sâmbătă, decembrie 3, 2022
AcasăREVISTA ONLINEArticoleDumitru Mociorniță, marele întreprinzător al României interbelice în domeniul încălțămintei și pielăriei

Dumitru Mociorniță, marele întreprinzător al României interbelice în domeniul încălțămintei și pielăriei

Supranumit „regele pantofilor“ în perioada interbelică, Dumitru Mociorniță a fost unul dintre cei mai străluciți industriași ai României Mari, remarcându-se prin viziune excepțională, inteligență, profesionalism dar mai ales prin clădirea afacerilor în mod cinstit, pe cont propriu, fără a se baza pe influență politică sau alte relații.

Născut într-o familie săracă, de oameni simpli dar gospodari, la 5 august 1885, în localitatea Țintea – Băicoi, județul Prahova, Dumitru Mociorniță a dovedit că originea socială contează cel mai puțin atunci când inteligența îmbinată cu motivația și truda creionează o carieră strălucitoare. Faptul că în clasele primare învățătorul l-a așezat pe Mociorniță în ultima bancă, deoarece venea desculț la ore, nu l-a împiedicat să ajungă să studieze la Liceul „Sfinții Petru și Pavel“ din Ploiești și ulterior la Liceul Economic „Nicolae Kretzulescu“ din București, pe care l-a terminat cu calificativul „Magna cum Laude”.

Remarcat la examenul de bacalaureat pentru performanțele școlare de către Ion I. C. Brătianu, Mociorniță primește o bursă la Școala Superioară de Comerț din București, urmată de încă una la Hautes Etudes Commerciales (Înalte Studii Comerciale) Paris, fiind primul dintr-o promoție de 400 de absolvenți. Deprinderile lui Mociorniță de antreprenor s-au întrezărit din liceu, când, spre a obține bani pentru plata cursurilor de germană și franceză, oferea meditații colegilor. De remarcat este și faptul că în timpul studiilor la Paris, viitorul industriaș a lucrat la mai multe firme de unde a dobândit tehnicile managementului de succes, îmbinate cu stagii de practică în întreprinderile textile din Franța, care, printre altele, se realizau și în fabrici din Anglia, în domeniul construcțiilor de mașini dar și în Germania, în industria chimică. După finalizarea studiilor, tânărul întreprinzător a lucrat ca reprezentant comercial al unei firme de produse chimice în portul Hamburg, dar a ales la scurtă vreme să revină în România pentru a pune în practică priceperea sa, deși primise oferte tentante chiar și din SUA.

Cu experiența de pe piața străină, pregătirea și viziunea din Occident, Dumitru Mociorniță s-a angajat la tăbăcăria industriașului Nicola Prodanof, unde s-a afirmat încă de la început, devenind unul dintre oamenii de bază ai întreprinderii. La această oportunitate a contribuit și faptul că a lucrat cu viitorul său socru, Grigore Alexandrescu, la rândul său industriaș, specializat în domeniul încălțămintei și partener în cadrul afacerilor din întreprindere.

Punctul culminant al carierei lui Dumitru Mociorniță a fost conferit de intrarea României de partea Antantei în Primul Război Mondial, în 1916. Afectat, dar și inspirat de durele lupte purtate pe frontul moldovenesc și cel basarabean, atât cu dușmanii cât și cu mocirla tranșeelor, acesta a avut o revelație antreprenorială: să confecționeze bocanci pentru soldați, șei pentru cai și de ce nu, cizme pentru comandanți, respectiv alte accesorii din piele.

Identificând nevoile Armatei, prost echipată, Mociorniță apelează la ajutorul statului care era dispus să acorde întreprinzătorilor un împrumut de 30 de milioane de lei. Cu fondurile obținute, acesta cumpără două hectare de teren la marginea Bucureștiului, iar în 1925 reușește să construiască fabrica de încălțăminte dorită, dotată cu mașinării luate în leasing din Marea Britanie și Germania. În numai șase ani, împrumutul era achitat, iar ipoteca făcută la Banca Generală a Țării Românești, eradiată. În consecință, a fost înscrisă la Registrul Comerțului prima Fabrică de Pielărie și Încălțăminte „Dumitru Mociorniță”, (astăzi, strada Ion Minulescu, nr. 67-93), cu magazine de desfacere atât în București, pe strada Carol 29, Calea Griviței 196 și Șoseaua Mihai Bravu, cât și în alte orașe din provincie precum Cluj, Brașov, Roman, Câmpulung, Craiova, Buzău, Tecuci, Târgoviște și Ploiești.

Antreprenor erudit, Mociorniță și-a construit afacerea – marca de fabrică și de comerț înregistrată fiind Omega – ghidându-se după lecțiile învățate în școlile din Occident, trei sferturi din profitul obținut reinvestindu-l. Extinderea și investițiile au continuat până în anul 1938, când fabrica lui Mociorniță a devenit un brand și cel mai important producător modern de încălțăminte și pielărie, cu un capital de peste 200 de milioane de lei.

Reclamele interbelice apărute în presa vremii acreditau calitatea superioară a produselor fabricii „Dumitru Mociorniță“, întărind cele menționate mai sus: „Toată încălțămintea este cusută solid cu mașinile americane Good Year. Talpa este impermeabilă, higienă, nu are piciorul, nu pătează ciorapul, fiind tăbăcită prin sistem lent. Depozit propriu de vânzare, cu prețuri mai ieftine ca oriunde!“.

Destinul său de industriaș se confruntă și cu declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial care însă nu-l împiedică pe Mociorniță să continue să prospere în afacerile cu pielărie și încălțăminte: o avere evaluată la peste 370 de miliarde de lei. Ca urmare  a creșterii comenzilor, fabrica lui a devenit principalul furnizor de echipamente pentru Armată. Un vis devenit realitate, despre care s-a scris adesea: Dumitru Mociorniță va dăinui în istorie ca fiind „copilul desculț care a încălțat România“.

Un element important al biografiei lui Dumitru Mociorniță e reprezentat de altruism și modestie. Industriașul nu a investit doar în afaceri pe termen lung ci și în oameni.  Pe de-o parte, el a dezvoltat relații bune cu angajații, creându-le variate beneficii pornind de la recrutarea de oameni specializați din străinătate pentru instruire și testarea de noi tehnologii și până la construirea de cantine, asigurări medicale, dar și acordarea de burse de studiu copiilor lor cei mai merituoși. De altfel, investițiile în învățământ au fost o constantă în cariera lui Mociorniță, care nu a uitat niciodată problemele financiare cu care s-a confruntat, devenind și unul dintre finanțatorii Liceului „Gheorghe Șinca“ din București. Pe de altă parte, marele industriaș a avut o contribuție notabilă și în sprijinirea și acordarea de investiții pentru spitale, cum ar fi  construirea Maternității Bucur, întreținerea Spitalului Clinic de dermato-venerologie „Scarlat Longhin“ sau donația oferită pentru prima instituție pentru tuberculoși din București – Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“.

În viața personală, Dumitru Mociorniță, deși și-ar fi permis financiar, în momentul achiziționării unei case de locuit, a ales varianta simplă și cu bun-simț în detrimentul celebrei Case cu Lei de pe Calea Victoriei, actualul Muzeul Național „George Enescu“ unde a locuit compozitorul. „Cum pot eu, băiat de țăran, de la Băicoi, să stau într-o casă cu lei la ușă și atâta somptuozitate? Sunt bogat doar prin prisma generației și ar fi rușinos să afișez atâta opulență“ – își argumenta decizia Mociorniță, cu o modestie greu de atribuit altui industriaș al vremurilor.

Instaurarea regimului comunist în România s-a dovedit însă momentul definitoriu pentru tenacitatea lui Dumitru Mociorniță și ascensiunea în fruntea uneia dintre cele mai prospere afaceri ale României interbelice. Intervenția brutală a statului, inclusiv prin naționalizare, l-a vizat și pe marele industriaș căruia i s-a confiscat toată averea, locuințe, mașini, dar mai ales fabrica, dincolo de distrugerea vieții sale și a familiei sale. Avea oportunitatea de a emigra, dar a refuzat, probabil în spiritul patriotismului pe care l-a manifestat și când a ales să construiască un viitor în România, după terminarea studiilor. Decizia i-a fost fatală, fiind arestat, considerat „exploatator“ și trimis direct în închisoare, repercusiuni care îi aduc sfârșitul într-o sărăcie lucie, în anul 1953.

Biografia lui Mociorniță relevă că în România interbelică, caracterizată uneori și de scandaluri de corupție, au existat și oameni de afaceri care au dezvoltat antreprize oneste, fără intervenții politice și care au rezistat rigorilor epocii.


 

Andreea Iuliana Badila
Andreea - Iuliana Bădilă este doctor în istorie al Universității din București, cu specializare în Istoria Contemporană a României. Autor al volumului Drepturile omului în „Epoca de Aur“. Documentele Securității.
espressocafe.ro
nemira.ro
george.bcr.ro

postări recente:

spot_img
7,684FaniÎmi place
162AbonațiAbonați-vă

Abonează-te la newsletter

spot_img

recomandate:

decathlon.ro

Evenimente:

watchshop.ro