comisia Europeană și Guvernul României pentru C9. Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare – I2. Măsura 1. Garanția de portofoliu pentru Reziliență. Responsabil: MIPE
  12. MIPE – Jalon 250 – Semnarea acordului de contribuție dintre Comisia Europeană și Guvernul României pentru C9. Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare – I2. Măsura 2. Garanția de portofoliu pentru Acțiune climatică. Responsabil: MIPE
  13. MIPE – Jalon 253 – Semnarea acordului de finanțare între Fondul European de Investiții și Guvernul României pentru crearea Fondului de fonduri de capital de risc pentru redresare (denumit în continuare „fondul”) și adoptarea politicii de investiții a fondului. Responsabil: MIPE
  14. Jalon 259 – Semnarea acordului de contribuție dintre Comisia Europeană și Guvernul României pentru C9. Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare – I2. Măsura 5. Instrumentul financiar pentru investiții în eficiență energetică în sectorul rezidențial și al clădirilor. Responsabil: MIPE
  15. Jalon 270 – Unitatea de implementare a reformelor din cadrul mecanismului de sprijin al politicilor (PSF) instituită și operațională. Responsabil: MCID
  16. Jalon 366 – Adoptarea criteriilor de prioritizare a investițiilor în centrele comunitare integrate. Responsabil: Ministerul Sănătății
  17. Jalon 426 – Intrarea în vigoare a actului legislativ de aprobare a noii Strategii naționale anticorupție. Responsabil: Ministerul Justiției
  18. Jalon 450 – Audit și controale: informații pentru monitorizarea implementării planului de redresare și reziliență. Responsabil: MIPE
  19. Jalon 451 – Intrarea în vigoare a unei ordonanțe a guvernului privind stabilirea mandatului legal al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), al Ministerului Finanțelor și al Autorității de Audit. Responsabil: MIPE
  20. Jalon 462– Intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern privind realizarea programului național pentru reducerea abandonului școlar. Responsabil: Ministerul Educației
  21. Jalon 464 – Procedură de ofertare pentru sprijinirea elevilor în vederea asigurării tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior, pe baza a 5 indicatori definiți în Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație. Responsabil: Ministerul Educației.

Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR va fi transmisă Comisiei Europene în trimestrul al III-lea și va cuprinde țintele și jaloanele aferente primelor două trimestre ale acestui an.

Reamintim faptul că România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aprox. 14,24 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro. Pentru implementarea PNRR, România a încasat deja două tranșe de prefinanțare în valoare cumulată de aproximativ 3,79 miliarde euro, în decembrie 2021 și în ianuarie 2022.

 

espressocafe.ro
nemira.ro
george.bcr.ro

postări recente:

spot_img
7,684FaniÎmi place
206AbonațiAbonați-vă

Abonează-te la newsletter

spot_img

recomandate:

decathlon.ro

Evenimente:

Viziune în afaceri

🎥 De BINE 22.23.01

watchshop.ro