Încep universitățile… Ce facem cu tinerii care renunță la studii?

De la abandon universitar și statut NEET la experiență profesională, mentorat și locuri de muncă prin contracte publice

Articol scris de Ovidiu Slimac și Alin Izvoran – link

Începutul anului universitar vorbește despre oportunități, specializare și intrarea într-o profesie. Dar există și un traseu mai puțin vizibil: tânărul care începe facultatea și nu o termină, cel care nu își mai permite să rămână în orașul universitar sau cel care, după abandon, nu se regăsește nici în educație, nici în formare și nici pe piața muncii.

Părăsirea studiilor este, de cele mai multe ori, începutul unui lanț de vulnerabilități. Lipsa unei calificări reduce accesul la locuri de muncă stabile; perioadele lungi de inactivitate fac revenirea mai dificilă; iar lipsa unui venit predictibil poate adânci problemele care au determinat abandonul inițial.

Situația nu devine mai stabilă odată cu accesul în învățământul superior. În timp ce media europeană a abandonului universitar este de aproximativ 20%, în România peste jumătate dintre studenții înscriși la facultate nu mai ajung să absolve cursurile.

Pentru achizitor, aceste date nu trebuie transformate într-o anexă socială la strategia de contractare și apoi uitate. Nu este vorba despre a transfera politica de ocupare către achizitori. Este vorba despre a folosi inteligent contractele care au deja nevoie de forță de muncă și competențe, astfel încât valoarea publică să nu fie măsurată exclusiv în produsul sau serviciul livrat.

În termenii dreptului achizițiilor, rezultatul social nu se introduce oriunde găsim o rubrică liberă. Achiziția rezervată stabilește cine poate participa; specificația tehnică arată ce cumpărăm; factorul de evaluare compară ofertele; condiția de executare devine obligație contractuală. Instrumentele pot urmări aceeași politică publică, dar au funcții juridice diferite. Confundarea lor produce fie discriminare, fie o promisiune generoasă care dispare imediat după semnarea contractului.

De la criteriu social la rezultat social

Într-un contract de curățenie, mentenanță, administrare a clădirilor și căminelor din cadrul universităților (și nu numai) sau alte servicii cu durată mai mare, autoritatea poate evalua, dacă obiectul și piața permit, calitatea unui plan de integrare profesională. Elementele relevante pot fi oportunitățile de formare, mentoratul, continuitatea sprijinului sau dobândirea unei calificări legate de activitățile contractului.

Factorul de evaluare nu trebuie să recompenseze promisiuni generale. El trebuie să permită comparația obiectivă între oferte și să conducă la angajamente care pot fi urmărite în executare.

Aici este testul decisiv: ceea ce punctăm trebuie să diferențieze ofertele, iar ceea ce promite ofertantul câștigător trebuie preluat în contract și urmărit în executare. Dacă acordăm puncte pentru stagii și mentorat, dar contractul nu mai spune cine, câte, până când, cu ce dovezi și cu ce consecințe, factorul social rămâne o decorațiune matematică. Frumoasă în raportul procedurii, invizibilă în viața tânărului.

1. Modelul SROI: obligația socială devine măsurabilă

Cazul Haarlem din Țările de Jos arată o abordare structurată: pentru anumite contracte de servicii și lucrări, Social Return on Investment (SROI) este folosit pentru a genera participare pe piața muncii prin angajare, stagii, implicarea întreprinderilor sociale sau alte activități legate de contract. Studiul de caz citat în material menționează o valoare SROI de 5% și include printre obiective reducerea abandonului școlar timpuriu și apropierea educației de piața muncii.

Procentul nu trebuie importat automat în România. Valoarea exemplului este metoda: autoritatea definește activitățile eligibile, stabilește rezultatul și îl măsoară. Orice mecanism românesc similar trebuie calibrat pentru contractul concret.

SROI trebuie folosit cu prudență: nu orice beneficiu social poate fi convertit credibil într-o sumă de bani, iar un raport spectaculos nu compensează o bază de calcul fragilă. Documentația ar trebui să precizeze situația de referință, indicatorii, perioada, sursa datelor, regula de atribuire a rezultatului și riscul de dublă contabilizare. Altfel, înmulțim intențiile, nu impactul.

2. De la NEET la experiență profesională: cazul Flintshire

Cazul Marleyfield Care Home, documentat de Wales Centre for Public Policy, arată ce poate însemna valoarea socială în executarea unui contract de construcții. Materialul consemnează ucenicii, stagii, locuri de muncă pentru persoane care anterior nu erau în ocupare, educație sau formare, sprijin pentru angajabilitate și activități în comunitate.

Pentru un achizitor român, lecția este că indicatorii sociali pot sta alături de indicatorii tehnici și financiari. Dacă nu sunt urmăriți, angajamentul social rămâne doar o frază convingătoare din oferta tehnică.

3. Întreprinderile sociale și unitățile protejate: parteneri ai rezultatului

Integrarea profesională poate fi susținută și prin accesul structurilor economiei sociale la contracte. Lotizarea justificată, analiza pieței și utilizarea instrumentelor legale disponibile pot deschide participarea unor întreprinderi care au deja experiență în inserția persoanelor vulnerabile. Important este ca proiectarea procedurii să pornească de la obiectul contractului și de la condițiile reale ale pieței, nu de la dorința de a favoriza o anumită categorie de operatori.

Achizitorul poate facilita și cooperarea dintre contractant, agențiile pentru ocuparea forței de muncă, universități, furnizori de formare și organizații care lucrează cu tineri aflați în risc. Astfel, contractul public devine punctul în care o nevoie economică reală întâlnește un tânăr care are nevoie de o intrare, sau de o revenire, pe piața muncii.

4. Rechizite și tipărituri: universitatea poate crea piață pentru unitățile protejate

Universitatea de Vest din Timișoara oferă un exemplu, chiar contextului universitar: achiziții rezervate pentru rechizite și tipărituri, adresate unităților protejate. Sunt produse curente, necesare oricărei universități, dar modul în care este organizată achiziția poate adăuga contractului o dimensiune socială fără a schimba nevoia instituției.

Și aici instrumentul juridic este art. 56 din Legea nr. 98/2016, care permite rezervarea dreptului de participare unităților protejate autorizate și întreprinderilor sociale de inserție.

Valoarea exemplului Universității de Vest constă în demonstrarea faptului că achizițiile rezervate nu trebuie privite ca o categorie marginală, utilizabilă doar pentru servicii sociale. Ele pot fi avute în vedere și pentru produse uzuale – atunci când piața relevantă permite acest lucru și condițiile legale sunt respectate.

Rechizitele și tipăriturile au, asemenea papetăriei, avantajul repetabilității. Universitățile cumpără asemenea produse în fiecare an. Dacă o parte dintre aceste nevoi este analizată sistematic și din perspectiva posibilității unei achiziții rezervate, cheltuiala publică obișnuită poate susține o cerere predictibilă pentru operatorii care integrează în muncă persoane cu dizabilități sau persoane vulnerabile. Impactul social nu vine din faptul că universitatea cumpără mai mult, ci din faptul că poate cumpăra diferit.

Contractul rezervat prevăzut de art. 56 din Legea nr. 98/2016 nu este o derogare de la concurență, ci o competiție organizată într-o piață eligibilă definită de lege. Autoritatea verifică statutul operatorilor, precizează rezervarea în anunț și păstrează cerințe proporționale. Scopul social nu justifică alegerea directă a unui furnizor preferat și nici transformarea proximității geografice într-un criteriu ascuns.

Cum arată o cerință socială bine construită

• Este legată de contract.

Oportunitatea de formare sau angajare trebuie să privească activități necesare executării contractului.

• Este verificabilă.

Număr de stagii, ore de mentorat, persoane încadrate, durată de menținere sau calificări obținute – nu formulări generale.

• Este proporțională.

Un 5%, 10% sau 20% nu devine bun doar pentru că apare într-o practică externă. Nivelul trebuie fundamentat pentru procedura concretă.

• Are consecințe contractuale.

Raportarea, verificarea și remedierea neîndeplinirii trebuie stabilite înainte de semnarea contractului.

Ce este de evitat

Cele mai vulnerabile mecanisme sunt cele care sună bine, dar nu pot fi administrate: procente preluate fără analiză, criterii precum „implicare în comunitate” fără indicatori, obligații fără legătură cu obiectul sau clauze pe care autoritatea nu le verifică. Achiziția socială nu este o anexă de bune intenții. Este o componentă contractuală și trebuie tratată cu aceeași rigoare ca orice altă cerință.

Contractul public poate fi puntea

Un tânăr care abandonează universitatea nu are întotdeauna nevoie de o nouă promisiune. Uneori are nevoie de prima experiență de muncă relevantă, de un mentor, de câteva luni în care să dobândească o competență sau de acces la un loc de muncă stabil. Contractele publice cu o componentă importantă de muncă pot crea asemenea oportunități fără să își piardă scopul economic.

Universitățile încep; pentru unii tineri, însă, traseul academic se oprește… Întrebarea pentru achizitor este dacă, acolo unde natura contractului permite, achiziția publică poate transforma această oprire într-un nou început. Nu prin declarații, ci prin cerințe proporționale, indicatori măsurabili și rezultate urmărite până la finalul contractului.

Recomandări Strategice și Plan de Acțiune pentru România

Pentru a transforma achizițiile publice dintr-o procedură birocratică într-un instrument activ de reținere a copiilor în școală și de reintegrare a tinerilor care au abandonat studiile, propunem un pachet de cinci măsuri strategice aplicabile la nivel național și local:

Cele șase măsuri de mai jos sunt propuneri de politică publică, nu obligații aflate astăzi în sarcina tuturor autorităților contractante. Distincția este esențială: cadrul actual permite integrarea considerentelor sociale, dar aplicarea lor trebuie fundamentată pentru fiecare contract. Programul de reformă poate fi ambițios; documentația concretă trebuie să rămână legală, proporțională și verificabilă.

1. Introducerea Clauzelor Sociale Obligatorii în Licitațiile de Infrastructură Educațională și Lucrări Publice

Toate contractele publice de lucrări (construcția de școli verzi prin PNRR, reabilitări de clădiri, campusuri pentru învățământ dual, construcții municipale) și contractele de servicii (curățenie, pază, mentenanță) trebuie să includă clauze sociale obligatorii. Se va impune furnizorilor privați alocarea a minimum 5–10% din totalul orelor de muncă din contract pentru ucenicii, stagii de practică plătită și angajare directă a tinerilor din categorii defavorizate, NEETs sau care au părăsit timpuriu școala/universitatea.

Un prag uniform de 5–10% pentru toate lucrările și serviciile ar trebui testat înainte de a deveni obligație. Piața muncii, durata contractului, intensitatea utilizării personalului și disponibilitatea beneficiarilor diferă. O soluție mai solidă este pilotarea pe categorii de contracte, consultarea pieței și stabilirea unei ținte motivate, cu echivalențe între ucenicie, stagiu, formare și angajare. Egalitatea de tratament nu se măsoară cu aceeași riglă pusă peste situații care nu seamănă.

2. Reconfigurarea Criteriilor de Atribuire: Punctaj pentru Valoarea Socială

Eliminarea utilizării exclusive a criteriului „prețul cel mai scăzut” în achizițiile publice din educație și administrație locală. Înlocuirea acestuia cu „cel mai bun raport calitate-preț”, rezervând o pondere fixă de 5–10% din punctajul total pentru criteriile de valoare socială. Furnizorii vor fi punctați pentru oferirea de programe de formare autorizată, mentorat la locul de muncă, consiliere în carieră și parteneriate cu școlile profesionale și liceele tehnologice.

3. Predictibilitate și Achiziții Directe pentru Programul Național „Masă Sănătoasă” (PNMS)

Asigurarea continuității și bugetării multianuale a Programului „Masă Sănătoasă” pentru a atinge ținta legală de 1 milion de elevi beneficiari. Licitațiile publice pentru serviciile de catering și masa caldă trebuie structurate prin loturi mici, regionale, facilitând participarea directă a micilor producători agricoli locali, a cooperativelor și a întreprinderilor sociale, garantând o masă nutritivă gratuită și confidențialitate pentru copiii din familii defavorizate.

Predictibilitatea și bugetarea multianuală sunt corecte; “achiziția directă” nu poate deveni însă soluția generală pentru continuitatea programului. Alegerea modalității de atribuire rămâne determinată de valoarea estimată, de agregarea nevoilor și de interdicția divizării artificiale. Lotizarea poate deschide piața, dar loturile trebuie construite după criterii obiective, nu pentru a rezerva geografic contractul producătorilor locali. Hrana poate fi proaspătă fără ca procedura să devină provincială.

4. Decontractarea Achizițiilor Mari și Sprijinirea Întreprinderilor Sociale

Divizarea contractelor publice majore de aprovizionare cu echipamente, mobilier școlar, consumabile sau servicii de mentenanță în loturi mai mici, adaptate capacității IMM-urilor locale și structurilor de economie socială (social enterprises). Această măsură elimină barierele de intrare pe piață și stimulează entitățile care re-investesc profitul în incluziunea tinerilor vulnerabili.

Termenul juridic  util este lotizarea, nu “decontractarea”. Art. 141 din Legea nr. 98/2016 oferă cadrul pentru împărțirea pe loturi, iar decizia trebuie fundamentată prin natura produselor, capacitatea pieței, logistica și riscul contractual. Lotul mai mic poate facilita accesul IMM-urilor și al întreprinderilor sociale; nu poate fi desenat pe măsura unui operator sau a unei adrese.

5. Mecanism Interinstitutional de Monitorizare a Returului Social al Investițiilor (SROI)

Crearea unui comitet de coordonare între Ministerul Educației, Ministerul Muncii, MIPE, Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), autoritățile locale (UAT) și organizațiile mediului de afaceri și ale societății civile (AmCham, Salvați Copiii, Uniunea Studenților din România, Rețeaua Română a Economiei Sociale-RISE, Alături de Voi România–ADV România, Rețeau de Întreprinderi Sociale la Sate-RISS, Centrul pentru Legislație Nonprofit-CLNR). Acest mecanism va monitoriza aplicarea clauzelor sociale și va măsura returul social al investițiilor (Social Return on Investment – SROI), cuantificând economiile aduse bugetului public prin prevenirea abandonului și reducerea cheltuielilor cu asistența socială și șomajul.

6. Reformă legislativă

Obligarea autorităților publice cu bugete anuale de achiziții ce depășesc 3 milioane de euro să aloce 0,5% din aceste bugete contractelor rezervate Întreprinderilor Sociale de Inserție (WISEs) demers inițiat de Grupul ADV România, în parteneriat cu Rețeaua Română a Economiei Sociale (RISE) și Social Finance Association.

Alocarea de 0,5% este, în această etapă, o propunere de reformă susținută de actorii economiei sociale, nu o obligație generală instituită de Legea nr. 98/2016. Dacă va fi promovată normativ, mecanismul trebuie să definească baza de calcul, autoritățile vizate, raportarea, excepțiile și relația cu art. 56. Altfel, procentul riscă să fie bifat contabil, fără ca vreun contract să producă integrare reală.

O a doua șansă poate începe și dintr-un caiet de sarcini

Uneori, rezultatul va fi o ucenicie, alteori, câteva luni de experiență de muncă, o calificare, un mentor sau primul contract de muncă stabil. Pentru un tânăr care a ieșit din școală și nu a reușit să intre pe piața muncii, acestea nu sunt indicatori într-un raport, pot fi diferența dintre a rămâne în afara sistemului și a reveni într-un traseu profesional.

Școlile au început, universitățile încep. Poate că, odată cu ele, ar trebui să înceapă și o discuție mai serioasă despre ce cumpărăm din bani publici și ce lăsăm în urmă după fiecare contract.

Nu doar o clădire renovată, un serviciu prestat sau o masă livrată, ci, acolo unde natura achiziției o permite, și o șansă în plus pentru cineva care a pierdut-o pe prima.

Achiziția publică nu poate promite fiecărui tânăr o diplomă și nici fiecărui contract o vocație socială. Poate însă refuza risipa unei oportunități atunci când obiectul, piața și durata permit mai mult decât simpla livrare.

În fond, diferența dintre o clauză socială și o frază festivă este aceeași ca în orice contract serios: indicator, termen, dovadă și răspundere. Restul este discurs de deschidere a anului universitar.

Concluzie Strategică

Fiecare leu investit cu responsabilitate socială în achizițiile publice reduce presiunea asupra sistemului de protecție socială și redă o șansă reală copiilor și tinerilor României. Tranziția de la achiziția pasivă la achiziția socială strategică reprezintă cea mai inteligentă și sustenabilă decizie economică pentru viitorul țării pentru că „în fiecare an investim resurse importante în educația tinerilor, dar pierdem prea mulți dintre ei în tranziția dintre școală, universitate și piața muncii. Când un tânăr abandonează studiile și ajunge în situația de a nu mai fi nici în educație, nici în formare și nici în ocupare, costul nu este doar al lui, ci al întregii societăți. Achizițiile publice pot deveni parte din soluție. Dacă statul cumpără oricum servicii de construcții, mentenanță, curățenie, catering, logistică sau alte servicii intensive în forță de muncă, putem proiecta aceste contracte astfel încât să creeze și oportunități reale de formare, mentorat, ucenicie și angajare pentru tineri vulnerabili. Nu propunem asistență socială mascată în achiziții publice, ci folosirea inteligentă a banului public: cumpărăm ceea ce avem nevoie, la standardele de calitate cerute, dar urmărim ca, acolo unde natura contractului permite, fiecare leu cheltuit să poată produce și valoare socială. Pentru un tânăr, primul loc de muncă poate fi mai mult decât un salariu, poate fi drumul înapoi către autonomie și un viitor profesional.” – Angela Achiței, antreprenor social, președinte ADV Group și RISE România

*** 

Repere pentru documentarea articolului

• Comisia Europeană, Buying Social – A Guide to Taking Account of Social Considerations in Public Procurement, ediția a II-a, Comunicarea C(2021) 3573 final
• Comisia Europeană / EASME, Asigurarea bunei funcționări a achizițiilor publice responsabile social: 71 de cazuri de bune practici, 2020
• Jane Lynch, Embedding social value in procurement: practice case studies, Wales Centre for Public Policy / Cardiff University, martie 2024
• ICLEI Europe, Innovative and Sustainable Public Procurement of Healthy School Meals: A Practical Handbook, februarie 2026
• X. Lou et al., A Systematic Literature Review of Research on Social Procurement in the Construction and Infrastructure Sector: Barriers, Enablers, and Strategies, Sustainability, 2023, 15, 12964
• Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, forma consolidată, în special art. 56 privind contractele rezervate, art. 141 privind împărțirea pe loturi și art. 187–189 privind criteriul de atribuire și factorii de evaluare. Directiva 2014/24/UE, art. 20, 46, 67 și 70
• https://www.utildeco.ro/
• https://public-buyers-community.ec.europa.eu/communities/social-procurement/resources/social-procurement-bbwt