Articol scris de Ovidiu Slimac și Alin Izvoran – link
De la o lege mai uniformă la o administrație capabilă să o aplice
La 9 septembrie 2026 este programată prezentarea propunerii Comisiei Europene pentru noul cadru al achizițiilor publice. Proiectul de lucru analizat înainte de publicarea oficială indică o schimbare importantă: cele trei Directive din 2014 ar urma să fie înlocuite de un singur Regulament, direct aplicabil. Dacă forma finală va confirma această opțiune, întrebarea pentru România nu va fi doar “ce se schimbă în lege?”, ci mai ales “suntem pregătiți să lucrăm altfel?”.
Precizare: 9 septembrie 2026 nu este data intrării în vigoare a unui nou Regulament european. Pagina oficială a Comisiei anunță pentru această zi prezentarea propunerii legislative. Propunerea va trebui apoi examinată și adoptată de Parlamentul European și Consiliu. Numai actul adoptat și publicat în Jurnalul Oficial poate produce efecte juridice; potrivit art. 288 TFUE, regulamentul este obligatoriu în toate elementele sale și direct aplicabil în statele membre, iar potrivit art. 297 TFUE intră în vigoare la data stabilită în cuprinsul său sau, în lipsa acesteia, în a douăzecea zi de la publicare. Așadar, 9 septembrie este ziua lansării legislative, nu ziua aplicării simultane.
De ce Regulament și nu încă un set de Directive?
Răspuns scurt: pentru că experiența ultimului deceniu a arătat limitele armonizării prin transpunere. Evaluarea Comisiei asupra Directivelor din 2014 reține exact problemele pe care practicienii le simt zilnic: proceduri complexe și inflexibile, incertitudine juridică, participare redusă a IMM-urilor și a ofertanților transfrontalieri, prea multe atribuiri dominate de preț, digitalizare fragmentată și dificultăți în folosirea achizițiilor pentru obiective sociale, de mediu și de inovare. La acestea s-au adăugat realități pe care pachetul din 2014 nu a fost construit să le gestioneze: securitatea aprovizionării, dependențele strategice, competiția globală și accesul operatorilor din state terțe.
Rapoartele Letta și Draghi au schimbat, de fapt, întrebarea. Achiziția publică nu mai este privită doar ca mecanism juridic prin care administrația cumpără corect, ci ca instrument economic prin care Uniunea își poate susține competitivitatea, inovarea, reziliența și autonomia strategică. Letta merge până la ideea transformării Directivelor într-un Regulament pentru a evita diferențele de implementare dintre statele membre. Draghi insistă asupra costului fragmentării, asupra securității lanțurilor de aprovizionare și asupra capacității Europei de a-și folosi propria cerere publică pentru a consolida producția și tehnologia europeană.
Proiectul de Regulament duce această logică mai departe: un singur act pentru achiziții clasice, utilități și concesiuni; aplicare directă, reducerea diferențelor dintre legislațiile naționale rezultate din transpunerea Directivelor și limitarea introducerii, la nivel național, a unor cerințe suplimentare față de cadrul european; proceduri mai flexibile; planificare mai devreme în ciclul achiziției; consultarea pieței ca instrument normal de pregătire; digitalizare interoperabilă; criterii de selecție mai proporționale; iar atribuirea pe baza celui mai bun raport calitate-preț ar deveni regula, nu excepția comodă de la reflexul “prețului cel mai mic”.
Alegerea Regulamentului transmite și un mesaj politic: Uniunea nu mai vrea 27 de versiuni naționale ale aceleiași politici de achiziții. Vrea o piață publică europeană mai coerentă. Pentru România, această uniformizare poate fi un avantaj enorm. Dar numai dacă nu înlocuim diferențele de transpunere cu diferențe de interpretare.
9 septembrie 2026: nu „Ziua Regulamentului”, ci Ziua Zero a reformei
Aceasta este tema anului în achizițiile publice, nu pentru că pe 10 septembrie autoritățile vor deschide SEAP-ul sub o lege nouă, ci pentru că, din acel moment, discuția va avea un text oficial, o expunere de motive și o evaluare de impact. Până atunci avem direcții politice și documente pregătitoare: simplificare, coerență, piață digitală europeană, securitate economică, reziliență și integrarea obiectivelor verzi, sociale și de inovare. Comisia însăși arată că evaluarea Directivelor din 2014 a constatat numai o realizare parțială a obiectivelor: claritatea și flexibilitatea nu s-au îmbunătățit, participarea transfrontalieră directă rămâne redusă, iar achizițiile verzi, sociale și inovatoare avansează neuniform.
În consecință, prima obligație profesională a zilei de 9 septembrie va fi una foarte puțin spectaculoasă: să citim textul publicat, nu zvonul despre text; să distingem dispozițiile obligatorii de considerente și de obiectivele politice; să identificăm temeiul juridic, actele abrogate, normele tranzitorii și data aplicării; abia după aceea să discutăm despre modificarea Legii nr. 98/2016, a Legii nr. 99/2016, a Legii nr. 100/2016 și a normelor lor. Un proiect neoficial poate inspira o dezbatere, nu poate fundamenta o procedură, o excludere, un criteriu de atribuire sau o constatare de audit.
Prima vulnerabilitate: achizițiile sunt încă tratate ca un serviciu auxiliar
Aici începe problema noastră internă. În prea multe instituții, compartimentul de achiziții este chemat după ce necesitatea a fost deja decisă, soluția tehnică a fost desenată, bugetul a fost fixat și termenul a devenit urgent. I se cere apoi „să facă procedura”. Aceasta nu este funcție strategică de achiziții, este administrarea formală a unei decizii luate în altă parte.
Or, chiar legislația națională spune altceva: Art. 2 alin. (4) și (5) din HG nr. 395/2016 obligă celelalte compartimente ale autorității contractante să sprijine activitatea compartimentului intern specializat în achiziții, în funcție de specificul și complexitatea obiectului achiziției. Necesitatea, specificațiile tehnice, informațiile rezultate din cercetarea pieței, fondurile disponibile sau justificarea modificărilor intervenite în executarea contractului nu sunt și nu pot fi responsabilitatea exclusivă a achizitorului, ci rezultatul unei colaborări interne.
Medicul trebuie să definească rezultatul clinic urmărit, inginerul – performanța tehnică, specialistul IT – cerințele funcționale și de securitate, financiarul – sustenabilitatea bugetară, juridicul – riscurile contractuale, iar managementul trebuie să stabilească prioritatea și să își asume rezultatul. Compartimentului de achiziții îi revine rolul de a integra aceste contribuții într-o strategie de achiziție legală, concurențială și orientată spre rezultat, nu de a suplini competențele tuturor celorlalte structuri ale instituției. Noul cadru european va face această colaborare, de tip AGILE, și mai greu de evitat. Cum va decide singur achizitorul ce înseamnă circularitate pe ciclul de viață, pașaport digital al produsului, securitate cibernetică, reziliența lanțului de aprovizionare, criteriu social verificabil sau soluție inovatoare? Nu va putea. Și nici nu trebuie. Rolul său este să transforme obiectivul instituției într-o strategie de cumpărare legală, concurențială și măsurabilă, împreună cu cei care cunosc nevoia.
A doua vulnerabilitate: control mult, doctrină administrativă comună puțină
Colaborarea interinstituțională din achiziții este, de multe ori, superbă, doar că lipsește cu desăvârșire. ANAP verifică dintr-o perspectivă, CNSC soluționează contestația în limitele cauzei, Curțile de Apel controlează legalitatea deciziilor, Autoritățile de Management verifică eligibilitatea și regularitatea cheltuielii, Curtea de Conturi urmărește utilizarea fondurilor, iar organismele europene antifraudă sau EPPO intervin atunci când apar indicii ce intră în competența lor. Fiecare are un rol legitim. Problema apare când aceeași situație juridică primește standarde practice diferite în funcție de momentul și instituția care o privește.
Un Regulament direct aplicabil reduce diferențele de transpunere între state dar nu reduce automat diferențele de interpretare din interiorul aceluiași stat. Dacă vrem ca simplificarea europeană să nu devină o nouă sursă de teamă administrativă, avem nevoie de mecanisme reale de convergență: spețe comune analizate periodic, ghiduri interinstituționale pentru conceptele noi, baze de practică accesibile, poziții explicate atunci când jurisprudența schimbă o interpretare și, mai ales, delimitarea clară dintre eroare, neregulă și fraudă.
Strategia națională în domeniul achizițiilor publice 2023–2027, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 554/2023, tratează distinct profesionalizarea, pe de o parte, și monitorizarea, supervizarea și controlul sistemului de achiziții publice, pe de altă parte. Tot Strategia consacră necesitatea colaborării ANAP cu instituțiile relevante, inclusiv prin intermediul Comitetului interministerial pentru achiziții publice, în special în domeniul profesionalizării și al schimbului de date. Diagnosticul privind nevoia de coordonare există, așadar, la nivel strategic. Ceea ce rămâne insuficient dezvoltat este un mecanism efectiv de convergență a interpretărilor între instituțiile care, în etape diferite, verifică, controlează sau se pronunță asupra aceleiași proceduri de achiziție.
A treia vulnerabilitate: cerem profesionalizare, dar economisim tocmai la formare
Aici contradicția este greu de ignorat. Strategia națională spune că profesionalizarea trebuie să dezvolte capacitatea, capabilitatea și integritatea profesioniștilor în achiziții și prevede inclusiv o abordare pentru formare la nivelul standardului ocupațional. În paralel, în ultimii ani, măsurile fiscal-bugetare au restrâns în mod repetat angajamentele pentru pregătire profesională: în 2023, apoi în 2024 și 2025, cu excepții punctuale. Nu este corect juridic să spunem că formarea a fost „interzisă continuu trei ani”, dar efectul administrativ al acestor blocaje succesive este real: formarea devine prima cheltuială amânată exact când complexitatea crește.
În 2026 continuă, prin art. XXVIII din Legea nr. 141/2025, aplicarea interdicțiilor din OUG nr. 34/2023 privind achiziția de autoturisme, mobilier și aparatură birotică, cu excepțiile legale. Pentru anii următori, presiunea bugetară face plauzibilă continuarea politicilor de limitare a cheltuielilor. Tocmai de aceea, formarea în achiziții nu ar trebui pusă în aceeași categorie mentală cu dotarea unui birou. Când schimbi arhitectura juridică a unei piețe care gestionează o parte majoră din cheltuiala publică europeană, competența oamenilor care aplică regulile este infrastructură instituțională, nu beneficiu extrasalarial.
Noul Regulament va aduce concepte care cer competențe juridice, economice, tehnice și digitale în același dosar: evaluarea pe ciclul de viață, criterii de reziliență și securitate a aprovizionării, preferință europeană în limitele dreptului internațional, achiziții de inovare, date interoperabile și o utilizare mult mai serioasă a criteriilor non-preț. Fără formare, există riscul ca instituțiile să răspundă prin cea mai cunoscută strategie defensivă: specificații conservatoare, criterii minime și preț. Adică exact comportamentul pe care reforma europeană încearcă să îl schimbe.
Testul românesc de pregătire începe înaintea obligației juridice
Pregătirea serioasă nu înseamnă aplicarea anticipată a viitorului act, ci inventarierea capacității actuale. Fiecare autoritate ar trebui să știe: cine definește nevoia și rezultatul urmărit; cine documentează consultarea pieței; cine poate construi și verifica un criteriu de mediu, social, de inovare sau de reziliență; ce date contractuale sunt colectate; cum este urmărită executarea; ce competențe lipsesc și ce formare trebuie bugetată. Dacă aceste răspunsuri nu există, problema nu va fi doar adaptarea unei proceduri interne, ci absența infrastructurii administrative care ar trebui să transforme noua regulă în rezultate.
În primele 90 de zile după publicarea propunerii, România nu are nevoie de o cursă de rescriere prematură a legislației, ci de o analiză comună ANAP–autorități contractante–operatori economici–mediul academic și profesional: tabel de corespondență între cadrul actual și propunere, registru al opțiunilor ce necesită decizie națională, evaluarea impactului asupra SEAP, modele-pilot pentru criterii non-preț și un plan real de formare.
Altfel, riscăm performanța administrativă deja cunoscută: să avem un act european direct aplicabil și douăzeci și șapte de feluri locale de a ne teme de el.
Suntem pregătiți?
Nu încă. Dar problema nu este lipsa unei noi legi. România are legislație, strategie, instituții de control, profesioniști buni și experiența unor proiecte europene foarte dificile. Problema este că aceste resurse funcționează prea des separat.
Pregătirea pentru Regulament ar trebui să înceapă înainte de data aplicării lui, prin patru lucruri simple și deloc spectaculoase: managementul să trateze achiziția ca funcție strategică; compartimentele tehnice, financiare și juridice să lucreze cu achizițiile din etapa definirii nevoii; instituțiile de reglementare, remedii, audit și finanțare să construiască o practică interpretativă cât mai convergentă; iar formarea profesională să fie protejată ca investiție în capacitatea administrativă.
Regulamentul poate uniformiza norma, nu poate uniformiza competența, curajul deciziei și colaborarea. Acestea rămân responsabilitatea noastră, iar dacă la 9 septembrie Europa ne va pune pe masă o regulă mai simplă, mai strategică și mai directă, ar fi ironic ca principalul obstacol să nu mai fie legea, ci felul în care instituțiile noastre aleg să lucreze împreună.
Repere utilizate:
Comisia Europeană, „Revision of the Public Procurement Directives” (propunerea legislativă anunțată pentru 9 septembrie 2026), https://public-buyers-community.ec.europa.eu/revision-public-procurement-directives;
Comisia Europeană, evaluarea Directivelor, 14.10.2025, https://single-market-economy.ec.europa.eu/news/commission-publishes-evaluation-eu-public-procurement-directives-2025-10-14_en;
Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor COM(2025) 870 final, EUR-Lex – 52025DC0870 – EN – EUR-Lex ;
Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, COM(2025) 500 final, eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52025DC0500;
Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), TRATATUL PRIVIND FUNCȚIONAREA UNIUNII EUROPENE (VERSIUNE CONSOLIDATĂ);
Rapoartul lui Enrico Letta, Enrico Letta – Much more than a market (April 2024);
Raportul lui Mario Draghi, The Draghi report on EU competitiveness;
Hotărârea nr. 554/2023, pentru aprobarea Strategiei naționale în domeniul achizițiilor publice 2023-2027, HOTARARE 554 12/06/2023 – Portal Legislativ;
Hotărârea nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, HG 395 02/06/2016 – Portal Legislativ;
Ordonanța de Urgență nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ORD DE URGENTA 34 12/05/2023 – Portal Legislativ;
Ordonanța de Urgență nr. 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, ORD DE URGENTA 90 27/10/2023 – Portal Legislativ;
Ordonanţa de urgenţă nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Ordonanţa de urgenţă nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative actualizat 2026 – Lege5.ro;
Legea nr. 141 din 25 iulie 2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, LEGE 141 25/07/2025 – Portal Legislativ.
Precizare metodologică: Documentul neoficial „BSC Leak – Public Procurement Act”, EURACTIV_PROCUREMENT.pdf, din iunie 2026, poate servi exclusiv drept sursă de ipoteze, nu drept izvor juridic ori confirmare a conținutului viitoarei propuneri.
