luni, septembrie 27, 2021
AcasăREVISTA ONLINEArticoleOP-ED: Bail-out și bail-in: Când banca devine o piatră de moară

OP-ED: Bail-out și bail-in: Când banca devine o piatră de moară

Instituţiile bancare sunt mai periculoase decât armatele mobilizate.” -Thomas Jefferson


Articolul este scris de Fei QI, studentă în cadrul programului de master ASE, fiind o lucrare realizată sub coordonarea Conf. Univ. Dr. Andreea Maria PAUL.

QI Fei este jurist și traducător, absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității din București, masterandă în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Criza financiară din 2008 a adus o lovitură grea economiei globale. Datorită lipsei pregătirilor necesare, guvernele din diferite țări au investit în măsuri de salvare pe scară largă în contextul răspândirii rapide a crizei. Printre măsurile adoptate, una din cele mai directe și eficiente măsuri a fost injectarea directă de capital sau preluarea crizei de către stat pentru a preveni prăbușirea pieței financiare.

La începutul crizei, exact cum așa ne-a dezvăluit și celebrul film „The Big Short” regizat de Adam McKay, răspândirea acesteia a fost evident neașteptată. Guvernele au trebuit să apeleze la instrumentul tradițional de salvare a băncilor, așa-numitul „bail-out”. Respectiv, injectarea unei cantități mari de capital din banii publici pentru a restabili capacitatea operațională a băncilor, pe fondul unei crize financiare sistematice.

După criză, contribuabilii, în calitate de plătitori efectivi ai crizei, au exercitat o presiune politică uriașă asupra guvernului, iar impactul crizei a fost ca o alarmă, care a sunat pentru guvernele din toate statele națiune. La nivel internațional, ca răspuns la presiuni, au început să fie explorate măsuri alternative de asistență guvernamentală, cu scopul de a reduce dependența de finanțarea publică și de a construi un mecanism eficient de gestionare a riscurilor pentru instituțiile financiare. Prin urmare, a început promovarea „bail-inului”, care este un mecanism de autosalvare a băncilor.

foto: freepick

Instumentul tradițional – Bail-out

Bail-outul se referă la intervenția guvernului pentru a evita falimentul instituțiilor financiare, prin măsuri cum ar fi: injecția directă de lichidități, eliminarea activelor neprofitabile și schimbarea conducerii etc., atunci când instituțiile financiare se confruntă cu riscuri de faliment. Este principala modalitate a guvernelor de a face față riscului de faliment al instituțiilor financiare importante din punct de vedere sistemic[1], această apreciere se bazează pe eficacitatea ridicată a bail-outului.

Acest instrument poate restabili rapid credibilitatea pieței, poate ușura piața și anxietatea investitorilor, acționând ca o garanție care constă în puterea suverană a statului națiune de a emite bani. Poate bloca răspândirea riscurilor de faliment ale diferitelor instituții financiare și poate evita o criză globală, căci actuala piață financiară este una cosmopolitană și în plină globalizare.

În ceea ce privește vulnerabilitățile bail-outului, se ridică problema dacă conducerile băncilor implementează politici de afaceri cu risc ridicat, deoarece se așteaptă ca guvernul să le salveze dacă investiția eșuează. Acest instrument cauzează o presiune uriașă asupra bugetul statului, se folosesc banii publici ai contribuabililor pentru salvarea instituțiilor financiare private și este discutabil din punct de vedere moral. Există suspiciunea de abuz de drept, necesitatea bail-outului fiind dificil de dovedit.

În perioada octombrie 2008 – decembrie 2012, Comisia Europeană a aprobat 3,6 trilioane de euro pentru măsurile de ajutor de stat acordate instituțiilor financiare, statele membre au acordat sectorului financiar 591,9 bilioane de euro (4,6% din PIB-ul UE în 2012) ca sprijin de capital pentru același sector[2].


Instrumentul nou-născut – Bail-in

O piață financiară nu se poate opera fără bănci, însă atunci când acestea din urmă devin „o piatră de moară” pe umerii economiei, oamenii încep să caute o soluție pentru a ușura de această greutate.

Bail-inul este un instrument prin care o autoritate de competență decide reducerea valorii și/sau conversia în titluri de capital a anumitor datorii ale unei instituții de credit pentru a absorbi pierderile și o capitaliza într-o măsură suficientă pentru a se conforma din nou cerințelor de autorizare și pentru limitarea diseminării sentimentului de panică în piață[3]. Acesta urmărește ca pierderile unei bănci să nu fie suportate din bani publici, ci, în primul rând, de acționarii si creditorii acesteia[4].

Autoritatea de supraveghere trebuie să declanșeze bail-inul înainte să fie prea târziu și să se epuizeze acțiunile ordinare. Pierderile instituțiilor financiare suportate de contribuabili, vor fi transferate acționarilor, conducerii și creditorilor negarantați prin ierarhizarea creanțelor. Datorită gradului de urgență al crizei, bail-inul nu necesită acordul acționarilor și al creditorilor, ci implică interferențe cu proprietatea privată, astfel nu se va folosi de acest instrument dacă există alte soluții mai rezonabile, cum ar fi vânzarea băncii, înființarea unei instituții-punte, separarea activelor.

După daunele grave ale crizei financiare din 2008, țările și-au ajustat propriile condiții economice în conformitate cu standardele Comitetului de la Basel și ale reformei Consiliului de Stabilitate Financiară, încorporând în mod corespunzător mecanismul de autosalvare în legislație și practică. Prin Directiva 2014/59/UE (directiva cunoscută ca BRRD) s-a stabilit o serie de instrumente de prevenire a falimentului bancar, inclusiv instrumente obligatorii de bail-in. UE tocmai a revizuit BRRD, însă, în ciuda multor progrese care reflectă eforturile statelor membre și ale Comisiei, reglementările BRRD II asupra diferitelor situații ale băncilor se confruntă în continuare cu anumite obstacole, precum cerințe de subordonare privind MREL și gradul de acoperire ale acestora.

În loc de concluzii

Transformarea de la bail-out la bail-in este în esență o modificare a subiectului care suportă riscul, adică de la contribuabil la creditor. Prin urmare, cel mai important lucru la construirea unui mecanism de bail-in este echilibrul de interese între guvern, bănci, creditori și contribuabili, iar scopul și mijloacele de implementare a bail-inului ar trebui să fie pe baza interesului public. Până la urmă, indiferent de buzunarul din care se vor plăti facturile băncilor, falimentul acestora este ultimul lucru dorit de noi.


[1] Policy Measures to Address Systemically Important Financial Institutions, Financial Stability Board, 4 noiembrie 2011.

[2] Thomas Philippon, Aude Salord, Bail-ins and Bank Resolution in Europe: A Progress Report, în Geneva Reports on the World Economy Special Report 4, International Center for Monetary and Banking Studies, martie 2017.

[3] https://www.financialmarket.ro

[4] Cristian Bichi, Bail-in: De ce și-ar fi semnat băncile condamnarea la moarte?, OpiniiBNR.ro.


spot_img
spot_img

postări recente:

spot_img

află despre:

7,195FaniÎmi place
17AbonațiAbonați-vă

Abonează-te la newsletter

spot_img

recomandate:

spot_img

Evenimente:

spot_img