Creștere economică sau dezvoltare economică? Un mare savant român a descifrat enigma
Nota: prezentul articol este scris de Alexandru Filimon
Este jurnalist și studiază Dreptul în cadrul Universității Titu Maiorescu. Absolvent al Facultății de Științe Politice, Universitatea București. Domeniile de interes se extind asupra analizei politice în România și Republica Moldova, precum și în sfera psihosociologiei și culturii. A publicat variate articole în publicații precum Cotidianul, Adevărul Moldova, ziarul Puterea, revista Timpul, Ziua Veche, Dilema Veche, Historia, Metropolis, Bucureștii Vechi și Noi, Manager Expres, Catchy, Lapunkt etc.
Articolul face paerte din “Concurs eseuri si articole pentru studenti” – vezi PAGINA
Creștere economică sau dezvoltare economică? O întrebare extrem de sensibilă. Am fi tentați să credem că aceste noțiuni sunt consecutive sau complementare! Nimic mai fals sub soarele și cerul economiei contemporane.
În discursul public contemporan fetișul specialiștilor (în special din zona economiei) este de a vorbi de creștere economică când ar avea opțiunea de a dezbate în detaliu conceptul de dezvoltare economică. Știu ar fi tentant pentru unii, și nu puțini la număr, să afirme fără vreo cugetare adâncă că ideea de creștere economică este un fel de precursor al celei de dezvoltare și cumva România se află în etapa pregătitoare. Nimic mai fals!
Una din marile nefericiri ale acestui popor este nevalorificarea capitalului uman intelectual. Acest aspect este bine punctat și de Spiru Haret, unul dintre reformatorii scolii românești (matematician și sociolog de profesie). Marele savant care oferă întregii lumi o nouă perspectivă asupra economiei (știința bioeconomiei, puțin cunoscută segmentului educat din soceitate precum și în mediile ecologiste sensibile la transformările pe care economia le lasă asupra mediului înconjurător) e Georgescu Roeghen.
Oportunități de afaceri se găsesc acolo unde dezvoltarea e pusă pe roate
Acesta a oferit, la nivel internațional, o definiție științifică despre dezvoltarea economică. Să valorificăm cunoașterea pe care acesta a oferit-o lumii atunci când ne uităm la mediul de afaceri și la posibilitățile de dezvoltare.
Practic, dacă vorbim de oportunități de afaceri ele se găsesc acolo unde dezvoltarea e pusă pe roate. În ce măsură știința poate ajuta economia să meargă pe această cale? Roeghen are un răspuns însă lasă generațiilor viitoare să-și imagineze și să-și construiască viitorul. Practic și un bun motiv de introspecție.
Nicolas Georgescu -Roegen scrie fără echivoc “creştere, înseamnă a produce mai mult, dezvoltare, a produce altfel”. În mod indubitabil, vorbim despre o transpunere în planul economiei politice a discuției ontologice dintre ”a avea” şi „a fi”. ”Prea plinul” (respectiv idealul unui plan de împlinire la nivel ontologic) a fost înlocuită de verbul tot mai pregnat ”a avea”.
Omenirea dominată de ideea acumulării perpetue – logica acumulării primitive de capital – (care afectează echilibrul entropic și scăde resursele existente conform teoriei entropiei a lui Roegen), s-a aflat preț de perioade istorice întinse pe mai multe secole şi se mai află încă, într-o continuă goană, propensiune pentru acest “mai mult”, fără să înţeleagă adevărul că, de fapt, scopul sau natural este acela de “a fi”, într-un context plenar calitativ – material şi moral – superior.
Eficacitate și eficiență, doar o parte din adevăr
“Trebuie să ne vindecăm de ceea ce am numit ca sindromul circular al maşinii de raselectrice”, care constă în a ne bărbieri mai repede, aşa încât să avem timp să lucrămla o maşină de ras care să ne permită să ne bărbierim mai repede încă, aşa încât săavem încă mai mult timp pentru a proiecta o maşină de ras încă şi mai rapidă, şi asamai departe la infinit”, explica matematicianul sindromul eficienței și eficacității care se manifestă cu obstinație în domeniul economic.
În acest context, scopul e de a ne elibera de acea obsesie a fanaticului definit de aceste două noțiuni, o pandemie care afectează practic întreaga lume comtemporană, o lume care îşi dublează neîncetat eforturile, pe măsură ce şi-a uitat scopurile, raţiunea lăuntrică de a fi.
Opera lui Nicolas Georgescu Roegen oferă o soluţie întregii lumi, o soluție cu valoare de adevăr care plasează omul, cu întregul său sistem axiologic, în raport cu mediul în care, în mod natural, s-a născut şi trăieşte. O vizune de integrare a omului în mediu, spațiu geografic, o tendință evidențiată și de economiști contemporani.
Nu alegem să fructificăm tezaurul pe care l-au oferit cu atâta generozitate lumii
E interesant că deși avem în ogradă mari gânditori care au influențat în mod decisiv lumea și mediul stiințific (Serge Moscovici ar fi un alt bun exemplu, inventatorul reprezentărilor sociale) nu alegem să fructificăm tezaurul pe care l-au oferit cu atâta generozitate lumii.
Discuția despre economie nu se poate opri la homo economicus ci ea continuă în mod firesc. Omul este mai mult decât atât și nu reprezintă suma preferințelor și dorințelor sale ci și a năzuințelor. Oricât ne-am dori să scoatem metafizica din economie nu o putem extirpa din natura umană. Omul este mult mai mult și tinde către preaplin.
Politica este un motor de dezvoltare a societății
Dacă am căuta cu ardoare cea mai simplă și, în același timp, complexă definiție a politicii aceasta ar fi: ”Politica este un motor de dezvoltare a societății”. Practic, ideea de politică și economie se comportă asemeni dreptelor paralele în geometrie care privite dintr-un unghi se confundă.
Dacă adăugăm și definiția lui Serge Moscovici ”politica este arta de a gestiona fondul irațional al maselor”, putem obține premisele unui discurs economic cât mai cuprinzător despre societate.
Economia nu se reduce la matematică așa cum omul nu se poate reduce la universul fascinant dar rece al cifrelor alambicate ci caută să ofere un sens al bunăstării omului din înțelegerea mediului exterior, a geografiei și a resurselor oferite de natură și conservate într-o măsură sau alta de strămoși. Practic, economia este o aplecare a unei urechi către trecut și a alteia către viitor. O scoică care are un cântec desfășurat pe mai multe octave.
Economia devansează omul și în traiectoria sa sinusoidală nu-și poate uita sorgintea
Părintele economiei, Adam Smith a fost la origine un istoric ce a aparținut Iluminismului scoțian. Teza sa de doctorat de doar două pagini (în care explică faimoasa mâna invizibilă) a schimbat lumea și a definit piața în sens modern pentru epoca respectivă.
Astăzi, piața lui Adam Smith e doar un simbol muzeal al unui început de lume. În prezent, piața devine puhav ca noțiune în timp ce guvernarea, cetățeanul, se golesc de conținut prin procesul de disoluție. Practic, economia devansează omul și în traiectoria sa sinusoidală nu-și poate uita sorgintea. Și această orgine e profund umană.
Pentru criza actuală ce se prefigurează la orizontul tuturor statelor mai servește cuiva lecția lui Keynes? Logica de creștere zero, injecția de capital pentru a nu gripa economia în vremuri de criză? În loc să ne întrebăm: ”În ce măsura există etică în afaceri?” ar fi mai potrivit să ne întrebăm: ”În ce măsură există noțiunea de dezvoltare economică în afaceri?”.
Este religia un impediment în calea dezvoltării economice?
De multe ori, religia în spațiul românesc a fost văzută ca ostacol în calea dezvoltării economiei. Principala teză de la care se revendică această atitudine este cea prin care omul se pregătește pentru viața de apoi și nu face demersuri suficiente în această viață pentru a-și asigura prosperitatea (grația în limbaj protestant). În esență vorbim de un om leneș pe care l-a modelat religia.
Numai în măsura în care înțelegem Biserica ca instituție de frână în calea progresului este religia un impediment în calea dezvoltării economice. Teza însă nu se susține.
Ceea ce se dovedește fals în special în eflorescența culturală și civilizațională a Evului Mediu (destul de blamat din ignorață și necunoaștere). Ion Petre Culianu, discipolul lui Eliade, credea că religia ortodoxă frânează dezvoltarea societății românești în timp ce comunitatea protestantă ajută la dezvoltare (omul caută să intre în grațiile divinității încă din timpul vieții și le și poate obține, în schimb la ortodoxi răsplata e în ceruri).
Religia pentru japoznezi sau chinezi nu este un impediment ci un atribut de substanță care conferă codului onoarei și mai multă strălucire. Acest lucru se răsfrânge asupra filosofiei muncii în societățile lor (muncă care poate fi definită universal ca instituire teleologică).
E o datorie sacră să muncești. Uneori până la epuizare. Nu ne putem permite să ne lamentăm că nu avem un astfel de background istoric ci mai degrabă ar fi bine să contabilizăm reușitele noastre și acumulările istorice. Sociologia vine în ajutorul nostru oferind răspunsuri variate.
În principiu ca exercițiu ar fi bine să ne întrebăm ce gândesc și ce cred oamenii. Astfel am obține punctul de vedere psihosocial necesar în orice inițiere de politici publice, inclusiv proiecte pentru mediul de afaceri.
Capitalismul trece prin capitalism sălbatic, mai întâi
Întradevăr am spune că e prea multă teorie pentru un articol ce pledează pentru inițiative în mediul de afaceri. Am fi tentați să credem că practica devansează teoreticul și am avea dreptate să credem acerst lucru dacă teoreticul ar deveni o forță dinamică a practicului.
De obicei, acțiunea omului este precedată de gândire. De aici, întietatea teoreticului. Armonizarea dintre teoretic și practic e necesară și nu dinamitarea uneia împotriva celeilalte. Capitalismul sălbatic al lui Max Weber (unul dintre părinții sociologiei moderne), pe care România îl traversează din 1989, prelungit pe fondul unei tranziții alambicate, ne împiedică de multe ori să vedem limanul și orizontul economic al bunăstării. Clasa de mijloc, atât de necesară democrațiilor consolidate, ar fi bine să reprezinte un ideal permanent și tangibil al întregii Românii.
Academia Română a apreciat că în perioada interbelică încă nu exista o clasă de mijloc solidă ci mai degrabă grupuri, bresle ce prin resurse materiale și simbolice putea să îngroașe rândurile unei astfel de clase emergente medii. Pentru orice antreprenor creșterea clasei de mijloc trebuie să fie un ideal. Cum am putea face acest lucru? Pai, amintindu-ne o altă definiție a politicii ”o arta combinată cu multă știință”. Să începem cu marele savant Roegen. Poate după ajungem și la Moscovici.
Un apropiat al marelui matematician și economist spunea în mod aproape profetic că: “gândirea lui Georgescu Roegen va interesa încă spiritele, atunci când zgârie-norii noştri vor fi redevenit în pulbere”.
Oare avem nevoie de o prăbușire pentru a renaște ca Pasărea Phoenix din propria cenușă sau avem destulă cunoaștere acumulată în prezent astfel încât să oferim un model de dezvoltare pentru România?
