marți, octombrie 8, 2024
AcasăREVISTA ONLINEArticoleScrisoare deschisă: Forumul Partenerilor Sociali

Scrisoare deschisă: Forumul Partenerilor Sociali

Toți oamenii activi și responsabili din România, cei care au ceva de spus și vor să spună, constată că:

  • Actorii sociali, adică partenerii sociali consacrați, patronate și sindicate, dar și reprezentanți ai societății civile, ONG-uri cu preocupări în antreprenoriatul social, nu dispun de o formă integrată de promovare a intereselor lor, utile societății românești, în raport cu decidenții la nivel central sau local;
  • Capacitatea de dialog între actorii sociali este fragmentată sau formală;
  • Solidaritatea socială se confruntă cu riscuri generate de viziunea „noi versus ei”, improprie stabilirii unui climat de colaborare de care să profite societatea, în ansamblul ei;
  • Propunerile actorilor sociali sunt adeseori, de prea multe ori, neglijate de către factorul decizional;
  • Agenda publică este parazitată de interesele de audiență ale mass media – accidente, crime, certuri interminabile și sterile. Aceleași subiecte sunt rostogolite recurent. Suntem nevoiți să asistăm la o realitate „fake”, paralelă cu grijile oamenilor obișnuiți, cei care dau valoare și sens „vieții cetății”. Dezbaterile publice de la televizor sunt departe de preocupările concrete ale mediului de afaceri, mediului salarial, mediului politic și administrativ;
  • Lipsește de prea mult timp in atenția publică un proiect de țară care să aibă în vedere adaptarea României la ceea ce se întâmplă în lume în materie de educație, sănătate, siguranță publică, agricultură, dezvoltarea industrială, muncă, productivitate, comerț, modernizare instituțională s.a. Ca urmare, riscăm să ratăm prea multe dintre oportunitățile pe care le comportă apartenența la Uniunea Europeană;
  • Există o nevoie reală a oamenilor de a-și face auzită o voce puternică și credibilă, care să dea sens, încredere și optimism.

Ca un prim pas pentru crearea Forumului Partenerilor Sociali, Revista Patronatului Român pune la dispoziția tuturor celor interesați un spațiu de exprimare publică pe teme care interesează majoritatea oamenilor activi din România, cu scopul de a crea curente de opinie și a favoriza apariția unei agende publice care să dea valoare oamenilor acestei țări.

În acesta etapă, Revista Patronatului Român invită părțile interesate la încheierea unui parteneriat pentru întărirea vocii partenerilor sociali și ai societății civile prin coordonarea subiectelor puse în atenția societății în spațiul public.

Coordonarea subiectelor puse în atenția societății, transmise pe canalele proprii de comunicare de fiecare partener, în formă și cu conținutul specific al opiniei particulare a fiecăruia în parte, are darul de a genera un ecou cu reverberații amplificate de vocile tuturor participanților la un astfel de parteneriat.

Revista Patronatului Român invită actorii sociali, adică partenerii sociali consacrați, patronate și sindicate, societatea civilă, ONG-uri cu preocupări în antreprenoriatul social, la încheierea unui parteneriat pentru crearea Forumului Partenerilor Sociali în care să se dezbată marile teme care preocupă societatea, care să coaguleze expertiză sectorială, capabilă să genereze soluții documentate, utile decidenților din politică și administrație.

Sunt invitați să se alăture Forumului Partenerilor Sociali toți cei care au ceva de spus pentru binele societății, personalități publice, experți și cercetători, universitari și, nu în ultimul rând, românii trăitori în străinătate.

Director Revista Patronatului Român,
Cezar Iulian Armașu


  • Tags / Etichete / rubrici:
  • social
Articolul precedent
Articolul următor
Cezar Iulian Armasu
Director Revista Patronatului Roman, Director general C.P.ESG.R.

Rezultatele de mediu, social și guvernanță (ESG), tot mai importante pentru...

Tendințele și preocupările generale privind sustenabilitatea, cât și țintele internaționale de responsabilitate accelerează preocuparea companiilor pentru componentele care țin de mediu și responsabilitate socială....

Bursa Antreprenorilor Sociali

Dezbaterile pe tema “Antreprenoriat social – studii de caz, surse de finantare” continuă joi, 1 aprilie 2021, ora 16:00. Evenimentul se va desfăsura în sistem...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,895FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro