La sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), președintele Camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa, a primit vizita unei delegații a Camerei de Comerț și Industrie Pieria (CCIP), din Republica Elenă, conduse de Ilias Chatzichristodoulou, președintele organizației. De asemenea, la întâlnire au luat parte Athanasios Kokinos, secretar general al CCIP și av. Cosmin Marina, vicepreședinte al CCIB.
Întrevederea a avut loc în marja participării colegilor noștri eleni la Târgul de Turism al României și a vizat identificarea unor modalităţi concrete de colaborare, în vederea întăririi relațiilor economice și comerciale dintre cele două țări.
Cu acest prilej, Iuliu Stocklosa a vorbit despre rolul şi locul Camerei bucureștene în viaţa economico-socială a României, precum și despre activitatea de relații internaționale a organizaţiei noastre. În acest context, a subliniat faptul că Republica Elenă constituie o zonă prioritară în strategia CCIB, o dovadă în acest sens fiind cele 10 acorduri de cooperare încheiate cu parteneri din această țară, în baza cărora sunt organizate evenimente menite să contribuie la o mai bună cunoaștere a celor două comunități de afaceri.
Despre relațiile bune stabilite între oamenii de afaceri români și cei greci, reflectate inclusiv în nivelul ridicat al schimburilor comerciale bilaterale, a vorbit și președintele CCI Pieria. Ilias Chatzichristodoulou a adresat conducerii CCIB invitația de a vizita, cu o misiune economică, prefectura Pieria, ale cărei puncte forte sunt: turismul, agricultura și transporturile și a exprimat interesul pentru organizarea, în regim de reciprocitate, a unor forumuri de afaceri axate pe întâlniri B2B, cu identificarea în prealabil a domeniilor de interes.
În perioada următoare, echipele celor două Camere vor colabora pentru stabilirea detaliilor tehnice în vederea semnării unui memorandum de înțelegere, care să asigure cadrul general de colaborare.
Tot în marja participării la Târgul de Turism al României, separat s-a primit vizita delegației Camerei de Comerț și Industrie Evia, conduse de Ioannis Maragos, secretar general. Evocându-se Memorandumul de cooperare încheiat de Camera elenă cu CCIB la 5.07.2018, s-a exprimat dorința părților de a continua colaborarea, în special în domeniile promovării turismului, schimburilor de mărfuri, transporturilor și investițiilor reciproce.
Informații de background
În primele 11 luni ale anului 2022 (date disponibile), valoarea schimburilor comerciale bilaterale a fost de 2,5 mld euro, din care exportul s-a cifrat la 1 mld. euro, iar importul, la 1,5 mld. euro, cifre care depășesc nivelul schimburilor comerciale pe întreg anul 2021. La finele anului 2022, erau înregistrate 8398 firme cu capital grecesc, valoarea capitalui social investit (2.256 mil. USD) plasând Grecia pe locul 8, cu o pondere de 3,57% din totalul investițiilor sttrăine din România.