marți, martie 19, 2024
AcasăPatronate, AsociatiiConfederația Patronatul Român Redivivus

Confederația Patronatul Român Redivivus

Sunt trei luni de când activitățile Confederației Patronatul Român au primit un impuls consistent și binevenit. Putem afirma cu îndreptățire: Confederația Redivivus!

Toată lumea e conștientă de faptul că 2020 a fost un an dificil pentru activitatea antreprenorială. Și totuși, în intervalul Octombrie-Decembrie, Confederația a organizat trei ediții ale conferinței „Dezvoltare și Inovație în Afaceri”. Dezbaterile, inițiate de dl. Gheorghe Naghiu, fondatorul și președintele Confederației și de dl. Cezar Iulian Armașu, vicepreședinte pentru PR și Comunicare publică, s-au bucurat de participarea majorității liderilor centrali și regionali ai organizației, între care îi menționăm pe domnii Eusebiu Armașu, Cornel Ionașcu, Teodor Guy, Bogdan Crețu, dar și a unui număr însemnat de specialiști pe domenii conexe activităților de business, în calitate de speakeri.

Poate tocmai ca urmare a temerilor existente în mediul de afaceri românesc generate de pandemie și încetinirea activității economice, interesul public pentru conferințele Confederației Patronatul Român a fost surprinzător de ridicat. La cele 3 ediții ale conferinței au participat peste 60 de manageri sau oameni de afaceri din regiuni diferite ale țări, din diverse zone de activitate și chiar reprezentanți ai mediului de afaceri din Statele Unite ale Americii. Temele abordate în cele trei ediții au stârnit dezbateri consistente. S-au abordat subiecte de actualitate pentru mediul antreprenorial, diverse oportunități de business existente sau potențate de climatul de pandemie. Deloc surprinzător, s-au degajat și soluții concrete pentru o serie de probleme cu care se confruntă cei care se încăpățânează să caute performanța în această perioadă vitregă și chiar să profite de oportunitățile nou apărute.

Pe parcursul lunilor Octombrie-Decembrie, ați fost informați sau ați putut urmări live pe Facebook sau pe site-ul https://revistapatronatuluiroman.ro dezbaterile noastre online pe platforma ZOOM, inevitabil online, în această epocă a reuniunilor fizice restricționate! Dovadă a succesului conferințelor „Dezvoltare și Inovație în afaceri” este acoperirea lor mediatică de către outlet-uri de presă consacrate, precum Radio România Actualități (aici), Agerpres (aici), Revista Capital (aici), Financial Intelligence (aici), Club Antreprenor (aici), Monitor 24 (aici), Revista de Cultură, Șah și Business Pallas Athena (aici), Blog de Business (aici).

Ultima ediție a conferințelor „Dezvoltare și Inovație în Afaceri”, cea din 17 Decembrie, a prilejuit și lansarea oficială a „Revistei Patronatului Român”, expresia mediatică a activităților și preocupărilor celor apropiați de mediul antreprenorial reprezentat de Confederația Patronatul Român.

Intenția declarată a „Revistei Patronatului Român” este de a deveni un „centru de informare pentru afaceri”. Viziunea editorului, dl. Cezar Iulian Armașu și a redactorului șef, dl. Corneliu Calotă este generoasă, iar ambițiile sunt mari, pe măsura speranțelor pe care mediul economic românesc, patronate, sindicate, angajați și le pun în consolidarea activităților antreprenoriale și, de ce nu, în resetarea mediului economic.

Revista, accesibilă online la adresa https://revistapatronatuluiroman.ro va cuprinde secțiuni cu informații despre mediul economic, financiar și antreprenorial din România, inclusiv o revistă a presei de specialitate române și, în viitor, a unor publicații străine, informații de natură legislativă și juridică, comunicate de presă ale unor membri sau parteneri ai Confederației Patronatul Român, informații și sfaturi în vederea accesării de fonduri europene sau alte fonduri de investiții, informații despre cursuri de pregătire profesională organizate sub auspiciile Confederației. O altă secțiune va prezenta și promova evenimente publice organizate de Confederație, de membrii săi sau de alți parteneri. Va exista de asemenea o secțiune care va prezenta o serie de analize de specialitate, dedicate unor domenii de activitate financiar-economică, redactate de experți ai fiecărui domeniu, pe baza unor informații cu valoare de întrebuințare ridicată. Această secțiune este concepută ca un instrument util celor care urmăresc cu atenție ce se întâmplă pe piața în care activează pentru a fi la curent cu oportunitățile, dar și cu riscurile care pot apărea și a putea fi cu „un pas” înaintea competitorilor lor.

V-am convins, sperăm, că obiectivele „Revistei Patronatului Român” sunt ambițioase și se pot dovedi utile membrilor și partenerilor Confederației. Dar pentru a ne atinge cât mai repede obiectivele vă rugăm să transmiteți pe adresa de email redactie@revistapatronatuluiroman.ro idei pe care le considerați potrivite pentru conținutul revistei, imagini și fotografii care ilustrează activitățile din trecut ale Confederației Patronatul Român, informații despre evenimente organizate de dvs. sau de către parteneri ai dvs., numele unor ziariști din presa locală sau centrală care ar dori să devină colaboratori ai noștri, sugestii pentru subiecte și teme pe care să le abordăm.

Până când vom primi vești de la dumneavoastră, partenerii noștri, vă rugăm să primiți de la noi, partenerii dumneavoastră, urări de sănătate și succes în Anul Nou, 2021. La mulți ani!

Dr. Corneliu Calotă – corneliu.calota@gmail.com

Articolul precedent
Articolul următor
Corneliu Calota
Corneliu Calota
Ziarist cu o bogată experiență de radio, televiziune, presă scrisă și online. A desfășurat activități de presă diverse: reporter, corespondent de presă specializat pe problematică europeană și euroatlantică, prezentator de știri de televiziune, editorialist de politică externă, moderator al unor programe de televiziune de prime time, autor al unor documentare tv premiate intern și internațional, autor și producător al unor programe complexe de televiziune. A realizat interviuri cu zeci de personalități de prim rang ale scenei publice românești și străine. A ocupat mai multe funcții de management în industria de televiziune. A fost consilier de stat și purtător de cuvânt al Guvernului României. Este doctor în științe politice, specialitatea Relații Internaționale. Este trainer de Public Speaking și educarea vorbirii (Logopedie). Este cadru didactic asociat la Școala de Studii Politice și Administrative. Pasiunile sale sunt Tehnici de Comunicare, Public Speaking, Relațiile Internaționale și… șahul!

O nouă comunitate de business a început să se dezvolte în...

Joi 14 martie, la Camera de Comerț și Industrie Brașov, a avut loc prima întălnire a antreprenorilor și oamenilor de afaceri invitați de Consiliul...

Clubul de afaceri București -Arhitectură, urbanism și design

Vă invităm să participați la Clubul de afaceri București -Arhitectură, urbanism și design, din data de 22 martie 2024 ora 09:30, inițiat de Consiliul...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,827FaniÎmi place
290AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro