O nouă tendință în viața celor mai puternici patroni din lume. Doresc să facă mai multe acte de caritate, să petreacă timpul în natură, departe de tensiunile provocate de lumea de business. Pe de altă parte, ei vor să ofere și altora șansa de a se afirma pe plan profesional, în domeniul afacerilor.
Marți, 2 februarie, marile agenții de presă au transmis două informații care până în prezent nu au fost puse cap la cap.
Prima știre: Jeff Bezos, fondatorul Amazon și al doilea cel mai bogat om al planetei, a anunțat că va pleca de la șefia companiei, în trimestrul al III-lea al anului. El va fi înlocuit ca CEO de Andy Jassy. Bezos conduce Amazon de la fondarea companiei, în 1995. De-a lungul acestei perioade, firma s-a transformat dintr-un mic magazin de cărți într-o companie globală de în valoare de 1,7 trilioane de dolari și l-a transformat pe Bezos în unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei.
Succesorul său, Andy Jassy, lucrează la Amazon din 1997 și conduce în prezent Amazon Web Services, o ramură a companiei. După ce va părăsi scaunul de CEO, Bezos va deveni președinte executiv al companiei și va avea timp suficient pentru marea sa pasiune, actele de binefacere. „Să fii CEO-ul Amazon este o responsabilitate mare și care ocupă foarte mult timp. Când ai o astfel de responsabilitate e greu să te concentrezi pe altceva. Ca președinte executiv voi rămâne implicat în inițiativele Amazon și voi avea și timpul și energia pentru a mă concentra și pe alte proiecte și pasiuni”, a transmis Bezos într-o scrisoare către angajații Amazon.
La câteva ore distanță, vine o altă știre: miliardarul Elon Musk a spus marți că ia o pauză de la Twitter “pentru o vreme”, după ce postările sale de pe platformă au ajutat la alimentarea unei frenezii bursă care a propulsat spre cer prețurile la acțiunile unor companii. “Ies de pe Twitter o vreme”, a scris fondatorul companiilor Tesla și SpaceX. Acesta are 44,5 milioane de urmăritori pe platformă.
Legătura dintre cele două personaje evocate în rândurile de mai sus este următoarea.
Musk l-a depășit, în mod elegant, pe șeful Amazon, Jeff Bezos, devenind, luna trecută, cel mai bogat om, cu o avere estimată la 185 de miliarde de dolari, ca urmare a creșterii prețului unei acțiuni Tesla la o valoare de nouă ori mai mare decât acum un an. Rețineți acest detaliu semnificativ. Ultimul an este cel care va rămâne în istorie cu numele 2020, când lumea afacerilor a fost zguduită și prăbușită de actuala pandemie. Despre această schimbare de lider în clasamentul celor mai bogați oameni, publicația noastră a scris la vremea potrivită.
Pentru a ne da seama de impactul numelui său să reamintim doar faptul că mesajele Musk de pe rețelele de socializare au influențat puternic piețele financiare. Atunci când și-a schimbat, vineri, descrierea profilului de pe Twitter, scriind “#bitcoin” spre a da un singur exemplu, prețul criptomonedei a urcat vertiginos cu aproape 20 la sută.
Acum, pentru că tot suntem la capitolul mutări, vă rog, cu respectul cuvenit pentru cititorii constanți ori ocazionali ai publicației online Revista Patronatului Român, să îngăduiți și semnatarului acestor rânduri să amintească faptul că se…mută. Facem bagajele și de la Breaza plecăm în cetatea de poveste care este Sighișoara. În măsura în care Creatorul va îngădui, vrem să stăm și acolo câțiva ani.
Al dumneavoastră prea plecat și prea supus,
Aristotel Bunescu.