duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăREVISTA ONLINEArticoleZiua Securității Private în România

Ziua Securității Private în România

În fiecare an, pe data de 11 noiembrie, industria serviciilor de securitate privată sărbătorește Ziua Securității Private în România

Pentru a marca acesta zi, Federația Serviciilor de Securitate, în parteneriat cu Revista Patronatului Român, a organizat sâmbăta 12 noiembrie un eveniment – dezbatere care a adus în atenție cele mai importante realizări și evoluții din industria serviciilor de securitate, principalele teme și preocupări ale acestui domeniu de activitate.

„Marcăm Ziua Securității Private în România, este de fapt ziua unui întreg sector economic cu o largă semnificație atât la nivel economic, cât și social. În industria noastră operează în acest moment peste 3.000 de societăți care acoperă întreg spectrul securității, respectiv bine-cunoscuta pază și gardare, în același timp avem zona de tehnologie, sisteme de securitate. Avem deasemenea, partea de consultanță și, foarte important în zilele noastre, securitate cibernetică. Practic nu există niciun domeniu economic și social unde să nu existe un input al securitățîi private.” a declarat în deschidere Gabriel Badea, Președinte Federația Serviciilor de Securitate.

Adrian Moisescu, Președintele Patronatului Serviciilor de Securitate, cu privire la proiectul legii securității private, a arătat:

„Este un moment important, pentru că era nevoie și este în continuare nevoie de o aducere în cadrul actual a legislației. Faptul că toate organizațiile am stat și am discutat pe marginea acestei legi și am dezbătut fiecare din poziția și interesul pe care îl reprezintă, este un element foarte important și în primul rând de unitate pe care o reprezintă federația.”

Principalele noutăți pe care le aduce proiectul de lege a securității private au fost subliniate de Aurel Catrinoiu, Președintele Asociația Națională a Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică din România:

„Proiectul aduce o terminologie adaptată standardelor de profil, ceea ce va induce cunosterea și acceptarea acestor bune practici preluate în standarde. Al doilea lucru important pe care îl văd personal și mai ales prin interesul asociației pe care o reprezint, a evaluatorilor de risc, introduce o abordare prin care managementul riscului este recunoscut și este principiul prin care se vor determina și stabili măsurile de securitate.”

În cadrul temelor abordate s-a regăsit și “Romanian Security Fair” care s-a desfășurat în perioada 9-11 noiembrie.

“Eu am fost foarte bucuros să văd că evenimentul a fost un real success. Standurile au fost la înălțimea expozițiilor din afară, am avut spatii generoase, construcții de o calitate și un aspect deosebite.

La expoziție au participat producători și distribuitori de echipamente, prestatori de servicii. Din categoria producătorilor au participat companii romanești producătoare de soft de management de securitate, inclusiv pentru sectorul bancar, producători de sisteme de comunicare la distanță, sisteme autonome de monitorizare.” a declarant domnul Alexandru Mateiciuc, Vicepreședinte Asociația Română pentru Tehnica de Securitate.

În cuvântul de final, domnul Gabriel Badea, Președinte Federația Serviciilor de Securitate, Președinte Asociația Română a Industriei de Securitate a declarat:

În primul rând vreau să le mulțumesc colegilor din asociațiile patronale pentru munca lor și pentru solidaritatea de care dau dovadă cu breasla. În ciuda unor mici diferente, noi reușim să vorbim pe o singură voce, reușim să vorbim corent și consistent. Aș vrea să felicit întreagă breaslă cu ocazia Zilei Securității Privare în România și să ne dorim succese și pe mai departe. Încă odată vreau să îi felicit pe colegii din Asociația Română a Industriei de Securitate pentru împlinirea a 20 de ani de activitate”


Cezar Iulian Armasu
Director Revista Patronatului Roman, Director general C.P.ESG.R.

Impactul AI în transformarea de business și educația de afaceri

Centrul de Limbi Străine A_BEST și Revista Patronatului Român propun mediului de afaceri un nou format de eveniment business integrat în proiectul de comunicare...

Un eveniment dedicat media, marketing & PR

Consiliul Patronatelor ESG din România și-a propus să creeze cadrul organizatoric pentru facilitarea dezvoltării afacerilor și a sprijinului reciproc între membri. Organizarea de evenimente...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,884FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro