marți, martie 19, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaComunicat de presă 5 Mai 2021

Comunicat de presă 5 Mai 2021

Comunicat de presă 5 Mai 2021

75 milioane euro pentru mediul de afaceri prin două noi instrumente financiare. Alte măsuri sunt în curs de aprobare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a stabilit printr-o Hotărâre de Guvern aprobată miercuri, 5 mai, ca instrumentele financiare destinate companiilor și antreprenorilor, derulate prin programul JEREMIE al Comisiei Europene (CE) și Fondului European de de Investiții (FEI) să poată funcționa și după anul 2022.

Prin HG a fost aprobat Acordul de modificare și reconfirmare a Acordului de finanțare dintre Guvernul României și FEI, pentru continuarea acestui program.

„Inițiativa JEREMIE a fost un real ajutor pentru mediul privat timp de peste 10 ani, este primul instrument inovativ lansat prin fondurile structurale europene, pe lângă clasicele granturi. Am decis să extindem programul pentru a beneficia cât mai multe companii de creditare în condiții avantajoase, infuzie de capital sau mix de diferite instrumente. Este de fapt un model de succes care va fi preluat la dimensiune mult mai amplă prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Și aici instrumentele sunt în fază extrem de avansată și le vom putea prezenta în curând”, spune Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

Instrumentele de care vor beneficia companiile și după anul 2022, ca urmare a extinderii duratei inițiativei JEREMIE, sunt:

  • instrumentul de capital de risc, cu un buget de 50 milioane euro. Două fonduri de capital de risc sunt în curs de lansare.
  • Un nou instrument de garantare, trade finance, cu o alocare inițială de 25 milioane euro. Este destinat susținerii sectorului de comerț prin mobilizarea în total, cu implicarea mediului bancar, a circa 125 milioane euro pentru întreprinderile românești ce activează în acest domeniu și întâmpină dificultăți în a obține finanțare.
  • Alte instrumente financiare care au fost propuse preliminar: mezzanine (instrument mixt), fond de capital de risc pentru transfer de tehnologie. Urmează a fi definite în perioada următoare.

Informații de background:

Inițiativa JEREMIE  a fost lansată, în anul 2006, de CE și FEI, care face parte din Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) a avut un buget inițial de 100 milioane euro, alocat prin Programul Operațional Creșterea Competitivității Economice, bugetul fiind ulterior suplimentat la 225 milioane euro.

Programul, care a fost implementat cu implicarea mediului bancar, a fondurilor cu capital de risc și fondurilor de investiții, a avut ca rezultat peste 7.000 investiții și credite în valoare de peste 680 milioane prin cele trei instrumente de creditare, garantare și capital de risc. Rata de multiplicare este de peste 3.

Fondul de Participare JEREMIE, care a primit până în prezent rambursări („fonduri Legacy”) de peste 100 milioane euro aferente implementării din perioada de eligibilitate, a lansat începând cu 2019 noi instrumente financiare destinate întreprinderilor românești, utilizând resursele Legacy.

Aceste noi instrumente nu puteau fi implementate cu succes din cauza duratei stabilită inițial pentru Acordul de finanțare – adică 31.12.2022.

Direcția de Comunicare


SUNWAVES FESTIVAL, SW DUNES ÎN RAS AL-KHAIMAH, UAE, 02-05 MARTIE 2023

PRIMUL BRAND ROMÂNESC CE ORGANIZEAZĂ UN FESTIVAL DE MUZICĂ ÎN EMIRATELE ARABE UNITE. PRIMUL FESTIVAL DIN LUME CE PRIMEȘTE APROBARE PENTRU A-ȘI DESFĂȘURA PROGRAMUL...

consultare publică, proiectul de procedură pentru implementarea schemei de ajutor de...

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a lansat vineri, 16 septembrie a.c., spre consultare publică, proiectul de procedură pentru implementarea schemei de ajutor de minimis prevăzută...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,827FaniÎmi place
290AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro