joi, noiembrie 21, 2024
AcasăREVISTA ONLINEArticoleCalendarul zilei 9 Februarie

Calendarul zilei 9 Februarie

  • 1861– în zorii războiului civil american (cunoscut și sub numele de Războiul de Secesiune), „Statele Confederate ale Americii” din sud (inițial 7, ulterior 11 state care susțineau sclavia negrilor au părăsit Statele Unite ale Americii între 1860-1861) și-au ales președintele în persoana lui Jefferson Davis, la data izbucnirii crizei, încă membru al Senatlui Uniunii. Războiul de secesiune a durat 4 ani, între 1861-1865, și s-a soldat cu 620.000 de morți și peste 325.000 de dispăruți în rândul militarilor și un număr nedeterminat de victime în rândul civililor. Războiul a pus capăt sclaviei în SUA, a restaurat uniunea și a întărit rolul guvernului federal.
  • 1934 – la Atena, reprezentanții României, Iugoslaviei și Turciei (Bulgaria, deși invitată, a refuzat oferta) au semnat Pactul Înțelegerii Balcanice care stipula, printre altele, că statele semnatare „își garantează mutual securitatea frontierelor balcanice” și „își iau obligația de a nu întreprinde nici o acțiune politică față de alt stat balcanic nesemnatar al pactului fără avizul mutual prealabil al celorlalți semnatari și de a nu lua nici o obligație față de oricare alt stat balcanic fără cunoștința prealabilă a celorlalte părți”. Era o alianță defensivă vizând regiunea Balcanilor, în armonie cu Mica Înțelegere, convenită între România, Iugoslavia și Cehoslovacia. Ambele alianțe au fost rodul viziunii marelui om politic și diplomat Nicolae Titulescu.
  • 1977 – postul de radio Europa Liberă transmite scrisoarea deschisă prin care scriitorul Paul Goma se solidariza cu protestatarii anticomuniști ai Chartei 77 din Cehoslovacia. A fost „actul de nastere“ al dizidentei romanesti. Instalarea regimului prosovietic fusese urmată de numeroase gesturi de rezistență, care au fost reprimate sângeros. Sute de mii de oameni au fost săltați de securitatea comunistă și trimiși în închisori sau în lagăre de muncă forțată. A urmat o perioadă de resemnare a populației și de relaxare a reprimării politice. După 1971, regimul Ceaușescu a reînceput supravegherea protestelor de orice fel. Scrisoarea lui Paul Goma a dat semnalul că dizidența există și este activă în România.
  • 1881 – moare Fiodor Dostoievski, unul dintre cei mai importanți scriitori ruși. Operele sale, între care cele mai cunoscute sunt „Crimă și pedeapsă”, „Frații Karamazov”, „Idiotul”, „Demonii” au avut un impact profund și de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea. În total, opera lui Dostoievski numără unsprezece romane, trei nuvele, șaptesprezece povestiri, precum și numeroase alte lucrări. S-a făcut de asemenea remarcat și pentru activitatea de jurnalist.
  • Ziua internationala a stomatologului – sărbătoarea profesională a dentiştilor şi medicilor stomatologi, celebrată în întreaga lume în ziua comemorării Sfintei Apollonia, patroana celor suferinzi de durere de dinți și a stomatologilor. La vârsta de 49 de ani, în perioada persecuției creștinilor, Apollonia a fost martirizată. Călăul i-a extras dinții și i-a zdrobit maxilarele. Ea a rezistat torturilor inumane, a fost fermă în credința ei și nu a renunțat la creștinism. Din acel moment, ea a devenit patroana celor care suferă de durere de dinţi şi alte boli stomatologice, iar mai târziu, a stomatologilor. În 1984 Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Societatea Internaţională a Stomatologilor a stabilit ziua de 9 februarie drept Ziua Mondială a Stomatologului.

Articolul precedent
Articolul următor

11 ianuarie Ziua Națională a Artei Fotografice, în memoria primului fotograf...

Primul fotograf român și primul fotograf de război din lume, Carol Popp de Szathmari Data de 11 ianuarie este rezervată celebrării Zilei Naționale a Artei...

Problema eradicării sărăciei – un pas decisiv spre normalitate

Celebrată pentru prima data pe 17 octombrie 1987, Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei a fost cea în care au fost dezbătute noile tendințe din...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,885FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro