Calendarul zilei 24 ianuarie
Evident, gândul merge către Unirea Principatelor. Revista Patronatului Român a publicat un articol despre eveniment.
Ce s-a mai întâmplat în data de 24 ianuarie?
1862: Deschiderea primului Parlament unic al României la București. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza proclamă în mod solemn, în față Adunărilor Moldovei și Tării Românești, „Unirea definitivă a Principatelor”, iar orașul București este proclamat capitala tării.
1864: A apărut Legea privind înființarea Curții de Conturi.
1893: Apare, la București, revista umoristică Moftul român, condusă de Ion Luca Caragiale și Anton Bacalbașa.
1946: Adunarea Generală a ONU adoptă prima rezoluție. Această se referă la utilizarea în scopuri pașnice a energiei atomice și eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masă.
1984: A fost lansat pe piată primul computer Apple Macintosh.
1849: Anul nașterii lui Badea Cârțan (Gheorghe Cârțan), tăran român, luptător pentru independența românilor din Transilvania (d. 1911)
Eu rețin două momente ce conturează caracteristici ale societății românești și menționez Apple Macintosh – ca fenomen de business.
Articolul sus-menționat: „…în 5 Ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza fusese ales în unanimitate domnitor al Moldovei de către deputații Divanului Ad-hoc de la Iași, pe 29 Ianuarie, tot cu unanimitate de voturi (!) în Divanul Ad-hoc al Tării Românești, a fost ales domnitor același Alexandru Ioan Cuza. „
„ …liderii moldoveni și pe cei munteni să treacă peste egoismele locale și interesele personale înguste. Lucru rarissim în istoria elitelor politice românești!”
Subliniez și eu votul cu unanimitate. Mă gândesc că și atunci interesele politice erau divergente…
Mi-a atras atenția și: „Este cunoscut faptul că I. C. Brătianu și-a vândut o moșie pentru a finanța aceste acțiuni.”
În contextul atomizării și divizării societății de astăzi, exemplul Brătianu ar trebui scos în evidență cu mai multă vigoare.
Ce se întâmplă cu treizeci-patruzeci de ani mai târziu în societatea românească? (în paranteză fie spus, și noi suntem acum la treizeci de ani de la momentul de unitate în acțiune ce marca schimbarea, într-un mod dramatic, a unui regim totalitar)
La 24 ianuarie 1893 apare, la București, revista umoristică Moftul Român, condusă de Ion Luca Caragiale și Anton Bacalbașa.
Este de remarcat titlul complet „MOFTUL ROMÂN, REVISTĂ SIRITISTĂ NAȚIONALĂ, Organ bi-ebdomadar pentru răspândirea științelor oculte în DACIA – TRAIANA”, editată de Agenția telepatică FACHINO – pentru a analiza în ce măsură ideile aratate mai au reverberații și în mediul social-cultural-politic actual.
În paginile revistei umoristice își face apariția (în sensul că apare în public, nu că atunci deburează), într-un editorial semnat CARAGIALE, capra vecinului.
Mărturisesc că textul mi-a plăcut în mod deosebit – motiv pentru care în citez integral:
„Tribuna Liberă
Pătrunși pe deplin de legile progresului și de nevoile de civilizație mereu crescânde ale societății noastre, voim să facem o inovație în presă română: deschidem în coloanele revistei noastre așa numită Tribună Liberă sau Stâlpul Infamiei.
Este o rubrică de care direcția, nici redacția nu răspund – o rubrică de care dispune oricine poftește, cu intime condițiuni între dânsul și administrația foii.
Cititorule, ești om, ești român! i-a uită-te cu atenție la icoana de mai sus . Ai văzut? Ei! Acum ascultă bine.
Un croitor nu voia să-ți lucreze pe datorie;
o soacra te supără;
te jena un rival;
o sluga’ți cerea simbria întârziată;
nu voia un stăpân să ți-o plătească înainte de termen;
un bucătar bun te părăsea;
îți prineai iubita cu altul mai galant;
te insultă un mitocan;
un om distins te nesocotea;
un creditor te prigonea;
te ocolea un debitor;
un profesor pedant îți lasă copilul repetent;
un concurent te distanța;
te mata un adversar politic;
o femee’ti disprețuia străduințele;
nu se grăbea un impegat să te slujească pe dumneata întaiu în îmbulzeală;
un representant al autorității publice voia sa’și exercite atribuțiile față de dumneata ca și cu orcine – A! cu dumneata!
un judecător nu-ți dedea dreptatea când și cum îți trebuia;
talentul și succesul domnului Cutare nu te lasă să dormi;
Intr’un cuvânt erai de atâtea ori lovit în amorul propriu! Și, se’ntelege, așa de adânc lovit, simțeai acolo buba cocând; te durea, scrâșneai și nu vedeai leacul mântuitor, ne-având marcar cui să te plângi.
Așa era înainta de inovația noastră în presă românească.
A! Dar astăzi lucrurile s’au schimbat. Cui să te plângi? Cui ?
Opiniei publice!
Da! Ia uită-te încă odată la icoană de mai sus. Vezi’l pe acel nenorocit legat cobză la stâlpul infamiei! Uite ce canon cumplit pe el! uite ce furie în mulțimea resculată impotriva’i. Auzi huiduielile, fluierăturile, ocările, blestemele opiniei publice!
Iată cum mici, mari, femei, bărbați îi dau unii cu tifla, când alții îl bat cu pietre și cu lături, și pe când acei ce l-au legat la stâlp, unul îl stupește și altul îl chioreste cu cerneală!
Ei?! Ai pe cineva la inimă? Haide!
Ce mai aștepți? Ce stai? Repede vin și-l da la Tribună Liberă a „Moftului Român”!
Și dacă are tata, mamă, soție ori soț, copii, fete mari – atât mai bine! Adu-i aci pe toți! Pe toți sa’i legăm la stâlpul infamiei – să-ți sări inimă, vezandu’i cum se canonesc ca niște mucenici sub turba și oprobiul public!”
Imagini reprezentative: https://www.facebook.com/S%C4%83li-de-lectur%C4%83-Biblioteca-Jude%C8%9Bean%C4%83-VA-Urechia-Gala%C8%9Bi-452050111608627/
