vineri, octombrie 11, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaVacanța la MȚR 20 iunie - 31 iulie 2022

Vacanța la MȚR 20 iunie – 31 iulie 2022

Îndrăznește: dincolo de ușă începe Timpul! Așa scria pe o pânză, în muzeu, la o intrare cu scârțâit luuung și apăsat. Și, dacă aveai ceva curaj, te întâlneai cu timpul sărbătorilor, cu lupii mâncători de timp, cu frumosul încremenit, parcă, în timp.

Acum, propunem un timp al Vacanței. În care să vii, să te întâlnești cu poveștile, cu sunetele, ațele și araceturile, cu jocul, cu tine copil sau (aproape) adolescent. Îndrăznește!

Și pentru că avem Timp, vom face totul pe-ndelete. Adică vii de dimineață la noi (nici prea devreme, că în vacanță e și timpul sculatului târziu), lucrăm pe o anumită temă, ne mâncăm pachețelul adus de acasă și mai tragem o tură de vacanță mețeristă, până pe la unu-două. Și a doua zi continuăm ce am început cu o zi în urmă. Cum spuneam, pe-ndelete!

Cu ce ne vom ocupa Timpul? Cu realizat filme de animație și jurnale vizuale, cu crearea de instalații de artă contemporană, dar și de sperietori, cu umbre pe pereți și teatru de masă, cu dramatizarea de povești, dar și cu a-ți spune propria poveste, cu sunete la radio sau aiurea, cu ațe și războaie de țesut și culori.

Programul, mai jos.

Prețul unui atelier: pentru atelierele desfășurate pe parcursul a două zile – 100 de lei, pentru atelierele cu durată între o oră și două ore – 25 de lei (atelierul de radio, Povești cu urechi și atelierul de țesut, cusut, atelierul cu plante de leac).

Cum avem un număr maxim de persoane cu care lucrăm, înscrierea este importantă și se face prin formularul de înscriere. Pentru alte informații puteți suna la numărul de telefon 0723 086 178, în intervalul orar 9.00-15.00, de luni până vineri.

Pentru grupurile organizate, educatorii și cadrele didactice ne pot contacta la telefon, pentru a se programa la atelierele propuse. 

PROGRAM 

SĂPTĂMÂNA I 

20 – 21 iunie 

10.00 – 13.30, Apariția lumii – hambarul cu semințe umane, atelier cu Ana Petrovici-Popescu

Pe vremuri exista în ceruri un Strămoș Făurar ce construise un hambar din pământ ceresc, cu opt încăperi unde erau adăpostite semințele din care rodeau părțile interioare ale corpului omenesc. Însă semințele crescute cu ceață și fulgi de nea la plic, au îngreunat hambarul de s-a rostogolit până a ajuns pe pământ și așa a apărut omenirea. Pentru a întruchipa momentul dinaintea apariției lumii, vom crea o instalație de artă contemporană în care vom îmbina tehnici artistice diferite, pornind de la pictură pe o pânză de mari dimensiuni, sculpturi din sârmă și ajungând la obiecte textile. La final ne vom folosi corpul pentru a inventa un ritual de creștere a semințelor inspirat din elementele naturii, precum mersul melcului sau foșnetul frunzelor prin care se zărește cerul.

Nr. maxim de participanți: 8 ; vârsta: 11-14 ani

Durată: 3 ore x 2 zile

22 – 23 iunie

10.00 – 13.30 Atelier de realizare animație cu Valentina Bâcu

Prinți, prințese, balauri cu trei capete, iepuri fricoși sau, dimpotrivă, iuți de picior și gata să se ia la întrecere cu trei zmei de-odată. Iată câteva din personajele care au prins mișcare în cadrul atelierelor de animație Muzeul la cutie. Dacă ai între 8-12 ani și te gândești serios că rolul de regizor, scenarist sau animator ți s-ar potrivi și-ți plac și poveștile țărănești sau basmele populare (sau ești curios să le descoperi), te aștept la un atelier de realizare animație.

Tehnica pe care o vom utiliza este cea de stop-motion, așa că înarmează-te cu muuultă răbdare înainte de toate, fiindcă va fi nevoie de mii de cadre pentru un minut de animație. Dar nu-ți face griji, vei lucra în echipă – chiar dacă la distanță – cu alți tineri talentați, ca în orice producție video. Vei învăța să creezi un story-board, să negociezi situații și să găsești soluții atunci este nevoie.

Numărul maxim de participanți: 10 copii, cu vârsta peste 9 ani.

Durată: 3 ore x 2 zile

22 iunie 

11.00 – 13.00, Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru cinci copii de la vârsta de 5 ani.

Atelierul se va desfășura în spațiul Atelierului de țesut.

23 iunie

24 iunie  

10.00 – 11.00 Poveşti cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

Eu sunt Călin, omul cu fluier. La întâlnirea cu mine vom sta de vorbă despre fluierele românești și de aiurea. Cum se construiesc, cum se înfrumusețează, unde și când se cânta din ele. Vei asculta glasul unora dintre acestea, dar și tot felul de istorii surprinzătoare despre muzică.

Pentru copii cu vârsta începând de la 9 ani.

11.30 – 13.30 Atelier de radio pentru copii și adolescenți cu Monica Chiorpec

Atelierul le propune participanților o introducere în arta radiofonică, prin care ei să-și dezvolte capacitatea de a deosebi stilurile jurnalistice, deprinzându-se cu diverse tehnici și cadre de realizare a unor materiale radio. Noul format al atelierului le oferă celor interesați de acest domeniu oportunitatea de a înțelege importanța fenomenului radio din punct de vedere istoric, social și cultural.

Pasionații de jurnalism vor avea ocazia să redacteze materiale radiofonice cu tematici și subiecte specifice MNȚR, să își exerseze improvizația la microfon, dicția și exprimarea orală și să se familiarizeze cu utilizarea soft-urilor de editare și prelucrare de sunet. Micii – și, sperăm noi, viitorii – jurnaliști de radio vor fi provocați să realizeze interviuri și să le insereze în texte care vor fi ulterior citite la microfon și montate ca materiale gata de difuzat, la fel cum se întâmplă în redacțiile posturilor de radio. Desigur, la finalul fiecărui atelier, participanții vor putea primi în format audio primele lor creații jurnalistice.

Durata: 2h

Vârsta: +9 ani

Numărul de participanți: maximum 8

25 iunie 

11.00 – 12.30, Coroniţa plantelor de leac cu Valentina Andrei

La atelier sunt invitați, deopotrivă, copii și adulți dornici să descopere proprietățile plantelor de leac (lavandă, salvie, cimbrișor, rozmarin, busuioc) și să le cunoască altfel decât în ceașca cu ceai. Să le admire culoarea, mirosul, forma, frunzele și, mai ales, florile. Iar la finalul exercițiului de cunoaștere, să realizeze „Coronița plantelor de leac”. Bună de păstrat ca amintire sau de oferit cuiva apropiat.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 8 ani sau celor mai mici, însoțiți de un adult.

SĂPTĂMÂNA A II-A

27 – 28 iunie 

10.00 – 13.30, Poveşti cu umbre pe pereţi cu Beatrice Iordan

Poveştile fac parte din viaţa noastră, ne înconjoară, ne fac viaţa mai frumoasă. La fel şi umbrele: ne însoţesc permanent , creează contrastul dintre lumină şi întuneric. Ţăranii asociau umbrele cu duhurile, spiritele, ielele, care înspăimântă şi sperie. Noi ne vom folosi de umbre ca să spunem poveşti plecând de la o serie de credinţe populare, de la idei proprii, de la vise pe care le vom ilustra sub forma unor siluete care vor crea umbre şi vor spune poveşti pe pereţi.

Vom lucra textele poveştilor şi storyboard-ul textului. Vom decupa, cu ajutorul foarfecelor şi al cutterului o serie de tablouri – scene care puse cap la cap vor ilustra poveştile spuse de copii.

Cu ajutorul lanternelor le vom proiecta pe perete, iar copiii vor nara poveştile gândite şi lucrate în cadrul atelierului. Vom lucra și la alegerea sunetului care va însoţi povestea noastră. Poveştile vor fi filmate şi postate pe pagina atelierului.

Vârsta recomandată: de la 10 ani

Durată: 3 ore x 2 zile

29 – 30 iunie 

10.00 – 13.30, Joacă o poveste. Ba două: una a mea, alta a ta! Atelier cu Raluca Minoiu

Voi începe eu, prin a vă spune o poveste, așa cum am învățat la o școală de povestași, cât să fac dintr-o poveste aparent banală, ba chiar plictisitoare pentru unii dintre voi, una strașnică. Apoi, prin jocuri de interacțiune, desen, improvizație, voi o veți juca. Și ne vom și odihni, că nu e lucru de șagă să-ți folosești vocea, tot corpul și sufletul să dai viața la fântâni, sfinte, dihănii sau părinți dispăruți.

Apoi, ziua următoare, fiecare își va inventa povestea. Normal că nu o să vă las singuri în așa strașnică treabă, voi fi călăuză de la „A fost odată” până la finalul poveștii (fericit, oare?!). Și, pentru că tot am căpătat voce cu o zi înainte și am și legat ceva prietenii, ne vom spune povestea, cum altfel decât jucând-o împreună cu ceilalți. A, clar, tu vei juca rolul eroului!

Sper să ne ajungă orele. Vom începe la 10, luăm pauză de pachețel adus de acasă la 11,30, iar de la 12 jucăm iarăși. Teoretic, până la 13,30. Practic, până terminăm cu joaca. Pardon, cu jucatul.

Pentru cel mult 10 copii de la 8 ani.

Durată: 3 ore x 2 zile

29 iunie

11.00 – 13.00, Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru cinci copii de la vârsta de 5 ani.

Atelierul se va desfășura în spațiul Atelierului de țesut. 

30 iunie

1 iulie 

10.00 – 11.00 Poveşti cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

Eu sunt Călin, omul cu fluier. La întâlnirea cu mine vom sta de vorbă despre fluierele românești și de aiurea. Cum se construiesc, cum se înfrumusețează, unde și când se cânta din ele. Vei asculta glasul unora dintre acestea, dar și tot felul de istorii surprinzătoare despre muzică.

Pentru copii cu vârsta începând de la 9 ani.

11.30 – 13.30 Atelier de radio pentru copii și adolescenți cu Monica Chiorpec

Atelierul le propune participanților o introducere în arta radiofonică, prin care ei să-și dezvolte capacitatea de a deosebi stilurile jurnalistice, deprinzându-se cu diverse tehnici și cadre de realizare a unor materiale radio. Noul format al atelierului le oferă celor interesați de acest domeniu oportunitatea de a înțelege importanța fenomenului radio din punct de vedere istoric, social și cultural.

Pasionații de jurnalism vor avea ocazia să redacteze materiale radiofonice cu tematici și subiecte specifice MNȚR, să își exerseze improvizația la microfon, dicția și exprimarea orală și să se familiarizeze cu utilizarea soft-urilor de editare și prelucrare de sunet. Micii – și, sperăm noi, viitorii – jurnaliști de radio vor fi provocați să realizeze interviuri și să le insereze în texte care vor fi ulterior citite la microfon și montate ca materiale gata de difuzat, la fel cum se întâmplă în redacțiile posturilor de radio. Desigur, la finalul fiecărui atelier, participanții vor putea primi în format audio primele lor creații jurnalistice.

Durata: 2h

Vârsta: +9 ani

Numărul de participanți: maximum 8

2 iulie 

11.00-12.30, Coroniţa plantelor de leac cu Valentina Andrei

La atelier sunt invitați, deopotrivă, copii și adulți dornici să descopere proprietățile plantelor de leac (lavandă, salvie, cimbrișor, rozmarin, busuioc) și să le cunoască altfel decât în ceașca cu ceai. Să le admire culoarea, mirosul, forma, frunzele și, mai ales, florile. Iar la finalul exercițiului de cunoaștere, să realizeze „Coronița plantelor de leac”. Bună de păstrat ca amintire sau de oferit cuiva apropiat.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 8 ani sau celor mai mici, însoțiți de un adult. 

SĂPTĂMÂNA A III-A

4 – 5 iulie 

10.00 – 13.30, Teatrul la masa cu Beatrice Iordan

Pornind de la poveşti populare sau de la texte Imaginate de participanţi vom realiza un scurt spectacol de animaţie. Cu ajutorul pensulelor, a culorilor, aţelor, acelor … vom construi decorul şi personajele existente în povestea aleasă. La finalul atelierului vom juca spectacolul în faţa prietenilor, a rudelor şi a celor care vor pofti să vină la reprezentaţie.

Vârsta recomandată: tineri peste 12 ani

Durată: 3 ore x 2 zile

6 – 7 iulie 

10.00 – 13.30, Sperietori cu strâmbături, atelier cu Ana Petrovici-Popescu

Pe vremuri oamenii își protejau recoltele de păsările pofticioase construind sperietori cu chip uman pe care le îmbrăcau în haine zdrențăroase, le îndesau bine pe cap pălării găurite pentru a le feri de insolație, iar la final le împodobeau cu tot felul de oale gălăgioase. Pornind de la acest obicei, vom realiza o lucrare colectivă ce va cuprinde tot spațiul Atelierului de Creativitate în care vom construi un câmp mare de sperietori cu strâmbături – grimasa poate pleca de la fața unui om fără vacanță și de la urletul acestuia când observă lipsa ultimei felii de tort din frigider, apoi vom construi acele obiecte/idei ce trebuie păzite.

Fiecare participant este încurajat să aducă o pereche de încălțăminte veche și haine pe care nu le mai poartă pentru a-și personaliza sperietoarea.

Nr. maxim de participanți: 8

Vârsta: 11-14 ani

Durată: 3 ore x 2 zile

6 iulie 

11.00 – 13.00, Croit, țesut şi cusut – cu Lidia Stareş

În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne: apa curgătoare, apa cu valuri, ploaia, soarele, păsări, pești și animale, copac, forme de relief, sensul formelor echilibrate. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.

Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca „scoarța” cu alesătură.

La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.

Pentru cinci copii de la vârsta de 5 ani.

Atelierul se va desfășura în spațiul Atelierului de țesut. 

7 iulie 

8 iulie 

10.00 – 11.00 Poveşti cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

Eu sunt Călin, omul cu fluier. La întâlnirea cu mine vom sta de vorbă despre fluierele românești și de aiurea. Cum se construiesc, cum se înfrumusețează, unde și când se cânta din ele. Vei asculta glasul unora dintre acestea, dar și tot felul de istorii surprinzătoare despre muzică.

Pentru copii cu vârsta începând de la 9 ani.

11.30 – 13.30 Atelier de radio pentru copii și adolescenți cu Monica Chiorpec

Atelierul le propune participanților o introducere în arta radiofonică, prin care ei să-și dezvolte capacitatea de a deosebi stilurile jurnalistice, deprinzându-se cu diverse tehnici și cadre de realizare a unor materiale radio. Noul format al atelierului le oferă celor interesați de acest domeniu oportunitatea de a înțelege importanța fenomenului radio din punct de vedere istoric, social și cultural.

Pasionații de jurnalism vor avea ocazia să redacteze materiale radiofonice cu tematici și subiecte specifice MNȚR, să își exerseze improvizația la microfon, dicția și exprimarea orală și să se familiarizeze cu utilizarea soft-urilor de editare și prelucrare de sunet. Micii – și, sperăm noi, viitorii – jurnaliști de radio vor fi provocați să realizeze interviuri și să le insereze în texte care vor fi ulterior citite la microfon și montate ca materiale gata de difuzat, la fel cum se întâmplă în redacțiile posturilor de radio. Desigur, la finalul fiecărui atelier, participanții vor putea primi în format audio primele lor creații jurnalistice.

Durata: 2h

Vârsta: +9 ani

Numărul de participanți: maximum 8

9 iulie 

11.00-12.30, Coroniţa plantelor de leac cu Valentina Andrei

La atelier sunt invitați, deopotrivă, copii și adulți dornici să descopere proprietățile plantelor de leac (lavandă, salvie, cimbrișor, rozmarin, busuioc) și să le cunoască altfel decât în ceașca cu ceai. Să le admire culoarea, mirosul, forma, frunzele și, mai ales, florile. Iar la finalul exercițiului de cunoaștere, să realizeze „Coronița plantelor de leac”. Bună de păstrat ca amintire sau de oferit cuiva apropiat.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 8 ani sau celor mai mici, însoțiți de un adult.

SĂPTĂMÂNA A IV-A 

11 – 12 iulie 

10.00 – 13.30, Joacă o poveste. Ba două: una a mea, alta a ta! Atelier cu Raluca Minoiu

Voi începe eu, prin a vă spune o poveste, așa cum am învățat la o școală de povestași, cât să fac dintr-o poveste aparent banală, ba chiar plictisitoare pentru unii dintre voi, una strașnică. Apoi, prin jocuri de interacțiune, desen, improvizație, voi o veți juca. Și ne vom și odihni, că nu e lucru de șagă să-ți folosești vocea, tot corpul și sufletul să dai viața la fântâni, sfinte, dihănii sau părinți dispăruți.

Apoi, ziua următoare, fiecare își va inventa povestea. Normal că nu o să vă las singuri în așa strașnică treabă, voi fi călăuză de la ”A fost odată” până la finalul poveștii (fericit, oare?!). Și, pentru că tot am căpătat voce cu o zi înainte și am și legat ceva prietenii, ne vom spune povestea, cum altfel decât jucând-o împreună cu ceilalți. A, clar, tu vei juca rolul eroului!

Sper să ne ajungă orele. Vom începe la 10, luăm pauză de pachețel adus de acasă la 11,30, iar de la 12 jucăm iarăși. Teoretic, până la 13,30. Practic, până terminăm cu joaca. Pardon, cu jucatul.

Pentru cel mult 10 copii de la 8 ani.

Durată: 3 ore x 2 zile

13 – 14 iulie 

10.00 – 13.30, Jurnal vizual de vacanță cu Valentina Bâcu

Lumea de azi e plină de imagini. Cele mai multe dintre acestea sunt fotografii – realizate cu aparatul de fotografiat sau cu telefonul. Ele ne documentează zilnic viața, nu doar în momentele importante ale vieții, așa cum se întâmpla odinioară, dar și în spațiul nostru de acasă, pe stradă, în călătorii, încercând să transforme întreaga noastră existență în ceva memorabil. Dar, cu cât facem mai multe fotografii, cu atât mai puțin reușim să observăm cu adevărat lucrurile din fața noastră.

Fiindcă, spre deosebire de obiectivul fotografic, care poate surprinde dintr-o dată o poveste într-un spațiu, ochii noștri au nevoie de timp pentru a asimila ceea ce vedem.

În vacanță te invit să spunem o poveste vizuală, pe care o vom construi pe parcursul mai multor ore de privit, fotografiat, desenat și analizat diversele perspective ale imaginilor. Iar la final vom selecta doar acele imagini care pot deveni memorabile și pot rezista peste ani.

Numărul maxim de participanți: 10 copii, cu vârsta peste 7 ani.

Durată: 3 ore x 2 zile

15 iulie 

10.00 – 11.00 Poveşti cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

Eu sunt Călin, omul cu fluier. La întâlnirea cu mine vom sta de vorbă despre fluierele românești și de aiurea. Cum se construiesc, cum se înfrumusețează, unde și când se cânta din ele. Vei asculta glasul unora dintre acestea, dar și tot felul de istorii surprinzătoare despre muzică.

Pentru copii cu vârsta începând de la 9 ani.

11.30 – 13.30 Atelier de radio pentru copii și adolescenți cu Monica Chiorpec

Atelierul le propune participanților o introducere în arta radiofonică, prin care ei să-și dezvolte capacitatea de a deosebi stilurile jurnalistice, deprinzându-se cu diverse tehnici și cadre de realizare a unor materiale radio. Noul format al atelierului le oferă celor interesați de acest domeniu oportunitatea de a înțelege importanța fenomenului radio din punct de vedere istoric, social și cultural.

Pasionații de jurnalism vor avea ocazia să redacteze materiale radiofonice cu tematici și subiecte specifice MNȚR, să își exerseze improvizația la microfon, dicția și exprimarea orală și să se familiarizeze cu utilizarea soft-urilor de editare și prelucrare de sunet. Micii – și, sperăm noi, viitorii – jurnaliști de radio vor fi provocați să realizeze interviuri și să le insereze în texte care vor fi ulterior citite la microfon și montate ca materiale gata de difuzat, la fel cum se întâmplă în redacțiile posturilor de radio. Desigur, la finalul fiecărui atelier, participanții vor putea primi în format audio primele lor creații jurnalistice.

Durata: 2h

Vârsta: +9 ani

Numărul de participanți: maximum 8 

16 iulie 

11.00 – 12.30, Coroniţa plantelor de leac cu Valentina Andrei

La atelier sunt invitați, deopotrivă, copii și adulți dornici să descopere proprietățile plantelor de leac (lavandă, salvie, cimbrișor, rozmarin, busuioc) și să le cunoască altfel decât în ceașca cu ceai. Să le admire culoarea, mirosul, forma, frunzele și, mai ales, florile. Iar la finalul exercițiului de cunoaștere, să realizeze „Coronița plantelor de leac”. Bună de păstrat ca amintire sau de oferit cuiva apropiat.

Recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 8 ani sau celor mai mici, însoțiți de un adult.

SĂPTĂMÂNA  A V-A 

18 iulie

10.00 – 12.00, Acoperișul de lapte cu Ana Petrovici-Popescu

Pe vremuri când unui copil îi cădeau primii dinți, cei numiți de ”lapte”, era îndemnat să îi arunce pe acoperișul propriei casei pentru ca păsările să-i ia și să-i ofere în schimb alții mai buni cât să-i țină toată viața.

Vă propun să creăm un acoperiș-constelație aproape uman – adică va avea un ochi pentru a urmări împlinirea obiceiului și o gură-sală de așteptare pentru dinții tuturor copiilor, apoi vom realiza pasărea care se ocupă de transfer.

Numărul maxim de participanți: 8

Vârsta: 7-9 ani  

19 iulie 

10.00 – 11.00 Poveşti cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

Eu sunt Călin, omul cu fluier. La întâlnirea cu mine vom sta de vorbă despre fluierele românești și de aiurea. Cum se construiesc, cum se înfrumusețează, unde și când se cânta din ele. Vei asculta glasul unora dintre acestea, dar și tot felul de istorii surprinzătoare despre muzică.

Pentru copii cu vârsta începând de la 9 ani.

20 iulie 

10.00 – 12.00, Pernă de visat bine. Atelier cu Raluca Oprea-Minoiu  

Cu pânze, ațe și sclipici facem o pernă de visat bine: poate o scufundare în mare ori un zbor cu balonul, cine știe? Atelier pentru copii de la 5 ani.  

21 iulie 

10.00 – 12.00, Atelier de teatru de umbre cu Beatrice Iordan

La început copiii vor afla ce este teatrul de umbre, când și unde a apărut. Li se vor istorisi două legende care vorbesc despre începuturile teatrului de umbre.

Apoi, pe baza unei povești simple, copiii vor trece la lucrul efectiv: împreună cu părinții, vor fi împărțiți pe echipe și vor lucra siluetele reprezentând personajele poveștii. La sfârşit, fiecare echipă va realiza o scurtă reprezentație teatrală: ei vor mânui la panou siluetele tocmai construite – ajutați de adulți – și vor interpreta povestea propusă de coordonator.

La sfârșit toți copiii și părinții vor primi aplauze bine meritate. Atelier dedicat copiilor peste 4 ani. Este recomandat ca un adult să însoțească, în timpul atelierului, copiii de vârste mici. 

22 iulie 

10.00 – 12.00, Atelier de construit jurnale de vacanță cu Valentina Bâcu

La Atelierul de construit jurnale de vacanță, vii așa cum se merge în vacanță – cu un bagaj* din care scoți la nevoie ce-ți trebuie: numele tău, pe care ți-l poți scrie în fel și chip, cu ștampile colorate, cu peniță cu tuș, ba chiar și în altă limbă. Vei mai avea nevoie să-ți alegi culorile preferate, texturi și dimensiuni – poți avea un jurnal cu niște pagini luuungi în care să prinzi chiar și valurile mării sau, dimpotrivă, unul mic, care să-ți încapă în buzunar și să-l porți tot timpul, peste tot, cu tine.

*Bagajul de care-ți povesteam mai sus poate fi și imaginar, doar să-l ai pregătit. Materialele de realizare a jurnalului le avem noi.

Vârsta recomandată – peste 8 ani

SĂPTĂMÂNA A VI-A 

25 iulie 

10.00 – 12.00, Simboluri tatuate pe pielea de schimb cu Ana Petrovici-Popescu

Pornind de la modelele și simbolurile țărănești regăsite pe tiparele de caș, scoarțe, porți sau ouă încondeiate, participanții pot crea un tatuaj pentru a transmite un mesaj despre propriile preocupări, preferințe sau despre modul în care văd lumea. Astfel că fiecare participant își va croi din piele ecologică acea parte pe care ar dori să-și poarte simbolurile preferate, de ex. mână, gambă, gât, apoi va realiza desenul cu un marker permanent, iar la final va crea un fel de armură-piele detașabilă pentru a proba tatuajul imaginat.

Vârstă: 10-12 ani  

26 iulie 

10.00 – 11.00 Poveşti cu urechi, atelierul lui Călin Torsan

Eu sunt Călin, omul cu fluier. La întâlnirea cu mine vom sta de vorbă despre fluierele românești și de aiurea. Cum se construiesc, cum se înfrumusețează, unde și când se cânta din ele. Vei asculta glasul unora dintre acestea, dar și tot felul de istorii surprinzătoare despre muzică.

Pentru copii cu vârsta începând de la 9 ani.

27 iulie 

10.00 – 12.00, Pernă de visat bine. Atelier cu Raluca Oprea-Minoiu  

Cu pânze, ațe și sclipici facem o pernă de visat bine: poate o scufundare în mare ori un zbor cu balonul, cine știe? Atelier pentru copii de la 5 ani.

28 iulie

10.00 – 12.00, Atelier de teatru de umbre cu Beatrice Iordan

La început copiii vor afla ce este teatrul de umbre, când și unde a apărut. Li se vor istorisi două legende care vorbesc despre începuturile teatrului de umbre.

Apoi, pe baza unei povești simple, copiii vor trece la lucrul efectiv: împreună cu părinții, vor fi împărțiți pe echipe și vor lucra siluetele reprezentând personajele poveștii. La sfârşit fiecare echipă va realiza o scurtă reprezentație teatrală: ei vor mânui la panou siluetele tocmai construite – ajutați de adulți – și vor interpreta povestea propusă de coordonator.

La sfârșit toți copiii și părinții vor primi aplauze bine meritate. Atelier dedicat copiilor peste 4 ani. Este recomandat ca un adult să însoțească, în timpul atelierului, copiii de vârste mici.

29 iulie

10.00 – 12.00, Hop Țop prin Muzeul Țăranului Român cu Valentina Bâcu

La 3, obiectul mare te ajută să înaintezi până la 5, la numărul 11, copacul cu cruci te ajută să-ți faci punți cu alte lumi și înaintezi până la 15. Dacă ajungi la numărul 20, Sfântul Ilie te pedepsește fiindcă ai lucrat cu fânul în zi de sărbătoare și stai o tură. O preoteasă cu o ie albastră cu mâneci lungi te ajută, dar lupii care mănâncă luna te împiedică să înaintezi până dimineața. Ai grijă la numărul 34, comuniștii te scot din joc. Dar nu-ți face griji, reluăm jocul de câte ori vrei. E vacanță, iar la Muzeul Țăranului Român este tihnă cât cuprinde. Așa că te aștept să parcurgem muzeul prin intermediul unui boardgame, să ne creăm propria expoziție, să ne inventăm propriile jocuri.

Vârsta recomandată: 7-12 ani (cel mult 12 copii/grupă)

Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.

Alături de Eliza Yokina, Mircea Cărtărescu și Ștefan Câlția sau Maria...

Peste 40.000 de persoane au urmărit podcastul Cronicari Digitali în al nouălea sezon, aproape jumătate preferând varianta video, disponibilă din 2024 pe Youtube; ...

VEȘMINTE ALE TRECUTULUI EXPOZIȚIE DE COSTUME ȘI PODOABE TRADIȚIONALE DIN BANAT

VEȘMINTE ALE TRECUTULUI - EXPOZIȚIE DE COSTUME ȘI PODOABE TRADIȚIONALE DIN BANAT 23 mai – 16 iunie 2024, Sala Noua Galerie Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,893FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro