Mulți dintre cititorii noștri își amintesc filmul de război „A Bridge Too Far”: aliații au conceput o operațiune de anvergură, o străpungere în spatele liniilor germane, care ar fi scurtat cel de-al doilea război mondial cu câteva luni. Dacă ar fi avut succes! Dar nu a avut pentru că strategii aliați nu au acordat suficientă atenție unor detalii din teren, din realitate, de care aveau totuși cunoștință.
Așa și cu Parteneriatul Public-Privat. Ideea care stă la baza lui este simplă și generoasă.
Pe de o parte, sectorul public obține posibilitatea de a oferi servicii sau produse necesare comunității pe care singur nu le-ar fi putut asigura din lipsă de resurse și know how sau pentru că sunt activități care nu intră în atribuțiile sale curente.
De cealaltă parte, sectorul privat găsește oportunitatea de a-și folosi resursele umane și financiare, priceperea și energia pentru a oferi acele servicii sau produse, făcând totodată profit.
Situația în materie de PPP seamănă cu povestea din film.
Văzute din înaltul cancelariilor guvernamentale sau parlamentare, parteneriatele public-privat sunt benefice pentru toate părțile.
La „firul ierbii”, adică la nivelul investitorilor privați și ai decidenților publici care semnează actele, sunt destule neajunsuri, care fac ca „podul să fie prea îndepărtat”.
PPP nu este, dar poate deveni o poveste de succes pentru comunități și pentru antreprenori! Cu această convingere, Confederația Patronatul Român a organizat masa rotundă cu tema „Parteneriatul Public-Privat – oportunitate de realizare a investițiilor publice, de organizare a serviciilor publice în interesul comunității și instrument de dezvoltare a economiei naționale și stimulare a mediului antreprenorial din România”.
In continuare, câteva dintre concluziile acestei dezbateri desfășurate pe 14 ianuarie 2021, la Grand Hotel Continental, cu participare fizică și online.
Legislația este neatrăgătoare din punctul de vedere al investitorului român, întrucât pune accentul pe investiții strategice, gen autostrăzi, spitale regionale, amenajări de bazine hidrografice și altele asemenea. Ori, antreprenorii români nu dispun de capitaluri de o asemenea anvergură, ceea ce îi exclude din start. Eventualii participanți privați la astfel de investiții strategice nu pot fi decât companii străine.
Legislația fiscală este relativ instabilă în România. Antreprenorul privat nu poate să își facă planuri pe termen lung, ceea ce înseamnă nesiguranță privind recuperarea investiției. Se adaugă lipsa unor stimulente pentru investitori, eventual de natură fiscală, ca și a unor garanții reale din partea partenerului public privind beneficiile partenerului privat rezultat din astfel de contracte pe termen lung.
Experiența redusă a agențiilor publice în materie de PPP, lipsa de personal specializat dublată de reticența de a apela la consultanți, teama de campania „anticorupție” pe care o manifestă decidenții publici atunci când e vorba de implicare în proiecte în care ar putea apărea acuzații cu iz penal, procedurile greoaie, mulțimea de etape și documente care trebuie completate, toate sunt elemente care fac ca, din punctul de vedere al agențiilor publice, PPP să apară ca fiind proiecte în care nu merită să te implici.
Totuși, așa cum PPP sunt de succes în alte state europene, ele ar putea fi de succes și în România. Și de dezvoltare a economiei naționale și de stimulare a spiritului antreprenorial! Sunt destule idei pe care vorbitorii la conferința amintită le-au avansat.
O soluție care ar putea genera PPP de succes și schimbarea percepției, atât a sectorului public cât și a celui privat, este „coborârea ștachetei” de la proiecte strategice, la proiecte de interes local, cu investiții mai reduse și pe termen mai scurt, pe măsura capacității financiare a capitalului românesc. Atrăgătoare ar putea fi proiecte din domenii specifice PPP precum educație, sănătate, turism, sport, divertisment, cultură, evenimente s.a. Astfel de proiecte „pilot” ar permite concluzii privind PPP, utile ambelor părți.
Un alt neajuns semnalat de vorbitori este acela că potrivit reglementărilor actuale, patronatele nu au drept de inițiativă legislativă pentru a transpune în legislație modificările de natură să stimuleze interesul agenților publici și al investitorilor români pentru PPP. În Între soluțiile posibile avansate se află acțiuni de lobby pe lângă ministerele de linie, proiecte prezentate în structurile de dialog tripartit, inițierea de proiecte legislative cu sprijinul parlamentarilor care manifestă interes pentru mediul de business și, eventual, texte de lege avansate prin procedura inițiativei cetățenești.
Chiar dacă „podul este îndepărtat” și drumul lung, mulțimea de idei abordate cu ocazia conferinței organizată de Confederația Patronatul Român demonstrează că există interes din partea mediului de afaceri românesc ca modelul PPP să capete consistență, să iasă de sub blestemul „formei fără fond”.
