miercuri, martie 22, 2023
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaÎNSCRIERILE PENTRU „TÂRGUL NAȚIONAL PENTRU ARTIZANAT ȘI MEȘTEȘUGURI” ÎNCEP ASTAZI, LA ORA...

ÎNSCRIERILE PENTRU „TÂRGUL NAȚIONAL PENTRU ARTIZANAT ȘI MEȘTEȘUGURI” ÎNCEP ASTAZI, LA ORA 10:00!

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), prin Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului (AIMMAIPE Iași), organizează în perioada 3 – 6 noiembrie a.c., Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri 2022. Evenimentul va avea loc la Iaşi, în incinta Atrium – Palas Mall.

„Invit meșteșugarii și artizanii din întreaga țară, care reuşesc cu măiestrie şi dedicare să menţină şi să transmită din generaţie în generaţie unicitatea culturii noastre, să se înscrie, începând de mâine, la Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri, ediția 2022! Pe lângă promovarea tradiției, târgul are scopul de a crește afacerile micilor antreprenori prin asigurarea unui grant pentru participare, dar și pentru a identifica noi piețe de desfacere”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Operatorii economici interesaţi se pot înscrie pe site-ul www.programe-imm.ro. Aplicaţia se va deschide începând cu 25.10.2022, ora 10.00. Ultima zi de înscriere pentru participare la târg este 29.10.2022, ora 20.00. Pentru ediția din acest an sunt așteptați 100 de expozanți.

Prin intermediul programului se asigură participarea gratuită la târg pentru beneficiarii selectaţi în urma înscrierii on-line în program. De asemenea, cheltuielile privind cazarea și transportul beneficiarilor și a produselor acestora la/de la eveniment în sumă forfetară de 2.500 lei/beneficiar vor fi decontate prin „Programul naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului”. În cazul beneficiarilor reprezentați de societăţi cooperative, inclusiv societăţi cooperative meşteşugăreşti mixte, de asociaţii sau fundaţii, suma forfetară de 2.500 lei se acordă fiecărui expozant înscris distinct în aplicația electronică de către beneficiar, în limita a maximum 10 expozanți înscriși de aceeași organizație.

În cadrul „Programului național pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului” vor putea fi implementate următoarele tipuri de acţiuni: organizarea unui târg național al meșteșugarilor și artizanilor sub forma unei expoziţii cu vânzare, organizarea de ateliere de lucru şi prezentări în scopul promovării produselor şi serviciilor realizate de către artizani şi meşteşugari.

Pot beneficia de prevederile programului următorii operatori economici: întreprinderi mici şi mijlocii, societăţile cooperative, inclusiv societăţile cooperative meşteşugăreşti mixte, persoanele fizice autorizate care desfăşoară activităţi economice în mod independent, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, precum şi asociaţiile sau fundaţiile care îndeplinesc, cumulativ, la data solicitării, următoarele criterii:

a) au ca obiect de activitate producerea şi comercializarea produselor care păstrează specificul execuţiei manuale şi artizanale, prestarea serviciilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual sau au ca scop promovarea meşteşugurilor, a meseriilor, a produselor şi a serviciilor cu specific tradiţional;

b) au sediul, sunt înregistraţi şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;

c) au completat formularul de înscriere online în cadrul Programului, iar în urma evaluării au fost selectaţi să participe la eveniment.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute direct de la sediul AIMMAIPE Iași: Bd.Tudor Vladimirescu, nr. 45 A, bl. B2, parter, Iași, judetul Iași, tel: 0371402212, email: oficiuiasi2@imm.gov.ro, agentia.iasi@imm.gov.ro.


Expoziția 1907. NOI VREM PĂMÂNT 28 martie – 14 mai 2023,...

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 28 martie 2023, de la ora 18.00, la Sala Tancred Bănățeanu, la vernisajul expoziției 1907. Noi...

Crește interesul pentru investițiile în arta contemporană

Superstarul internațional Ragnar Kjartansson, desemnat de The Guardian drept autor al lucrării de artă a secolului XXI: „Nici Islanda, nici România nu fac...

”Ești mai frumoasă decât crezi!” – o campanie despre puterea frumuseții

În luna martie, PADIR – Patronatul Antreprenorilor din Industria Înfrumusețării din România a oferit la inițiativa GRAL Medical și Oncofort, pacientelor oncologice un mic...

Consolidarea sistemului energetic național: MIPE lansează în consultare publică capitolul REPowerEU,...

Situația geo-politică și economică a Uniunii Europene și, în particular a regiunii României, s-a schimbat substanțial de la momentul adoptării Planului Național de Redresare...
espressocafe.ro
nemira.ro
spot_img

video

spot_img
7,748FaniÎmi place
222AbonațiAbonați-vă

Abonează-te la newsletter

spot_img
spot_img

evenimente

spot_img

asociarii, patronate

spot_img