vineri, aprilie 19, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaDISCUTA DESPRE REFORMA OMD-URILOR!

DISCUTA DESPRE REFORMA OMD-URILOR!

În scopul informării asupra importanței reformei Organizațiilor de Management al Destinației (OMD) pentru sectorul turistic românesc, precum și pentru o prezentare detaliată a mecanismelor de înființare a acestor entități, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a organizat astăzi, 24 februarie a.c., în cadrul Târgului de Turism al României, o conferință la care au participat peste 150 de reprezentați ai unităților administrativ-teritoriale, ai mediului privat din întreaga țară și ai Consiliului de Brand Turistic Național.

Discuțiile au fost prezidate de doamna secretar de stat Tudorița Lungu, care a subliniat faptul că MAT încurajează dialogul deschis între sectorul public și cel privat, în vederea atingerii și realizării scopurilor comune, începând de la nivel local și până la cel național: „Înființarea Organizațiilor de Management al Destinației, la nivel local, județean și regional, este o prioritate a Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, iar această conferință reprezintă un pas important în direcția dezvoltării turistice a țării noastre. Toți factorii interesați de dezvoltarea localităților turistice se pot așeza la aceeași masă. Prin colaborarea dintre autoritățile locale și operatorii din industrie, alături de asociații, instituții de învățământ, organizații interesate de promovarea turismului într-un mod corect și în sprijinul comunității, vom putea crea produse turistice de calitate și vom putea promova cu succes destinațiile turistice din țară. Acest parteneriat public-privat conduce către dezvoltarea potențialului turistic.”

Doamna secretar de stat Tudorița Lungu a înmânat avizul primului OMD din România, dezvoltat la nivel județean, „Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș”, dar și avizul pentru „Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța”, dezvoltată pe plan local. Alături a fost invitat primul OMD local avizat, Organizația de Management al Destinației „Suceava – Orașul Cetății de Scaun”, pentru a împărtăși din experiența lor tuturor participanților.

Informații background:

Organizațiile de Management al Destinației (OMD) reprezintă o nouă formă de gestionare a destinațiilor turistice, care permite dezvoltarea turismului, cu implicații directe în creșterea circulației turistice, a volumului de încasări din turism atât la nivel local, cât și la nivel național.

✓ OMD-ul local se va înființa pe baza asocierii unității/lor administrativ-teritoriale din componența destinației cu plătitori de taxe speciale pentru promovare turistică și/sau alte entități care plătesc cotizație. Printre criteriile minime impuse, menționăm: destinația să fie atestată ca stațiune turistică de interes local/național sau să existe minimum 100 de locuri de cazare în structuri de primire turistice clasificate și un buget minim de 30.000 euro echivalentul în lei.

✓ OMD-ul județean se va înființa pe baza asocierii unității administrativ-teritoriale județene din componența destinației cu plătitori ai cotizației de membru conform statutului, inclusiv OMD-urile locale de pe raza județului. Printre criteriile minime impuse, menționăm: să existe minimum 1.000 de locuri de cazare în structuri de primire turistice clasificate în cadrul destinației și un buget minim de 100.000 euro echivalentul în lei.

✓ OMD-ul regional se va înființa prin asocierea formată din unul sau mai multe OMD-uri județene cu unități administrativ teritoriale județene care nu fac parte dintr-un OMD județean și/sau alte entități care nu fac parte dintr-un alt OMD local sau județean din regiune și care plătesc cotizație conform statutului. Regiunile sunt: Banat-Crișana, Bucovina, Dobrogea, Maramureș, Muntenia, Moldova, Oltenia și Transilvania. Printre criteriile minime impuse, menționăm: să existe minimum 10.000 de locuri de cazare în structuri de primire turistice clasificate în cadrul destinației și un buget minim de 250.000 euro echivalentul în lei.

✓ OMD-ul național se va înființa din membri ai autorității administrației publice centrale responsabile în domeniul turismului, ai OMD-urilor regionale, dar și ai altor entități publice și alte organizații private relevante în domeniul turismului, înființate și înregistrate în conformitate cu dispozițiile legale, cu reprezentativitate la nivel național și care nu fac parte dintr-un alt OMD, indiferent de nivel, fiind un organism cu rol în realizarea și implementarea strategiei de dezvoltare și marketing turistic a destinației România.

Reforma OMD-urilor este cuprinsă și în Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 11: Turism și cultură.


Antreprenori de succes la 25 de ani: Carmen și Alexandru Boangher,...

S-au cunoscut în urmă cu patru ani și între timp au devenit și parteneri de viață, dar și fondatorii unei afaceri performante în...

Consiliul Patronatelor ESG din România și Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin...

Consiliul Patronatelor ESG din România – CPESGR* reunește cele mai importante voci pe tematica ESG, din cadrul mișcării patronale din România, de alătură...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,827FaniÎmi place
290AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro