sâmbătă, iunie 3, 2023
AcasăREVISTA ONLINEArticoleDe la ON-line la OM-line. Cum a arătat deschiderea celui de-a optulea...

De la ON-line la OM-line. Cum a arătat deschiderea celui de-a optulea Smart Lab din România

Cel de al optulea Smart Lab din România a fost lansat pe data de 16 decembrie 2021 în București, gazda evenimentului fiind Hotelul Caro. Încă din debutul întâlnirii, participanții au aflat faptul că „viitorul nu îi așteaptă chiar pe toți, îi așteaptă pe cei empatici, pe cei creativi, pe cei capabili de adaptare, pe cei flexibili. Iar asta pentru că viteza cu care apar și dispar meserii, industrii întregi, este fără precedent în istoria omenirii”.

De asemenea, Andreea Paul, președintele INACO, a arătat faptul că inteligența artificială trebuie folosită „cot la cot” cu inteligența biologică. Astfel, alfabetizarea tinerelor generații este necesară de la cele mai mici vârste, în contextul în care, în viitor, inteligența așa cu o știm va reprezenta un procent foarte mic din felul în care oamenii își vor însuși informația. Nu în ultimul rând, Inaco își propune nu doar acest lucru, ci și accesul gratuit al tuturor elevilor la educație digitală. Misiunea Inaco – proiectul Smart Lab în fiecare școală, ba chiar în fiecare școală din Uniunea Europeană ori din lume.

De asemenea, a fost prezentată o comparație între învățarea de întreținere și cea inovativă, precum și importanța celei din urmă pentru a da o șansă generațiilor viitoare de a fi împlinite profesional. Nu în ultimul rând, a fost arătată importanța Smart Lab-urilor mai ales în România, unde un milion de tineri nu au luat Bacalaureatul, rezultat direct al învățământului cu prezență fizică, și unde 65% din populație nu deține competențe digitale de bază. Mai mult, Andrea Paul, președintele INACO, și-a arătat intenția de a depune un proiect de lege care să oblige cadrele didactice să se auto-instruiască de cel puțin două ori pe an.

Totodată, întâlnirea a fost dezvăluit interesantul concept de la on-line la om-line, în care deși tehnologia devine principala preocupare a viitoarelor generații, umanitatea rămâne totuși în centrul demersului, fiind în acest fel potențată de folosirea inovațiilor digitale și nicidecum suprimată de acestea. Întâlnirea a fost cu atât mai interesantă cu cât participanților le-au fost prezentați roboții Fable, pe care și Revista Patronatului Român i-a prezentat toamna aceasta, deschizând astfel o rundă de întrebări din partea celor prezenți.

Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este scriitor și jurnalist, având la activ patru volume publicate, fost bursier J.W.Fulbright pe scenaristică de film și televiziune (în cadrul New York Film Academy), fost bursier al Uniunii Scriitorilor din România, fost rezident al Festivalului de Literatură și Traducere Iași (FILIT), finalist al concursului de scenarii de lung-metraj HBO-TIFF (2005). În presă, comentează frecvent pe teme sociale, economice și politice pe blogurile Adevărul, fiind de asemenea fost colaborator al publicațiilor România Liberă și Academia Cațavencu, dar și realizator TV în cadrul unor trusturi precum PRO TV, Digi 24 și Prima TV.

Ciprian Cazacu, easySales: Dacă crezi în tine și în ideile tale,...

Invitatul celui mai recent interviu găzduit de Revista Patronatului Român a fost Ciprian Cazacu, cofondator al platformei de vânzări automate easySales. De la experiența...

Cristina Bara, Speaker certificat JMT la John Maxwell Team Romania: Foarte...

Invitata celui mai recent interviu găzduit de Revista Patronatului Român a fost Cristina Bara, Coach, Trainer, Speaker Certificat JMT la John Maxwell Team Romania....

Nordis Group o numește pe Mihaela Alsamadi în funcția de Head...

Nordis Group, dezvoltator specializat în ansambluri hoteliere și rezidențiale premium, își mărește echipa de profesioniști numind-o pe Mihaela Alsamadi în funcția de Head of...

Utilizatorii Glovo pot comanda produse la oferte speciale în perioada 9-21...

Valentine’s Day este una dintre zilele așteptate de români. De Ziua Îndrăgostiților, florile sunt printre cele mai comandate produse pe Glovo, unul dintre cei...
espressocafe.ro
nemira.ro
spot_img

video

spot_img
7,775FaniÎmi place
222AbonațiAbonați-vă

Abonează-te la newsletter

spot_img
spot_img

evenimente

spot_img

asociarii, patronate

spot_img