sâmbătă, mai 25, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaUn nou Consiliu Director Board pentru Professional Women’s Network România

Un nou Consiliu Director Board pentru Professional Women’s Network România

Miercuri, 10 Aprilie 2024, membrele Professional Women’s Network România s-au reunit într-o Adunare Generală și Electivă cu scopul de a aproba rezultatele activității pe 2023, de a valida planurile pentru anul 2024, dar și de a alege o nouă echipă la conducerea asociației.

Astfel, după doi ani marcați de realizări deosebite și de succes în implementarea unor proiecte noi și de impact, membrele asociației au acordat votul de încredere unui nou Consiliu Director. Începând cu acest mandat, intră în vigoare prevederile Statutului modificat anul trecut care statuează o structură nouă a Consilului Director prin extinderea numărului de piloni de la 9 la 11 cu două noi poziții de Vicepreședinte, respectiv Muzeul Femeilor Remarcabile și Relații Internaționale care vor contribui la la finalizarea și lansarea proiectului de suflet al asociației și continuă dezvoltarea asociației inclusiv pe plan internațional. Așadar, componența echipei de conducere a PWN România este: Ileana Botez – Președinte, Monica Eugeniu – Vicepreședinte Membre, Violeta Ciurel – Vicepreședinte Femei in Consilii de Administrație, Georgiana Cristea – Vicepreședinte Antreprenoriat, Soriana Popescu – Vicepreședinte Mentorat, Carmen Ciulian – Vicepreședinte Muzeul Femeilor Remarcabile, Alina Stoian – Vicepreședinte Relații Internaționale, Carmen Burtea – Vicepreședinte Parteneriate, Mioara Popescu – Vicepreședinte Financiar, Anca Bogos – Vicepreședinte Marketing si Comunicare și Adina Guțiu – Vicepreședinte Legal.

„Sunt deosebit de onorată să preiau al doilea mandat de Președinte al Asociației. Le mulțumesc membrelor Asociației pentru încrederea acordată. Apreciez că asociația noastră a reușit să devină mult mai activă, dinamică și vizibilă pe plan intern și internațional datorită tutror demersurilor și proiectelor pe care le-am realizat împreună. Sunt mândră de echipa cu care pornim la drum astăzi și le urez bun venit și celor 3 noi membre de Consiliu. Privesc înainte cu multă încredere și speranță în planurile pe care le-am făcut și le vom face împreună și pe care le vom continua cu aceeași implicare și dedicare, în potențialul comunității de a rămâne unită și de a-și continua călătoria către echilibrul de gen în leadership și în toate celelalte niveluri ale societății.”Ileana Botez, președinte PWN România.

Noua echipă a Consiliului Director al PWN România pornește cu entuziasm în acest mandat, cu planuri îndrăznețe pentru creșterea asociației și pentru realizarea misiunii sale de sprijinire a echilibrului de gen în poziții de leadership, prin promovarea femeilor în funcții de conducere.

***

Despre Professional Womens Network România

PWN România este o asociație non-guvernamentală, non-profit, bazată pe voluntariat, a cărei misiune este sprijinirea ascensiunii femeilor în poziții de leadership în vederea accelerării echilibrului de gen în structurile de conducere. Comunitatea PWN România reunește aproximativ 400 de membre aflate în poziții de management sau antreprenoare în peste 20 de industrii, precum și peste 900 de femei în comunitatea extinsă a Asociației.

Printre obiectivele PWN România se regăsesc dezvoltarea potențialului profesional al femeilor, susținerea antreprenoarelor și a aspirantelor către antreprenoriat și împuternicirea economică a femeilor, egalitatea de șanse și diversitatea în structurile de conducere ale companiilor.

Principalele programe ale PWN România includ din 2013 un program de Mentorat dedicat femeilor la începutul carierei sau în poziții de mid-management, un program de educație antreprenorială „Trusa de Instrumente pentru Antreprenoare”, demarat în 2014 şi programe unice din 2016 care oferă femeilor de carieră o pregătire structurată pentru accesarea unei poziții în consiliile de administrație dezvoltate de Academia Femeilor în Consilii de Administrație.

Înființată în 2011, PWN România este parte a PWN Global, o rețea care se dezvoltă în ritm alert, depășind peste 3.500 de membre și voluntari în peste 30 de orașe din lume.

Mai multe detalii sunt disponibile pe:
Website: http://pwnromania.net/
Linkedin: https://www.linkedin.com/company/pwn-romania/
Instagram: https://www.instagram.com/pwn_romania/
Facebook: https://www.facebook.com/PWNRomania/

Nvidia conduce revoluția industrială a inteligenței artificiale

Există o poveste legată de goana după aur din California, cum că doar câțiva căutători norocoși s-au îmbogățit, însă adevărul e că au existat...

Conferința FOCUS București, eveniment marca CCIB, la a șasea ediție

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat, în Aula Carol I din sediul său istoric, cea de a șasea ediţie...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,932FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro