luni, noiembrie 25, 2024
AcasăREVISTA ONLINEArticoleCalendarul zilei 3 Martie

Calendarul zilei 3 Martie

  • 1075 – este editat „Dictatus papae”, document fundamental al universalismului politico-religios al Statului Pontifical prin care Papa Grigorie al VII-lea Hildebrand (1073-1085) proclama autoritatea universală a papei. Papa Grigorie al VII-lea este considerat autorul principal al așa-numitei „reforme” a Bisericii din Apus, din secolul al XI-lea. Generalizarea cultului statuilor, impunerea celibatului preoțesc, universalizarea practicii azimei în Liturghia apuseană și, mai ales, doctrina supra-suveranității papale, sunt cele mai însemnate măsuri ale acestei mișcări reformatoare inițiate de puternicul centru monahal de la Cluny. Imediat după alegerea sa, papa Grigorie a convocat Conciliul de la Roma, din 1074, în cadrul căruia au fost publicate patru decrete privind disciplinarea clerului, combaterea simonieiși a nicolaismului. Decretele gregoriene sunt completate cu prevederile „Dictatus Papae”, potrivit căruia orice autoritate bisericească ori seculară se subordonează Tronului Sfântului Petru. Documentul exclude orice amestec laic în alegerile sau în numirile eclesiatice.
  • 1878 – este semnat Tratatul preliminar de la San Stefano, care deschide calea independenței României prin încheierea războiului ruso-turc din 1877-1878. Tratatul a confirmat o serie de schimbări politice în Independența României a fost recunoscută de Imperiul Otoman (articolul 5). România a fost obligată însă să cedeze Rusiei Basarabia de Sud și, conform articolului 19, a primit Dobrogea drept compensație. România, care a avut o contribuție semnificativă la victoria împotriva Imperiului Otoman, a fost extrem de dezamăgită de prevederile tratatului, considerând că articolul 19 încalcă tratatele antebelice româno-rusești care garantau integritatea teritorială a României. Nici marile puteri europene nu au fost satisfăcute de acest tratat, prin care Imperiul Țarist și-a extins influența în Balcani și Caucaz. Tratatul a fost revizuit la Congresul de la Berlin din iunie-iulie 1878 și a fost înlocuit cu Tratatul de la Berlin. Cancelarul Otto von Bismarck a fost cel care a reușit să echilibreze balanța între interesele divergente avute în zonă de Imperiul Britanic, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Rus.
  • 1918 – Rusia bolșevică și Puterile Centrale au semnat tratatul de la Brest-Litovsk, prin care Rusia a ieșit din Primul Război Mondial. Tratatul de la Brest-Litovska fost un tratat de pace semnat între Rusia și Puterile Centrale (Imperiul German, Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia), marcând ieșirea Rusiei din Primul Război Mondial. Tratatul a consfințit încetarea stării de beligeranță în niște condiții neașteptat de umilitoare pentru Rusia, ceea ce a umbrit victoria bolșevicilor în Revoluția din Octombrie 1917. Noul guvern bolșevic rus a renunțat, integral, la pretențiile asupra Finlandei, Poloniei, Belarusului, viitoarelor state baltice (Estonia, Letonia, Lituania), a districtelor turcești Erdehan și Kars, precum și asupra a districtului georgian Batumi. Cea mai mare parte a acestor teritorii au fost cedate Imperiului German, care intenționa să le transforme, de facto, în părți ale imperiului, prin impunerea unor regi sau duci dependenți de Imperiu. Înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial a făcut posibilă declararea independenței Finlandei, Estoniei, Lituaniei, Letoniei, și Poloniei. Monarhii germani impuși țărilor respective au fost nevoiți să renunțe la tron.
  • 1952 – apărut primul număr al revistei Time, al cărui nume se scrie de fapt cu majuscule TIME, o revistă săptămânală americană, similară în subiectele abordate și stil cu Newsweek și S. News & World Report. Revista este deținută de gigantul media Time Warner. Există o ediție europeană, cunoscută anterior sub numele de Time Atlantic, care este publicată la Londra. Time Europe acoperă subiecte referitoare la Orientul Mijlociu, Africa și, începând cu 2003, America Latină. Există, de asemenea, o ediție dedicată Asiei, Time Asia, cu sediul în Hong Kong. Varianta Oceaniei, publicată la Sydney, acoperă Australia, Noua Zeelandă și toate Insulele Pacificului. În anumite campanii de reclamă, revista a sugerat că literele TIME sunt un acronim pentru „The International Magazine of Events” (Revista internațională a evenimentelor)
  • Ziua Mondială a Scriitorilor. Sărbătorită din anul 1986, Ziua Mondială a Scriitorilor a fost propusă de Congresul Internațional al PEN Club. Organizația PEN Club Internațional (Poets, Essayists, Novelists) a fost fondată la Londra în 1921 și este o asociație ce include scriitori ai tuturor genurilor literare, de la traducători și jurnaliști până la istorici și are ca scop promovarea sprijinului între scriitorii din întreaga lume. Această organizație este considerată primul ONG din lume. Printre membrii ei s-au numărat Joseph Conrad, Elizabeth Craig, George Bernard Shaw şi H.G. Wells. În prezent, PEN are filiale în peste 130 de țări și este cea mai mare organizație literară din lume. PEN Clubul Român a fost fondat în 1923, iar printre membri și inițiatori s-au aflat Liviu Rebreanu, Ion Barbu, Camil Petrescu, Lucian Blaga, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Ion Minulescu, Octavian Goga, Vasile Voiculescu. PEN Clubul Român a participat la congresele interbelice ale PEN de la Berlin, Viena, Dubrovnik. După 1945, odată cu instalarea influenței sovietice în România, acest club ca și multe altele instituții și organizații independente, a dispărut.

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL (CURS AUTORIZAT DE CATRE MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI MINISTERUL EDUCAŢIEI, COD COR 242231) Curs Organizat de Institutul...

Partea bună și cea rea a volatilității pentru investitori

După un adevărat rollercoaster pe piața bursieră, indicele de volatilitate VIX, cunoscut și ca indicele fricii, a înregistrat luni, săptămâna trecută, a doua cea...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,884FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro