vineri, aprilie 26, 2024
AcasăREVISTA ONLINEArticoleProblema eradicării sărăciei – un pas decisiv spre normalitate

Problema eradicării sărăciei – un pas decisiv spre normalitate

Celebrată pentru prima data pe 17 octombrie 1987, Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei a fost cea în care au fost dezbătute noile tendințe din cadrul domeniului alimentar precum dietele viitorului, proteinele alternative din insecte și carne de laborator sau valorificarea rezidurilor alimentare.

O altă temă avută în discuție și semnalată de specialiștii români în ceea ce privește transformarea sistemului agroalimentar la nivel global o reprezintă implicațiile asupra forței de muncă, fiind un sector care poate oferi mai multe job-uri la un nivel de pregătire superioară.

În această zi, peste o sută de mii de persoane s-au adunat la Trocadéro, Paris, unde a fost semnată Declarația Universală a Drepturilor Omului la 10 decembrie 1948, pentru a onora victimele sărăciei extreme, ale violenței și ale foametei. Aceștia au proclamat că sărăcia este o încălcare flagrantă a drepturilor omului.

Secretarului general al Națiunilor Unite, Kofi Annan declara în 2002 că „sărăcia este o negare a drepturilor omului” pentru fiecare individ.

Într-adevăr, sărăcia este cu totul îngrozitoare. Nu numai că duce la o viață de privare zilnică, foamea și suferința, dar împiedică și exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale, de care orice ființă umană ar trebui să se poată bucura fără piedici.

În același timp, secretarul general al ONU, António Guterres susținea că eradicarea sărăciei extreme se află în centrul eforturilor lumii de a atinge obiectivele de dezvoltare durabilă și de a construi un viitor durabil pentru toți.

În ciuda acestui fapt și a comemorării Zilei internaționale pentru eradicarea sărăciei la 17 octombrie, această criză provocată de om persistă, fiind chiar mai accentuată în unele zone ale țării.

Într-adevăr, pandemia de COVID-19 a evidențiat, ba chiar a amplificat inechitățile sociale și de mediu, evidențiind pe această cale gravitatea situației de fapt.

Între 1975 și 1994, Comunitatea Economică Europeană a desfășurat o serie de proiecte-pilot și programe ce urmăreau combaterea sărăciei și a excluziunii.

Cu toate acestea, având în vedere absența unui temei juridic, acțiunea comunitară în acest domeniu a fost continuu contestată.

Situația s-a schimbat odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam în 1999, care a consacrat eradicarea excluziunii sociale ca obiectiv al politicii sociale comunitare.

În 2000 s-a înființat Comitetul de protecție socială, pentru a promova cooperarea între statele membre și între acestea și Comisie (articolul 160 din TFUE).

Raportat celor mai recente estimări din 2015, ponderea lucrătorilor din lume care trăiesc în sărăcie extremă a scăzut la jumătate în ultimul deceniu, respectiv de la 14,3% în 2010 la 7,1% în 2019.

Obiectivul combaterii sărăciei, a excluziunii sociale și a discriminării constituie unul dintre obiectivele specifice ale UE și ale statelor sale membre în domeniul politicii sociale.

Conform articoluli 153 din TFUE, incluziunea socială se realizează numai pe baza unei cooperări nelegislative – metoda deschisă de coordonare (MDC) – iar articolul 19 din TFUE permite UE să ia măsuri în vederea combaterii discriminării, atât prin intermediul protecției juridice oferită potențialele victime, cât și prin adoptarea unor măsuri de stimulare.


Oana Mihaela Gidea
Oana Mihaela este absolventa a Facultatii de litere - Universitatea din București, specializarea Științele Informăii și Documentării si a urmat un masterat in Gestionarea Informațiilor în Societatea Contemporană. Oana Mihaela se implica activ in mediul cultural, fiind Membră a Asociației Culturale Iulia Hașdeu (Membră UNESCO) si Voluntar la Biblioteca Metropolitană din București.

11 ianuarie Ziua Națională a Artei Fotografice, în memoria primului fotograf...

Primul fotograf român și primul fotograf de război din lume, Carol Popp de Szathmari Data de 11 ianuarie este rezervată celebrării Zilei Naționale a Artei...

Calendarul zilei 10 ianuarie, “zarurile au fost aruncate”

10 ianuarie, anul 49 î.Hr. Iulius Cezar trece Rubiconul. Eveniment care marchează începutul sfârșitului Republicii Romane, debutul unei serii de confruntări care se vor finaliza...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,827FaniÎmi place
290AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro