- Veniturile companiei pe primele trei luni ale acestui an au înregistrat o creștere de 1%, în timp ce profitul trimestrial s-a redus cu 10% față de T1 2023.
- Situația nu este de natură să provoace îngrijorări, câtă vreme, în primele luni ale fiecărui an, profiturile sunt mai mici pe piața IT&C, iar profitabilitatea ridicată din T1 2023 s-a datorat unei situații excepționale: finalizarea unor contracte care, de regulă, ajung la final în ultima parte a anului.
- Conducerea Arctic Stream își păstrează convingerea că își va îndeplini bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2024, în condițiile menținerii la un nivel ridicat al cererii pentru servicii de integrare a soluțiilor IT.
București, 15 mai 2024. Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT și emitent listat la Bursa de Valori București (BVB) sub simbolul AST, a încheiat primul trimestru din 2024 cu venituri în ușoară creștere față de primele trei luni din 2023 (+1%) și o reducere a profitului net cu 10%.
Astfel, pe primele trei luni din 2024, Arctic Stream a înregistrat venituri de 29,63 milioane de lei (5,95 milioane de euro), față de 29,43 milioane de lei – în T1 2023. Profitul s-a situat la 1,98 milioane de lei, față de 2,21 milioane de lei – în aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit conducerii companiei, această situație nu generează motive de îngrijorare, deoarece se înscrie în ciclicitatea specifică industriei IT&C: primele luni ale fiecărui an reprezentând o perioadă de contractare și de demarare a proiectelor, care se implementează în lunile următoare, iar încasările vin către finalul anului.
Mai mult, primul trimestru din 2023 a fost marcat de o situație excepțională pentru emitent, prin implementarea unor contracte complexe în lunile de la început de an, ceea ce a dus la o creștere de 146% a profitului față de primul trimestru din 2022.
Comparativ cu T1 2022, profitul net înregistrat T1 2024 este mai mare cu 120%, iar față de T1 2021, creșterea a fost de 360%, ceea ce atestă traiectoria ascendentă a profitabilității companiei în ultimii ani.
„Așa cum ne-am angajat în fața investitorilor și a tuturor partenerilor noștri, rămânem deplin transparenți în prezentarea rezultatelor noastre, nu doar atunci când sunt excepționale – cum a fost cazul primului trimestru de anul trecut, dar și când sunt aliniate specificului industriei noastre – cum a fost cazul acestui prim trimestru din 2024. Profitabilitatea din T1 2024, diminuată cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut, nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru atingerea obiectivelor din bugetul de venituri și cheltuieli, aprobat în Adunarea Generală a Acționarilor, de la finele lunii trecute. Sunt deplin încrezător că, în lipsa unor împrejurări economice excepționale, care să nu depindă de noi, parcursul Arctic Stream nu poate fi decât unul de creștere și în acest an, atât la nivelul veniturilor, cât și al profitului”, consideră Dragoș Octavian Diaconu, fondator și Director General al Arctic Stream.
Între evenimentele care au marcat viața companiei în primele trei luni din 2024 se numără semnarea unui memorandum de înțelegere privind transferul, către Arctic Stream, a unui pachet de 23% din părțile sociale ale Data Core Systems (DCS), pentru un preț țintă de 9,89 milioane de lei. Între clienții DCS se regăsesc 10 dintre primele 10 bănci și principalii furnizori de utilități din România, primele 5 mari firme de asigurări din regiunea CEE, alături companii din telecom, manufacturing, media, retail și alte domenii.
De asemenea, în luna martie 2023, Arctic Stream a anunțat schimbarea sediului social, într-un spațiu de 600 metri pătrați închiriați în Park Avenue Business Center (Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, Sector 1). Noul sediu reflectă creșterea echipei, la 35 de angajați și colaboratori, permițând configurarea spațiului dacă va fi necesară suplimentarea echipei, în viitor.
###
Raportul financiar integral al Arctic Stream, cu rezultatele înregistrate în T1 2024, poate fi consultat pe pagina emitentului, de pe site-ul BVB, și pe site-ul companiei.
###
Despre Arctic Stream
Arctic Stream (listată la Bursa de Valori București, sub simbolul AST) este o companie cu capital integral românesc, fondată în 2017, cu un portofoliu de servicii care include: evaluarea infrastructurii IT; consultanța; proiectarea, reproiectarea, integrarea și dezvoltarea infrastructurii de date și de securitate IT; managementul de proiect, configurarea, implementarea și migrarea de soluții complexe; alături de mentenanța și suportul operațional post-implementare. Compania deține certificarea Cisco Certified Premier Partner din anul 2017, alături de alte numeroase ale certificări de la producători de top mondial, având parteneriate cu firme precum Cisco Systems, Dell, Fortinet, Netapp, Nutanix, Palo Alto, Recorded Future, Veeam, VMware și Zscaler.