miercuri, martie 22, 2023
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaMIPE susține accelerarea aprobării programelor pentru perioada 2021-2027

MIPE susține accelerarea aprobării programelor pentru perioada 2021-2027

Directorii generali responsabili cu politica de coeziune la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene susțin rolul politicii de coeziune și necesitatea unei abordări echilibrate între obiectivele stabilite la nivel european și nevoia de reducere a decalajelor de dezvoltare dintre regiuni pentru a asigura eficacitatea, corectitudinea și impactul durabil al fondurilor europene.

La reuniunea informală de joi a oficialilor statelor membre au participat și reprezentanții Comisiei Europene, domnul Marc Lemaitre, director general, DG Regio și doamna Andriana Sukova, director general adjunct DG Employment.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a fost reprezentat de către doamna Teodora Preoteasa, director general și coordonatorul procesului de programare a fondurilor aferente politicii de coeziune pentru perioada 2021-2027.

Obiectivul reuniunii a fost, în principal, schimbul de puncte de vedere asupra procesului de programare, precum și aspecte legate de încheierea perioadei de programare 2014-2020.

Reprezentantul MIPE a susținut necesitatea aprobării cu celeritate a documentelor de programare, pentru a deschide cât mai curând liniile de finanțare pentru beneficiari. Acest obiectiv a fost susținut și de oficialii Comisiei.

Totodată, directorul general al MIPE a menționat că, în procesul de programare, România a luat în considerare toate elementele care vizează obiectivul verde stabilit la nivel european, acest lucru reflectându-se pe deplin în documentele de programare, precum și necesitatea asigurării continuării actualelor proiecte mari de infrastructură (apă/apă uzată, cale ferată, eficiență energetică și surse regenerabile) care sunt vitale pentru dezvoltarea socio-economică.

De asemenea, a fost amintită diversitatea noilor instrumente de finanțare, precum Fondul de Tranziție Justă, fiind nevoie de creșterea capacității administrative a autorităților pentru a asigura o bună implementare a tuturor instrumentelor din politica de coeziune. S-a menționat că este o provocare să găsim echilibrul potrivit între măsurile necesare pentru asigurarea tranziției și dimensiunea socială a tranziției.

Reprezentanții Comisiei Europene au menționat că susțin poziția României de atinge un progres decisiv al procesului de negociere care să permită aprobarea acordurilor de parteneriat și programelor operaționale până la finalul acestui an, asigurându-se concomitent calitatea acestor documente.

Totodată, reprezentanții Comisiei au accentuat importanța incluziunii sociale în contextul creat de pandemie.

Reprezentantul MIPE a mai subliniat în final că politica de coeziune presupune angajament permanent, o abordare integrată și cooperare constantă, fiind nevoie de sprijin din partea Comisiei astfel încât să fie asigurat echilibrul atât de necesar al specificităților naționale și al cerințelor UE.


Expoziția 1907. NOI VREM PĂMÂNT 28 martie – 14 mai 2023,...

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 28 martie 2023, de la ora 18.00, la Sala Tancred Bănățeanu, la vernisajul expoziției 1907. Noi...

Crește interesul pentru investițiile în arta contemporană

Superstarul internațional Ragnar Kjartansson, desemnat de The Guardian drept autor al lucrării de artă a secolului XXI: „Nici Islanda, nici România nu fac...

”Ești mai frumoasă decât crezi!” – o campanie despre puterea frumuseții

În luna martie, PADIR – Patronatul Antreprenorilor din Industria Înfrumusețării din România a oferit la inițiativa GRAL Medical și Oncofort, pacientelor oncologice un mic...

Consolidarea sistemului energetic național: MIPE lansează în consultare publică capitolul REPowerEU,...

Situația geo-politică și economică a Uniunii Europene și, în particular a regiunii României, s-a schimbat substanțial de la momentul adoptării Planului Național de Redresare...
espressocafe.ro
nemira.ro
spot_img

video

spot_img
7,748FaniÎmi place
222AbonațiAbonați-vă

Abonează-te la newsletter

spot_img
spot_img

evenimente

spot_img

asociarii, patronate

spot_img