joi, noiembrie 21, 2024
AcasăREVISTA ONLINEinfoAtenție controale SSM!!!

Atenție controale SSM!!!

Calendarul campaniilor de verificari 2021:Inspecția Muncii

Ianuarie – martie 2021

  • Campanie naţională de verificare a modului de respectare a cerinţelor minime de SSM la lucrările din domeniul construcţiilor. Pentru că în 2020, sectorul construcțiilor a fost pe locul II la numărul de accidente de muncă înregistrate, precum și la accidentele mortale la locul de muncă, Inspecția Muncii a decis că „se impune intensificarea acţiunilor de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securităţii și sănătăţii în muncă, precum și asupra modului în care angajatorii realizează măsurile de securitate și sănătate dispuse de inspectorii de muncă, în șantierele temporare și mobile”. Sunt vizate de controale firmele cu codurile CAEN 41, 42 și 43. Campania se extinde pe tot parcursul anului 2021.
  • Acțiuni de control privind prevenirea expunerii lucrătorilor la riscul de infectare cu noul coronavirus .
  • Campanie privind verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul – activităţi de poștă și de curier – cod CAEN 53
  • Aceeași campanie vizează și angajatorii care desfășoară activităţi ca servicii externe de prevenire și protecţie – cod CAEN 7490B. „De asemenea, având în vedere condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească angajatorii care prestează servicii externe de prevenire și protecţie pentru alţi angajatori, este necesară verificarea condiţiilor în care prestează activitatea și proprii lor salariaţi”, potrivit calendarului Inspecției Muncii pe anul 2021
  • Acțiune de monitorizare privind riscurile existente la locurile de muncă din microîntreprinderi (1 – 9 lucrători). Pe tot parcursul anului viitor, inspectorii își propun conștientizarea de către firmele mici că este necesară respectarea cerințelor de SSM și să identifice situația actuală a activităților de prevenire și protecție.
  • Acţiune de informare și conștientizare cu privire la modul în care se derulează activitatea de înregistrare a zilierilor în registrul electronic (inițial sesiuni de informare și să acorde susport teoretic și practic la sediile ITM).
  • De asemenea, în primele două trimestre ale anului, inspectorii vor derula o campanie națională pentru verificarea modului de aplicare a prevederilor legale privind munca la domiciliu, telemunca, decalarea programului de lucru de către angajatorii cu un număr mai mare de 50 de salariaţi.

Pe tot parcursul anului 2021, se vor desășura următoarele campanii și acțiuni:

  • Campanie privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată în domenii susceptibile utilizării frecvente a acesteia: construcţii, protecţie și pază, service auto, depozite, comerţ – lanţurile de aprovizionare (încărcare-descărcare), notariate, birou avocatură și de arhitectură;
  • Campanie naţională pentru verificarea respectării prevederilor legale cu privire la condiţiile de funcţionare și procedura de înregistrarea agenţilor de plasare forţă de muncă în străinătate;
  • Campanie naţională pentru verificarea modului de respectare a dispoziţiilor legale în domeniul relaţiilor de muncă de către agenţii de muncă temporară/ utilizatorii salariaţilor temporari – inspectorii și-au propus să verifice firmele cu activitate principală în acest domeniu – cod CAEN 7820 – în privința respectării prevederilor referitoare la contractele de punere la dispoziție, contractele de muncă temporară și registrul general de evidență a salariaților;
  • Acţiune de control privind obligaţiile angajatorilor de a implementa măsurile necesare pentru asigurarea securităţii și protecţia lucrătorilor care își desfășoară activitatea la locurile de muncă din industria extractivă de suprafaţă, diviziunile CAEN 05, 07, 08;
  • Acţiune de control pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale de securitate și sănătate în muncă la transportatorii rutieri și la beneficiarii serviciilor de transport rutier – transportul de marfă este unul dintre sectoarele de activitate în care se accidentează un număr mare de lucrători – o pondere mare în statistici o au lucrătorii care se accidentează în condiţiile în care vehiculul se oprește sau în timpul operaţiunilor de încărcare și descărcare la sediul angajatorului beneficiar al transportului;
  • Acţiune de informare și verificare a modului în care angajatorii respectă prevederile 129 din Legea nr.62/2011 a dialogului social– se verifică cine nu are contract colectiv de muncă deși are peste 21 de salariați;
  • Acțiune de informare și verificare a angajatorilor cu privire la

În primele trei trimestre ale anului, Inspecția Muncii va organiza o acțiune de verificare a modului de identificare a riscurilor care provoacă afecţiuni musculo-scheletice, precum și a măsurilor luate de angajatori în vederea prevenirii acestora – vorbim de continuarea controalelor în cadrul unei campanii internaționale ce se desfășoară pe perioada 2020-2022.

Aprilie – iunie 2021

Pe lângă campaniile și acțiunile în derulare, începute în ianuarie, din aprilie și până la finele lui septembrie, va avea loc o acţiune de verificare a modului în care angajatorii au îndeplinit măsurile pentru normalizarea condiţiilor de muncă la locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite.

Despre ce e vorba, mai exact? Potrivit Legii nr. 13/2019, avizele de încadrare la condiții deosebite mai sunt valabile doar până în septembrie 2021, dată până la care firmele trebuie să normalizeze condițiile de muncă ale angajaților cu pricina. Inspectorii vor să verifice dacă firmele s-au achitat de această obligație.

Iulie – Septembrie 2021

În al treila trimestru al anului, Inspecția Muncii va derula o campanie privind verificarea modului de respectare de către angajatori a prevederilor Legii zilierilor și normelor sale.

Iulie-Decembrie 2021

Acțiune de identificare și combatere a cazurilor de muncă nedeclarată în domeniul prestărilor de servicii. Inspectorii vor căuta inclusiv cazurile de muncă nelegală cu copii și tineri.

Octombrie – Decembrie 2021

Ca în fiecare an, inspectorii vor derula în ultimele luni ale anului o acțiune de control pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale la comercializarea articolelor pirotehnice.


  • Tags / Etichete / rubrici:
  • info
Oana Pastrama
Oana este absolventă a Academiei de Studii Economice Bucureşti cu o experienţă în domeniul financiar-contabil de peste 16 ani. Este expert contabil membru CECCAR, doctor in domeniul ştiinţelor economice – disciplina contabilitate, inspector resurse umane, profesor definitiv disciplina contabilitate, autor a numeroase articole de specialitate şi autor/coautor al unor cărţi de profil şi, nu ȋn ultimul rând, antreprenor.

Cum completăm declarația unică

Cum completăm declarația unică dacă obținem venituri din chirii, din investiții sau din tranzacții cu crypto? Sunt scutiți de la plata CAS pensionarii care...

SPAŢIUL 15 – 27 martie 2022, Sala Tancred Bănăţeanu Muzeul Naţional...

  Muzeul Naţional al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 16 martie 2022, de la ora 16.00, la vernisajul expoziției Spațiul, a artistului plastic, Vladimir Păun-Vrapciu. Viziunea...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,885FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro