marți, mai 30, 2023
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaȘase sate din România s-au înscris în competiția „Best Tourism Villages”

Șase sate din România s-au înscris în competiția „Best Tourism Villages”

Șase localități din România s-au înscris în competiția „Best Tourism Villages”, o inițiativă a Organizației Mondiale a Turismului (OMT), dedicată recunoașterii satelor care sunt exemple remarcabile de destinații turistice rurale! Este vorba despre Biertan (județul Sibiu), Ciocănești (județul Suceava), Costești (județul Vâlcea), Eibenthal (judetul Mehedinți), Rășinari (județul Sibiu) și Râu Sadului (județul Sibiu).

„România se poziționează foarte bine la nivel internațional, din punct de vedere al turismului rural, respectiv al agroturismului! Tradițiile noastre, meșteșugurile populare, precum și diferitele obiceiuri gastronomice și de trai sunt elemente definitorii pentru o experiență de vacanță cu adevărat autentică. Prin urmare, am încredere că localitățile înscrise în cadrul competiției Best Tourism Villages, organizată de către Organiziația Mondială a Turismului, se vor bucura de succes!”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

În prima etapă a concursului, candidaturile au fost evaluate de către specialiștii din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), pe baza informațiilor transmise de aplicanți. Punctual, au fost luate în considerare criteriile de eligibilitate și de selecție, conform ghidului oferit de OMT, precum și fotografiile și videoclipurile de prezentare a destinațiilor, atașate înscrierilor. Ulterior, au fost demarate verificările pe teren, în vederea stabilirii conformității datelor transmise. În încheierea procesului, va fi stabilit un punctaj pentru fiecare sat care a intrat în competiție.

Conform regulamentului, primele trei sate care au acumulat cele mai mari punctaje vor fi propunerile României pentru concursul derulat de OMT, calificându-se astfel în etapa desfășurată la nivel mondial. Mai departe, cele care vor fi desemnate Best Tourism Villages vor deveni membre ale unei rețele care faciliteaza schimbul de informații, experiențe și de bune practici. Rețeaua include, de asemenea, experți, parteneri publici și privați din domeniul promovării turismului pentru dezvoltare rurală. Destinațiile rurale incluse în rețea pot fi considerate studii de caz în documentele de politici ale OMT și menționate/promovate în recomandări și la evenimente pentru dezvoltarea rurală și turism.

Satele dezvoltate din punct de vedere turistic, dar care nu au întrunit pe deplin criteriile pentru a fi desemnate Best Tourism Villages, vor putea fi incluse în Programul Upgrade, prin intermediul căruia vor beneficia de suport din partea OMT și a partenerilor pentru îmbunătățirea domeniilor de activitate, conform rezultatelor evaluării.

Menționăm că toate cele șase sate înscrise în concurs, cu scopul promovării acestora, vor fi parte integrantă a unei rute cultural turistice, dezvoltată la nivel național de către MAT.

Data limită de transmitere a propunerilor din partea României către OMT este 28 iunie a.c. Mai multe informații despre concurs: https://bit.ly/3HHAR7A.

🎥 Emisiunea „Arhitectura de ieri, de astăzi, de mâine” / Palatul...

🎥 Emisiunea "Arhitectura de ieri, de astăzi, de mâine" 📌 Palatul Suter Cuvinte cheie: https://www.youtube.com/watch?v=DxQKoGbiwvQ ”Povestea clădirii se duce în urmă cu mai bine de o sută de...

🎥 Capitalul Românesc 28 mai 2023

🎥 Capitalul Românesc 28 mai 2023 🎬 Producator: Revista Patronatului Român Cuvinte cheie: Bursa de Valori București, Studiu ING, Euroobligațiuni. https://www.youtube.com/watch?v=JP_p3PGNSUM 📌 Știri, Revista Presei / Retrospectiva săptămânii...

🎥 Emisiunea „Arhitectura de ieri, de astăzi, de mâine”

🎥 Emisiunea "Arhitectura de ieri, de astăzi, de mâine" 📌 VIM studio la Romanian Design Week Cuvinte cheie: Romanian Design week, inițiativă, eveniment. https://www.youtube.com/watch?v=ikq3lRLfJek ”Mi-am dorit foarte mult...

Pikito, un concept unic în Europa, acum în România! E-shop-urile pot...

Pikito, proiectul care reunește cumpărăturile online și cele offline prin intermediul unor spații comerciale fizice comune, este acum operațional în România. Compania cehă a...
espressocafe.ro
nemira.ro
spot_img

video

spot_img
7,774FaniÎmi place
222AbonațiAbonați-vă

Abonează-te la newsletter

spot_img
spot_img

evenimente

spot_img

asociarii, patronate

spot_img