miercuri, decembrie 4, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaMIPE a publicat proiectul OUG pentru acordarea granturilor pentru investiții

MIPE a publicat proiectul OUG pentru acordarea granturilor pentru investiții

IMM-urile a căror activitate a fost grav afectată de pandemia COVID-19 vor fi sprijinite prin acordarea de granturi pentru investiții, finanțate în cadrul Acțiunii 411 – Programul Operațional Competitivitate. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în consultare publică miercuri, 25 mai, proiectul de Ordonanță de urgență care va reglementa acordarea granturilor pentru investiții în activități productive. Prin publicarea acestui proiect, MIPE răspunde solicitărilor mediului de afaceri, această măsură fiind una așteptată de reprezentanții IMM-urilor în condițiile în care primele demersuri pentru acordarea de granturi pentru investiții au fost făcute în anul 2020.

Propunerea de act normativ vizează adoptarea de urgență a măsurilor de sprijin sub formă de granturi pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii și granturi pentru investiții necesare retehnologizării, cu respectarea prevederilor legale în domeniul ajutorului de minimis și ajutorului de stat.

Pentru sprijinirea IMM-urilor afectare de criza sanitară sunt propuse două măsuri și anume:

  1. Măsura 4.1.1-1 Granturile pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii se acordă pe proiect și beneficiar, sub forma de ajutor de minimis

Fonduri alocate: 58.823.529 euro, din care 50.000.000 euro FEDR-REACT EU și 8.823.529 euro cofinanțare de la bugetul de stat

Valoarea grant: min. 50.000 euro – max. 200.000 euro

Ce firme vor putea beneficia de ajutorul de minimis: IMM-urile care își desfășoară activitatea în Clasa P – Invățământ, Clasa Q – Sănătate și asistență socială, Clasa R – Activități de spectacole, culturale și recreative

Beneficiari estimați: 600 entități

  1. Măsura 4.1.1-2 Granturile pentru investiții necesare retehnologizării, sub formă de ajutor de stat

Fonduri alocate: 352.941.176 euro, din care 300.000.000 euro FEDR-REACT EU și 52.941.176 euro cofinanțare de la bugetul de stat

Valoare grant: între 50.000 euro și 500.000 euro, în limita de cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2019

Ce firme vor putea beneficia de ajutorul de stat: IMM-uri care își desfășoară activitatea în  domenii din Clasa C – Industria Prelucrătoare (fără codurile 11 fabricare băuturi, 12 fabricare tutun și 254 fabricarea armamentului și muniției); Clasa F – Construcții; Clasa G – Comerț cu ridicata și cu amănuntul; Repararea autovehiculelor și motocicletelor; Clasa H – Transport și depozitare; Clasa I – Hoteluri și restaurante.

Proiectul OUG poate fi consultat pe site-ul MIPE, la următorul link: https://mfe.gov.ro/oug-4-1-1/. Propuneri și recomandări pe marginea proiectului de act normative pot fi transmise la adresa de email: acte.normative@mfe.gov.ro.

Sprijin pentru sectorul agroalimentar

În context, reamintim faptul că tot din Programul Operațional Competitivitate, MIPE finanțează acordarea microgranturilor și granturilor pentru capital de lucru destinate enităților din sectorul agroalimentar, măsură ce face parte din pachetul „Sprijin pentru România”, adoptat de Guvernul României în vederea atenuării efectelor negative ale crizei economice atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru populație.

Microgranturile vor fi acordate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în parteneriat cu Agenția pentru Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), iar granturile vor fi acordate de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), în parteneriat cu agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului (AIMMAIPE).

MAT va lansa apelul pentru contractarea de granturi joi, 26 mai. Informații suplimentare pe site-ul acestei instituții, aici. De asemenea, MAT a publicat și Manualul de utilizare a platformei IMM Recover, disponibil aici.

Reamintim faptul că atât cererile pentru contractarea de granturi, cât și cele pentru microgranturi vor fi depuse în platforma IMM Recover.

În ceea ce privește acordarea microgranturilor, APIA a publicat ghidul solicitantului, disponibil aici.

 

Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene ofera din 7 iunie finantari nerambursabile...

Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE) lanseaza astazi un nou apel de proiecte „Listarea la bursa a intreprinderilor”, dedicat companiilor romanesti cu capital majoritar...

Suprafața împădurită a județului Dolj va crește cu 12% până în...

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a participat marți, 28 noiembrie 2023, la plantarea primei păduri din nisipurile Olteniei, realizată prin fonduri PNRR....
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,883FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro