Revista Patronatului Român anunță organizarea unei sesiuni online, oferită în mod gratuit participanților la concursul de eseuri și articole pentru studenți, în cadrul căreia Doctor în drept Oana Dimitriu va susține un webinar despre regulile de bază ale redactării lucrărilor de specialitate și a eseurilor.
Webinarul va fi organizat pe ZOOM, și constituie un prilej pentru dezvoltarea gândirii creative și vă propune discuții libere și răspunsuri la întrebările participanților.
Doctor în drept Oana Dimitriu, expert în domeniul editorial, publicarea de cărți și articole de specialitate, membru în cadrul Comisiei de evaluare a lucrărilor din concurs, va oferi, în cadrul webinarului, feedback personalizat participanților care își doresc și solicită în mod expres.
Data de organizare a webinarului va fi transmisă aplicanților.