Recent, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență (OUG) nr. 117 din 4 octombrie a.c., care va intra în vigoare începând cu 20 octombrie și care stabilește amenzi de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare angajat căruia angajatorul i-a întârziat cu mai mult de o lună plata salariului.
Astfel, noua OUG 117/ 4.10.2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, emisă de Guvernul României și publicată în Monitorul Oficial nr. 951/ 5.10.2021, stabilește la pct. 7 că se sancționează „încălcarea de către angajator a obligației prevăzute la art. 166 alin. (1) cu mai mult de o lună, de la data de plată a salariului, stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, cu excepția situației în care angajatorul se află sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificarile și completările ulterioare.”
Această măsură a adus numeroase preocupări printre specialiștii în dreptul muncii, în defavoarea acesteia aducându-se argumente precum faptul că sancțiunea nu diferențiază între angajatorii corecți, care se confruntă cu probleme legate de întârzierea unor încasări, că este disproportionată, prevăzând un cuantum al amenzii de aproximativ 1.5 – 3 salarii medii pe economie pentru fiecare angajat, dar și că oferă angajatilor un instrument care poate fi cu usurință abuzat, cum ar fi, spre exemplu, pentru a forța o anumită acțiune din partea angajatorului într-o situație de negociere.
Curioși să aflăm ce crede despre o astfel de măsură una dintre miile de firme din România care își desfășoară activitatea și plătește taxele ca toate celelalte, am stat de vorbă cu Răzvan Sălescu, director general Hightech Security Romania. O firmă cu 20 de angajați, unde însă salariile nu sunt tocmai mici, cea mai redusă remunerație fiind cea de 3500 RON net lunar.
„Ok, este firma mea, dar în același timp sunt și salariat al firmei, iar eu trăiesc din salariul meu de angajat al firmei, mi se pare normal să-mi iau salariul. Eu ca angajat al firmei mele trăiesc din salariul meu, am carduri de credit și eu, iar dacă nu-mi intră banii la timp trebuie să-mi folosesc cardurile de credit. Ok, față de restul angajaților eu mai am dividende, dar în același timp, cum anul ăsta a fost pe pierdere, de exemplu, nu m-au ajutat dividendele, că n-am avut de unde să iau. Și atunci trăiesc și eu din salariu ca toți oamenii. Nu-ți mai permiți să plătești un om, îl dai afară, îi spui, nu mai pot, asta e, lucrurile merg prost, nu ți-ai făcut treaba tu, sau nu și-a făcut ăla treaba. Dar nu îl încurci pe om, pentru că nu este în regulă. Are credite…”, a declarat în exclusivitate pentru Revista Patronatului Român acesta.
„În felul acesta o să se mai alinieze un piculeț partea asta cu firme care nu plătesc, aburesc salariații, avem o problemă cu forța de muncă și atunci corectitudinea și onestitatea trebuie să existe”, a mai spus acesta, adăugând totodată: „Este vorba despre o depășire de 30 de zile. Păi omul ăla ce mănâncă 30 de zile? Deci eu anul ăsta am întârziat într-o lună salariile cu 3 zile. Ideea este că eu în alea 3 zile nu am putut să dorm. Sunt la fel de om ca ăla care îmi trage cabluri, ca și doamna de la curățenie. Ca punct de vedere, eu sunt pro (această măsură – n.r.)”.