- 1866 – „Monstruoasa coaliție”, o conjurație pregătită de conservatori și liberali-radicali îl silește pe Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României, să abdice. Liderii acestei coaliții au fost radicalul C.A. Rosetti și Ion C. Brătianu, cărora li s-au alăturat și alte personalități ale vieții publice: conservatorulLascăr Catargiu, moderatul Ion Ghica, Dimitrie A. Sturdza, Nicolae Golescu, Petre Mavrogheni. În general, era vorba de mari proprietari de terenuri și oameni de afaceri, nemulțumiți de reformele puse în aplicare și de politica domnitorului-monarh. La ora 5 dimineața, un grup de ofițeri pătrund în palatul domnesc al lui Al. I Cuza și, sub amenințarea armelor, încălcându-și jurământul depus în fața domnului țării, îl obligă să semneze actul de abdicare de pe tronul României. Două zile mai târziu, pe 13 februarie, Cuza părăsește Bucureștiul și țara, prin Brașov. Este adevărat că în 1859, Cuza a fost pus să jure că va abdica după 7 ani de domnie pentru a lăsa tronul unui „prinț străin dintr-o țară nemegieșă cu România”, precum se cerea într-una din prevederile divanelor ad-hoc din 1857. În cuvântarea rostită la moartea lui Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, care i-a rămas credincios domnitorului, arată că „nu greșelile, ci faptele lui cele mari i-au adus căderea”, referindu-se la pachetul de reforme sociale, economice, administrative, politice, care au nemulțumit o foarte mare masă a claselor conducătoare (boieri, biserică, politicieni), precum și puterile europene care nu vedeau cu ochi buni modernizarea accelerată a României. Pe 10 mai 1866 Noua Adunare îl proclamă pe prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen domnitor al României, sub numele de Carol I.
- 1929 – Ia ființă statul Vaticanprin semnarea a 3 tratate care au stabilit statul independent Vatican și au oferit catolicismului un statut special în Italia. Tratatele au fost semnate de Papa Pius al XV-lea și de Mussolini în Bazilica de la Lateran, situată pe una dintre 7 coline ale Romei, Caelian. Statul italian acordă Vaticanului proprietatea exclusivă și jurisdicția suverană asupra unui cartier din nord-vestul Romei, în schimbul recunoașterii de către papă a guvernului fascist. Întreaga țară este de aproximativ jumătate de kilometru pătrat. Se presupune că această parte a Romei original nelocuită (ager vaticanus) a fost considerată întotdeauna un loc sacru sau cel puțin indisponibil pentru locuit, chiar înaintea sosirii creștinismului. În 326 prima biserică, bazilica lui Constantin, a fost construită peste mormântul Sfântului Petru, care a fost înmormântat într-un cimitir obișnuit în acel loc, iar din acel moment zona a început să fie populată, dar în special de case de locuit legate de activitatea Sfântului Petru. Vaticanul este condus de către episcopul Romei, Papa, și astfel poate fi considerat un stat ecleziastic în care funcțiile înalte sunt ocupate de către clerici.
- 1979 – Victoria Revoluției islamice în Republica Iran. Initial, miscarea revolutionara care a cuprins Iranul in 1978-1979 a fost unitara. Comunistii, nationalistii, liberalii si fortele religioase au avut un singur tel comun: alungarea șahului Mohammad Reza Pahlavi, care domnea de25 de ani, sustinut activ de Statele Unite. In țară se comporta ca un dictator, iar pe plan extern, ca o marionetă. In timpul domniei sale, prăpastia dintre bogați si săraci ajunsese la cote absurde. Milioane de iranieni din zonele rurale trăiau sub limita sărăciei, în timp ce o mică elită din preajma șahului se imbogatise. Islamistii s-au implicat in revolutie mai tarziu, iar ayatollahul Ruhollah Khomeini, aflat în exil la Paris, s-a impus ca lider al acestora. La inceput, dupa căderea șahului, părea că ar fi fost posibilă o coabitare intre liberali si clerici, dar fortele de stanga si cele liberale nu au reușit sa se opuna noii ordini politice promovate de Khomeini, revenit în țară la începutul lui februarie. În cele din urmă, liderii religiosi acaparează puterea absoluta. Sistemul politic al Iranului nu s-a schimbat deloc de la revolutie incoace.
- 1990 – Liderul sud african Nelson Rolihlahla Mandelaa fost eliberat din închisoare după 27 de ani petrecuți în arest. Mandela, a fost un adversar al apartheid-ului și un simbol strălucit al luptei împotriva acestei politici. Mandela a fost primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, întru-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială. Guvernarea (1994-1999) lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moștenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituționalizat, a sărăciei și a inegalității și promovarea reconcilierii rasiale. Un susținător al pan-africanismului și al socialismului democratic. La o zi după înmormântarea sa, în decembrie 2013, de Ziua Reconcilierii, președintele Africii de Sud, Jacob Zuma, a dezvelit în Pretoria o statuie de bronz înaltă de 9 metri ce îl reprezintă pe Nelson Mandela zâmbitor, cu brațele întinse lateral, ca pentru a îmbrățișa întreaga națiune. Statuia cântărește 3,5 tone. Merită notat că în iulie 2015, în ajunul sărbătoririi Zilei Internaționale Mandela, la Primăria din Oradea a fost dezvelit un bust al lui Nelson Mandela.
Calendarul zilei 11 Februarie
11 ianuarie Ziua Națională a Artei Fotografice, în memoria primului fotograf...
Primul fotograf român și primul fotograf de război din lume, Carol Popp de Szathmari
Data de 11 ianuarie este rezervată celebrării Zilei Naționale a Artei...
Problema eradicării sărăciei – un pas decisiv spre normalitate
Celebrată pentru prima data pe 17 octombrie 1987, Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei a fost cea în care au fost dezbătute noile tendințe din...
