sâmbătă, decembrie 3, 2022
AcasăREVISTA ONLINEArticoleEugeniu Carada, o legendă a sistemului bancar românesc

Eugeniu Carada, o legendă a sistemului bancar românesc

Născut la 29 noiembrie 1836, la Craiova, Eugeniu Carada rămâne una dintre cele mai puternice, discrete și misterioase personalități din generația politică și economică de la sfârșitul secolului al XIX-lea, căruia România Modernă îi datorează foarte multe. Și-a petrecut copilăria în orașul natal, absolvind cu rezultate meritorii Colegiul Național din Craiova. A plecat apoi să-și continue studiile la Paris, unde a cunoscut o bună parte din elita intelectuală a Franței, asistând la cursurile renumiților istorici Edgar Quinet, Jules Michelet și ale celebrului economist Michel Chevalier.

Fascinat de teoriile celui din urmă privind naționalismul constructiv economic, coroborate cu lectura altor opere de specialitate, Carada a aprofundat cu conștiinciozitate „sensul legilor economice care guvernează omenirea“, ajungând la un sistem de gândire propriu adaptat situației reale din țară în vederea conturării unui viitor mai bun. Armonizând ideile politice cu cele economice, s-a reîntors acasă, implicându-se deopotrivă în înfăptuirea unirii și dezvoltarea capitalului național, care să-l înlocuiască pe cel străin. Capitalul era factorul determinant al progresului oricărei societăți, dacă „se află în proprietatea băștinașilor“.

„Criza noastră financiară, în mare parte, nu provine atât din lipsa resurselor, cât din lipsa spiritului unei adevărate economii în bugetul cheltuielilor noastre, din reaua și nedreapta noastră sistemă de impozite, din legile vicioase de percepțiune, din neorganizarea institutelor de credit, din care cauză comerțul și industria sunt în decădere. Vom îmbunătăți finanțele noastre, mai cu deosebire îndată ce vom organiza creditul prin bănci agricole și comerciale, care să ridice comerțul, industria, agricultura; să redea viața prin stimularea și înlesnirea tranzacțiilor private, precum și a lucrărilor publice ale Statului și ale județelor“ – susținea Carada. Ipoteza sa era că „fără un comerț, fără o industrie prosperă, un stat nu poate înainta; fără căi de comunicare și institute de credite, acelea nu pot prospera“, motiv pentru care după proclamarea României Regat a căutat să pună în aplicare ceea ce gândea.

Eminență cenușie, Eugeniu Carada a trasat liniile politicii economice liberale care au stat la baza programului Partidului Național Liberal, menit să scoată România din criza financiară. Perceput în presa vremii ca „ajutorul din umbră“ al lui Ion C. Brătianu, în aprilie 1880 a elaborat un proiect de lege pentru crearea unei „bănci de scont și circulațiune“. Deși amendat în secțiile Camerei, unde a avut de înfruntat mentalitatea conservatoare, proiectul exponențial al carierei lui Carada a fost votat ulterior în Parlament ca fiind legea organică a Băncii Naționale a României, inspirată după cea a Belgiei.

Cu un capital social de 30 de milioane de lei, la începuturi, BNR a fost organizată ca o societatea anonimă, cu participarea statului român care deținea o treime din acțiuni, având privilegiul de a bate monedă exclusiv pe teritoriul său. Celelalte două treimi aparțineau acționarilor privați.

Apreciat incontestabil „întemeietorul Băncii Naționale“, Eugeniu Carada a refuzat postul de guvernator din cauza animozităților exprimate față de Carol I, cu atât mai mult cu cât, fidel principiilor sale republicane, ar fi trebuit să-i jure credință acestuia. La insistențele susținătorului său Ion C. Brătianu, Carada a acceptat într-un final funcția de director al Băncii, pe care a exercitat-o până la sfârșitul vieții.

În spiritul geniului său financiar și economic, Eugeniu Carada s-a implicat cu devotament și energie în organizarea, administrarea dar și coordonarea planurilor de construcție a Palatului Băncii. Pornind de la supravegherea în detaliu a stadiului lucrării, a materialelor, prețurilor, chiar și a hărniciei angajaților, care s-a finalizat în iunie 1890, și până la emiterea primelor bancnote românești, pe care a monitorizat-o îndeaproape, Carada a fost un vizionar care a creat din Banca Națională principala instituție modernă a României.

El a militat ca Banca Națională să nu se substituie băncilor de împrumut și nici să creeze prin biletele emise capitalurile mobiliare ce lipseau, iar institutul de emisiune să ajute nu numai piața, ci și statul, în condiții grele. Concluziile rapoartelor sale reprezintă lecții de valoare despre competență, eficacitate și răspundere. Fără o organizație bancară pe tot cuprinsul țării, fără oameni cu pregătire tehnică temeinică, conducerea unei bănci de emisiune, și implicit organizarea imprimării biletului de bancă, nu a fost o sarcină ușoară pentru epoca modernă, aspecte care relevă indubitabil inteligența, caracterul și profunzimea ideilor economice ale lui Carada.

Diferit de omul politic al vremii sale și nu numai, Carada nu și-a dorit nicio demnitate în stat. În vreme ce clasa politică tindea după favoruri și variate mize, el, cu modestie, altruism și patriotism, le ignora cu vădit dezinteres. Funcționarii subalterni lui Carada, aflați în slujba Băncii Naționale, descriu raporturile cu acesta ca fiind bazate pe reverență: „vorbea scurt, răspicat și sonor“, „se mâhnea când i se înțelegeau rău ordinele, ori se aplicau greșit“, „ne domina numai cu privirea-i dulce și prin respectul deosebit ce-I purtam…își întindea mâna, cu o privire binevoitoare și cu un surâs afabil“ și, cea mai interesantă trăsătură, „nu ura pe nimeni, dar nu iubea decât pe cei  care îi stima“.

Se cuvine amintit faptul că în calitate de director al Băncii Naționale, Carada a gestionat și alte proiecte ale statului român, precum celebrul pod metalic de la Cernavodă, elaborat de inginerul Anghel Saligny, dezvoltarea căilor ferate, dar și poduri informale cu românii din afara granițelor, ajutând financiar pe reprezentanții lor politici, jurnaliști și intelectuali în cauza națională. Despre aceste gesturi făcute cu discreție pentru Transilvania, Liviu Rebreanu și-a exprimat recunoștința în 1924, la dezvelirea statuii prietenului său „cel mai sincer și cel mai statornic al cauzei noastre“ – Carada –, aflată lângă clădirea Băncii Naționale: „Când oamenii conducători ai țării libere nu puteau sau nu îndrăzneau să facă nimic pentru noi, Carada plătea amenzile tribunalelor ungurești care ținteau să ne înăbușe ziarele, subvenționa publicațiilor noastre, ne ajuta să ne susținem școlile și să clădim biserici“.

Pentru completarea tabloului biografic, este de menționat faptul că Eugeniu Carada și-a început cariera politică  de la vârsta de 21 de ani, fiind ales în 1857 deputat în Consiliul Bucureștiului, ulterior devenind secretar al adunării ad-hoc a Țării Românești. A fost episodul care i-a conferit libertatea de a-și dezvolta convingerile liberale, întâlnindu-i pe Ion C. Brătianu și C.A.Rosetti, cel din urmă facilitându-i drumul în redacția ziarului Românul unde a susținut cu înverșunare unirea tuturor românilor. Pe fondul războiului franco-prusac din 1870, asistăm și la primele adversități ale lui Eugeniu Carada cu Carol I, care au perseverat de-a lungul timpului. Prin formarea sa intelectuală, influențată de gândirea franceză, Eugeniu Carada a făcut parte dintr-un complot care a dorit să-l înlăture de la domnie pe Carol I, a cărei apartenență pro-germană era indiscutabilă.

Deși planul a eșuat, domnitorul nu și-a exprimat ranchiuna față de ilustrul economist, apreciindu-i patriotismul. Acest fapt a fost demonstrat prin sprijinul primit de Eugeniu Carada în pregătirea logistică a Armatei în Războiul de Independență al României (1877-1878). Pion activ al luptei pentru obținerea independenței, alături de Ion C. Brătianu, Carada a înlesnit trecerea a numeroși voluntari în rândurile armatei, procurarea de fonduri, provizii și armament.

Alternând între câmpul de bătălie și chestiuni administrative, Eugeniu Carada traversa frecvent Dunărea, ceea ce i-a adus ulterior Crucea Trecerii Dunării, singura distincție pe care a acceptat-o vreodată din partea regelui Carol I. De altfel, fondatorul Băncii Naționale a refuzat orice funcție ce presupunea emiterea unui decret regal, așa cum am menționat mai sus în articol făcând referire la acceptarea funcției de guvernator. Mai mult decât atât, Eugeniu Carada a evitat până în ultimul moment al carierei sale o întâlnire cu regele, excluzând pentru acest lucru inclusiv posibilitatea de a merge pe Calea Victoriei, unde se afla Palatul regal. Și cu toate acestea, la moartea lui Eugeniu Carada, în 1910, pe ultimul drum spre cimitirul Sineasa din Craiova, cortegiul funerar al defunctului a trecut prin fața Palatului Regal, Garda și-a dat onorul, în timp ce regele Carol I privea procesiunea de la balcon, aducându-i un ultim omagiu.

Autor al memorabilelor cuvinte „Pentru România liberă oricând, oricum, cu oricine, contra oricui“, dar și al citatului „Libertatea unui individ n-are alte margini decât libertatea altuia“, Eugeniu Carada va rămâne figura emblematică a întemeierii Băncii Naționale a României și implicit a sistemului bancar și politic românesc.


Andreea Iuliana Badila
Andreea - Iuliana Bădilă este doctor în istorie al Universității din București, cu specializare în Istoria Contemporană a României. Autor al volumului Drepturile omului în „Epoca de Aur“. Documentele Securității.
espressocafe.ro
nemira.ro
george.bcr.ro

postări recente:

spot_img
7,684FaniÎmi place
162AbonațiAbonați-vă

Abonează-te la newsletter

spot_img

recomandate:

decathlon.ro

Evenimente:

watchshop.ro