Astăzi a avut loc cea de-a XXXll-a ediție a Adunării Generale a Asociației Orașelor din România. Adunarea s-a ținut la Palatul Parlamentului, iar printre personalitătile cele mai importante care au fost invitate să participe la acest eveniment se număra: Președintele Camerei Deputaților – Marcel Ciolacu; Prim-Ministrul României – Nicolae Ciucă; Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Attila-Zoltán Cseke; Ministrul Finanțelor – Adrian Câciu; Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene – Dan Vilceanu și mulți alții.
În deschidere Președintele Asociației, Adrian Teban a adresat mulțumiri tuturor participanților și a îndreptat atenția către problemele cu care se confruntă orașele din România precum și rezolvarea acestora. „aici în Parlamentul României, locul de unde ne așteptam fiecare dintre noi să rezolvăm problemele comunităților locale pe care le prezentăm. Evident că problemele orașelor mici și mijlocii din România trebuie rezolvate prin legile pe care le promovăm în Parlament, dar și prin decizii guvernamentale.”
În continuare mesajul Președintelui României dedicat acestui eveniment a fost susținut de doamna Cătălina Galer, Consilier de Stat la Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, acesta și-a exprimat susținerea față de capacitatea asociației de a identifica și soluționa problemele cu care orașele din România se confruntă.„Timp de aproape trei decenii în cadrul reuniunilor dumneavoastră s-au dezbătut provocările cu care administrația publică locală și orașele s-au confruntat de-a lungul timpului și s-au analizat soluțiile concrete cele mai potrivite. Astfel au putut fi îmbunătățite politicile publice pentru că dialogul dintre administrația locală și cea centrală este un beneficiu pentru dezvoltarea și progresul României, iar astfel de abordări trebuie continuate. Sunt așadar convins că și prin discuțiile din cadrul întâlnirii de astăzi veți reuși să găsiți noi modalități de rezolvare a unor probleme din educație, infrastructură, sănătate, economie, digitalizare, energie sau mobilitate urbană.”
Domnul Prim Ministru Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj online în cadrul evenimentului, acesta și-a exprimat aprecierea față de eforturile pe care administrațiile locale le-au făcut pentru sprijinirea refugiaților Ucrainieni. „ Este evident că această solidaritate s-a manifestat atât prin generozitate și empatie de la nivelul cetățeanului până la nivelul autorităților locale, iar modul în care dumneavoastră ați reușit să înțelegeți ansamblul de măsuri care au fost luate la nivel guvernamental mă determină să vă mulțumesc încă o dată și să vă rog să transmiteți tuturor celor care lucrează în administrația locală, tuturor cetățenilor, respectul și considerația noastră pentru modul în care au reacționat, pentru modul în care ați reacționat.”Printre altele domnul ministru a menționat și procesul de digitalizare și de birocratizare: „Nu cu mult timp în urmă la nivelul Ministerului Dezvoltării a fost testat pentru prima dată partea aceasta de depunere a apelului de proiect și de eligibilitate în format digital și mă refer la proiectul “Valul Renovării” […] timp de 4-5 zile înainte s-au efectuat teste și verificări și a funcționat cât se poate de bine pentru că, din ultimele date pe care le am peste jumătate din suma alocată aproximativ 2.8 miliarde, dacă nu mă înșel, au fost deja accesate urmând ca sigur proiectul să rămână deschis până în luna mai. Acestea reprezintă un pas înainte.”
Președintele Asociației Orașelor din România, Adrian Teban, a pus în lumina principalele probleme pe care le simt membrii asociației.
“Evident că după războiul din Ucraina, agenda noastră publică s-a schimbat și prioritatea numărul unu rămâne rezolvarea acestei probleme vizavi de refugiați și trebuie să colaborăm în continuare pentru a gestiona împreună problemele. Avem câțiva colegi primari care sunt direct afectați de aceste probleme […] Aș vrea să trec în revistă câteva probleme: legat de pe PNRR, în primul rând, vă mulțumesc pentru că ați desecretizat acest document important pentru că până acum a fost întocmit foarte secret față de noi structurile asociative, sigur că în ultimul timp am avut acces la toate aceste informații. Vizavi de „Valul Renovării” […] totuși pe axa referitoare la clădiri publice orașele nu a avut acces, doar municipiile, acolo am vrea să avem o abordare să zicem egală cu municipiile și să nu mai facem discriminări de genul ăsta, sigur că și sumele sunt destul de mici, dar probabil că în perspectivă vor mai exista realocări. Referitor la zonele urbane metropolitane am vrea și noi că această lege a zonelor urbane metropolitane să avem în vedere și zonele urbane funcționale pentru că în jurul orașelor mici și mijlocii sunt sate componente sau localități rurale care ar putea face parte din aceste zone urbane-zone metropolitane și am vrea și noi să avem zone urbane funcționale pe gândirea unei dezvoltări policentrice pentru ca fiecare oraș să aibă o zonă de dezvoltare.”
În afară de problemele menționate mai sus, acesta a mai amintit și criza energetică cu care majoritatea primarilor se confruntă.
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și-a exprimat aprecierea fata de membrii asociației și a oferit câteva detalii despre planul de sprijin ce vine în ajutorul românilor. „Sunt un om care și-a început cariera politică în administrația locală, am fost acolo și știu cât de greu este să te lupți să cauți, soluții să obții bani pentru proiecte. Vă apreciez și vă respect pe toți pentru munca extraordinară pe care o faceți și vreau să vă mulțumesc în mod special pentru lupta pe care ați dus-o în ultimii doi ani prin gestionarea pandemiei, toată lumea știe că această criză a căzut pe mâinile primarilor în timp ce autoritățile centrale mai mult s-au lăudat cu măsurile și rezultatele dumneavoastră. Stimați primari, am venit astăzi aici pentru a vă transmite clar că din punctul meu de vedere s-au schimbat lucrurile, atât eu cât și Partidul Social Democrat am intrat la guvernare pentru a găsi cele mai bune soluții de a pune oamenii pe primul loc, oamenii și comunitățile trebuie să fie mai presus de politică, iar dumneavoastră reprezentați oameni, sunteți acolo în prima linie zi de zi, iar noi suntem aici pentru a reprezenta interesele dumneavoastră. Avem împreună o responsabilitate, una uriașă, iar aceasta se traduce prin grija față de nivelul de trai al oamenilor și dezvoltarea comunităților de aceea, împreună cu colegii mei din Partidul Social Democrat și împreună cu colegii din coaliție am pregătit un plan de măsuri economice și sociale pe care le vom prezenta și adopta cât mai repede în coaliție. Pachetul ’Sprijin pentru România’’ este un plan de 4 miliarde euro venit în sprijinul oamenilor comunităților și filmelor românești. Este un plan de măsuri îndrăzneț care va atenua efectele crizelor multiple și suprapuse pe care le traversăm, este un plan care va pune din nou România în mișcare.”
Secretarul de stat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Vasile-Cristian Roman, i-a asigurat pe membrii asociației că fiecare mesaj din partea lor este foarte important, astfel prin comunicarea mesajelor autoritățile pot veni cât mai aproape de aceștia. „Acest minister funcționează ca o bancă, faci proiecte, depui proiectul și noi suntem foarte bucuroși ca dumneavoastră să ne luați banii, deci cea mai mare bucurie a noastră este să mai încheiem încă un proiect.”
Despre proiectele prin PNRR, acesta a evidențiat componenta unui sistem de management al apei, fiind acordate 600 de milioane de euro pentru segmentul de apă și canalizare, dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricole – 255 milioane de euro, transformarea digitală pentru orașe – 37 de milioane de euro și altele.