La sediul Confederației Patronatul Român s-au întâlnit în cursul dupăamiezei zilei de ieri, miercuri 07.10.2020, Domnul Președinte Gheorghe Naghiu și Domnul Ștefan Minovici, Președintele Romanian American Business Council, pentru semnarea Acordului de Parteneriat între cele două organizații.
Cu acesta ocazie, delegații prezenți au scos în evidență potențialul deosebit de sprijin pentru dezvoltarea economiei românești generat de punerea în aplicare a acestui Acord, bazat pe capacitatea organizatorică, manageriala și reprezentativitatea națională a Confederației Patronatul Român, pe resursele și contactele pe care Romanian American Business Council le are în mediul de afaceri și decizional din Statele Unite ale Americii, pe potențialul și calitățile mediului de afaceri românesc, pe parteneriatul Româno – American încă nevalorificat la nivelul posibilităților existente în actualul context.
Gheorge Naghiu și Ștefan Minovici și-au exprimat încrederea în succesul inițiativei Make It in România a RABC în mediul de afaceri românesc cu sprijinul Confederației Patronatul Român, ceea ce va genera un mecanism concret și fezabil de dezvoltare a afacerilor antreprenorilor români.
Gheorghe Naghiu,
Președinte
București, 08.10.2020