București, 17 noiembrie 2022: Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu EY România și Asociația Producătorilor de Energie Electrică (HENRO), a organizat, în data de 17 noiembrie, forumul internațional intitulat „Rolul României în asigurarea securității energetice a Europei”. Evenimentul a avut ca temă centrală problema securității energetice din perspectiva României și s-a axat pe identificarea unor soluții concrete.
Preocupările actuale legate de securitatea energetică a Uniunii Europene (UE) pun în prim plan eforturile naționale și europene pentru asigurarea de energie sigură, accesibilă și sustenabilă, atât prin diversificarea furnizorilor de gaze naturale și a surselor producătorilor de energie electrică, cât și prin utilizarea tehnologiilor de ultimă generație și implementarea soluțiilor de eficiență energică.
„De-a lungul timpului, la nivelul Comisiei Europene s-a vorbit de mai multe proiecte referitoare la alternativa la gazul rusesc. Doar s-a vorbit, pentru că, din diferite motive, acestea nu s-au pus niciodată în practică. În 2008, de exemplu, se discuta despre proiectul AGRI (Azerbaidjan — Georgia — Romania Interconnector) care își propunea transportul gazelor naturale din regiunea Caspică, pe teritoriul Azerbaidjanului și Georgiei, și traversarea Mării Negre cu ajutorul navelor metaniere. S-a considerat atunci că în Turkmenistan e dictatură, ca și cum în Rusia ar fi domnit cea mai autentică democrație. Problema este că renunțându-se la aceste proiecte, nu a mai fost realizată nici infrastructura de stocare a gazelor, iar în acest moment Europa nu este pregătită deloc din acest punct de vedere. În mod evident, există alternative la gazul rusesc. Sunt piețe funcționale precum cele din Qatar, Algeria, Trinidad Tobago, SUA sau Norvegia. Cu toții așteptăm s-o vedem pe doamna Ursula Von der Leyen semnând contracte cu una dintre aceste țări cu maximă celeritate. Nu poți să nu creezi alternative știind că ele există. Rămâne să vedem dacă Europa chiar își dorește să se debaraseze de gazul rusesc sau sunt numai simple declarații”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
„Strategia-cadru a Comisiei Europene pentru o uniune energetică rezilientă a reconfirmat importanța securității energetice prin includerea acesteia ca primul din cei cinci piloni care stau la baza uniunii energetice. În același document, Comisia Europeana a prezentat viziunea care ar trebui să se materializeze printr-un sistem energetic integrat la nivel european, bazat pe competiție și liberă circulație a energiei peste granițe. Astfel, se conturează două direcții strategice. Pe de o parte asigurarea securitatii energetice la nivel național, cu proiecte de investiții precum creșterea capacităților energetice nucleare, dar și diversificarea mixului energetic. Pe de altă parte, consolidarea rolului României ca și contributor la asigurarea securitatii energetice în plan regional. Specific pentru piața de gaz, România este avantajată prin poziția sa geografică în bazinul Mării Negre și potențialul hidrocarburilor din zona offshore. În același timp însă interconectarea sistemului național de transport al gazelor cu cel al țărilor vecine este esențială, si de aici importanța dezvoltării sistemului național de transport pe coridorul BRUA și dezvoltarea pe teritoriul național a Coridorului Sudic care să asigure interconectarea cu resursele de gaze din Bazinul Caspic, din estul Mării Mediterane și din Orientul Mijlociu”, a declarat dna. Georgiana Iancu, Partener, Coordonator Taxe Indirecte, EY Romania.