vineri, decembrie 27, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaPrimele proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” au fost...

Primele proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării

Primele 73 de proiecte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, în valoare totală de 3.854.583.847,09 lei, finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, a anunțat ministrul Cseke Attila.

Acestea fac parte din categoria celor 105 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale din 165 unități administrativ-teritoriale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat POIM.

”Obiectivul nostru este să asigurăm acest serviciu de bază pentru cetățenii care nu sunt racordați la rețeaua de gaze naturale și, prin acest program, vom branșa aproximativ 196.000 de familii la rețeaua de gaze”, a precizat ministrul dezvoltării.

Ministrul Cseke Attila a reamintit că, prin Programul ”Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și gaz.

Anexă: Lista obiectivelor de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” din categoria de investiții prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021

SUNWAVES FESTIVAL, SW DUNES ÎN RAS AL-KHAIMAH, UAE, 02-05 MARTIE 2023

PRIMUL BRAND ROMÂNESC CE ORGANIZEAZĂ UN FESTIVAL DE MUZICĂ ÎN EMIRATELE ARABE UNITE. PRIMUL FESTIVAL DIN LUME CE PRIMEȘTE APROBARE PENTRU A-ȘI DESFĂȘURA PROGRAMUL...

consultare publică, proiectul de procedură pentru implementarea schemei de ajutor de...

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a lansat vineri, 16 septembrie a.c., spre consultare publică, proiectul de procedură pentru implementarea schemei de ajutor de minimis prevăzută...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,876FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro