vineri, octombrie 11, 2024
AcasăREVISTA ONLINEArticoleTesla în căutare de clienți și de identitate, în timp ce concurența...

Tesla în căutare de clienți și de identitate, în timp ce concurența crește

Tesla este cea mai valoroasă companie auto din lume după capitalizarea de piață, cu o valoare de peste 557 de miliarde de dolari, fiind urmată de Toyota, cu peste 314 miliarde de dolari, și de chinezii de la BYD, cu 87 de miliarde de dolari. Dar când vine vorba de automobilele vândute în 2023, Tesla se află la mare distanță de marii producători auto tradiționali în clasament, cu doar 1,8 milioane de unități vândute, în timp ce Toyota este numărul unu și singura companie care a vândut peste 10 milioane de mașini anul trecut.

Există acum semne că poziția Tesla este amenințată, deoarece producătorii auto tradiționali fac progrese pe piața vehiculelor electrice, aglomerând segmentele premium, în timp ce producătorii auto chinezi, precum BYD sau NIO, controlează partea inferioară a spectrului de vehicule electrice cu prețurile lor extrem de competitive. În plus, automobilele hibrid și în special, cele cu încărcare la priză câștigă în popularitate, oferind o concurență și mai mare, deși indirectă, pentru Tesla.

De la începutul anului, Tesla a fost aproape constant în atenția presei pentru tot felul de controverse care i-au afectat reputația brandului. Nici ultimele vești nu sunt bune. Procurorii americani analizează dacă Tesla a comis fraude cu titluri de valoare sau fraudă financiară prin inducerea în eroare a investitorilor și consumatorilor cu privire la capacitățile de conducere autonomă ale vehiculelor sale electrice, potrivit Reuters.

Pentru a spori incertitudinea, compania este încă în căutarea unei identități clare (este o companie de tehnologie, o companie de electricitate sau un producător de automobile?), în ciuda faptului că 82% din cifra sa de afaceri provine din vânzările de vehicule. Dar acum pare că își schimbă cumva direcția, Musk menționând viziunea sa despre viitorul Tesla ca fiind o companie care construiește software de inteligență artificială pentru a transforma mașinile existente în vehicule care se conduc singure, robotaxi (taxiuri robot) dedicate care vor face bani pentru proprietarii lor și vor ”soluționa problema autonomiei”. Investitorii au reacționat pozitiv la acest lucru, cel puțin pe termen scurt. Dar succesul robotaxi-ului nu este garantat, capabilitățile de conducere autonomă ale vehiculelor nefiind complet funcționale și necesitând supervizare umană, iar dezvoltarea necesită mai mulți bani și timp pentru a atinge nivelurile de siguranță necesare pentru a satisface cerințele autorităților de reglementare.

În plus, au apărut știri potrivit cărora Apple ar putea începe un parteneriat cu o firmă americană de vehicule electrice, despre care se crede că ar fi Rivian, ceea ce a stârnit speranța că am putea vedea în cele din urmă „mașina Apple”. Dacă acest lucru se va dovedi a fi adevărat, Tesla ar putea avea un concurent puternic, având cunoștințe în domeniul vehiculelor electrice și buzunarele adânci ale Apple, care vine și cu o bază de clienți loiali și know-how tehnologic.

Acum, investitorii votează în viitoarea adunare generală dacă îi acordă sau nu lui Elon Musk un pachet de compensații record de 56 de miliarde de dolari, care a fost anulat de un judecător din Delaware în 2018. Momentul nu este cel mai bun, deoarece livrările Tesla în primul trimestru sunt cele mai scăzute din 2022 încoace, iar prețul acțiunilor sale a pierdut peste 30% de la începutul anului. Dar investitorii se tem că, dacă nu primește pachetul de compensații, Elon Musk ar putea părăsi Tesla.

În ciuda tuturor controverselor, Tesla are încă un număr foarte mare de fani în rândul investitorilor datorită performanțelor sale din trecut. Pe platforma socială de tranzacționare și investiții eToro, Tesla a fost cea mai deținută acțiune de către investitorii individuali la nivel global și în România la sfârșitul primului trimestru din 2024.

Între timp, a doua cea mai valoroasă companie auto din lume, Toyota, înregistrează rezultate bune și promite să își crească investițiile în vehicule electrice cu baterii, inteligență artificială și tehnologii de combustibil pe bază de hidrogen și are resursele necesare pentru a finanța inovația. Pentru anul fiscal care s-a încheiat în martie 2024, Toyota Motors a înregistrat vânzări de 45.000 de miliarde de yeni (290 de miliarde de dolari), cu 21% mai mari decât anul trecut. Potrivit Toyota, creșterea volumului de vânzări s-a bazat pe mai mulți factori, printre care introducerea de modele și produse noi care au stat la baza revizuirii prețurilor în America de Nord, Europa și Asia. De asemenea, creșterea ofertei de semiconductori a ajutat la stimularea producției și a făcut ca modelele de vârf să reprezinte o proporție tot mai mare din vânzări. Prețul acțiunilor Toyota Motors reflectă și performanța sa financiară acesta crescând cu 68% în în ultimele 12 luni.

Ambele companii se vor confrunta însă cu o concurență puternică în 2024. Dar diversitatea modelelor oferite clienților ar putea fi elementul care să aducă succesul de piață. Iar aici Tesla riscă să fie sufocată de producătorii auto tradiționali, precum Toyota, cu gama lor largă de modele, la care se adaugă din ce în ce mai multe vehicule electrice și din gama hibridă. În același timp, Tesla trebuie să se îngrijoreze și de competiția agresivă din partea concurenților chinezi, care împing industria vehiculelor electrice într-un război al prețurilor pe unele piețe.

***

Articol primit la redactie de la  eToro Group
eToro este o platformă socială de tranzacționare și investiții care le permite utilizatorilor să își dezvolte cunoștințele și veniturile ca parte a unei comunități globale de investitori. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. În prezent, eToro este o comunitate globală cu peste 35 de milioane de utilizatori înregistrați care își împărtășesc strategiile de investiții; oricine poate urma strategiile celor care au avut cel mai mare succes. Datorită simplității platformei, utilizatorii pot cumpăra, deține și vinde cu ușurință active, își pot monitoriza portofoliul în timp real și pot efectua tranzacții oricând doresc. 

Atenționare privind exonerarea de răspundere

Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

RESPONSABIL CU PROTECŢIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL (CURS AUTORIZAT DE CATRE MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI MINISTERUL EDUCAŢIEI, COD COR 242231) Curs Organizat de Institutul...

Partea bună și cea rea a volatilității pentru investitori

După un adevărat rollercoaster pe piața bursieră, indicele de volatilitate VIX, cunoscut și ca indicele fricii, a înregistrat luni, săptămâna trecută, a doua cea...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,893FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro