joi, noiembrie 21, 2024
AcasăFără categorieTÂRGUL DE SFÂNTUL DUMITRU - de antichități țărănești - 27 – 29...

TÂRGUL DE SFÂNTUL DUMITRU – de antichități țărănești – 27 – 29 octombrie 2023, între orele 10 și 18 Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă, începând de vineri, 27, până duminică, 29 octombrie 2023, între orele 10 și 18, la Târgul de Sfântul Dumitru – de antichități țărănești, la care vor participa colecționari din toată țara cu lucruri vechi, de colecție. Puse unele lângă celelalte, obiectele prezentate la târg formează o poveste frumoasă și impresionantă din viața rurală, din vremuri care încep cu a fost odată ca niciodată”.

Vizitând acest târg, veți avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria țărănească în ansamblul ei, invitându-vă să salvăm împreună obiectele de la uitare și degradare și să le reintroducem într-un circuit al civilizației urbane contemporane.

În cadrul târgului de la Muzeul Țăranului, veți putea admira și cumpăra:
– piese de costum țărănesc: ii, catrințe, bete, vâlnice;
– țesături de interior (covoare, ștergare, fețe de pernă și fețe de masă);
– icoane pe lemn și pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe;
– mobilier crestat, pictat (lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri);
– ceramică, donițe, vase din lemn, putinei, căuce;
– furci și roți de tors, fuse, vârtelnițe;
– felinare, ceasuri, candelabre, piulițe și râșnițe de alamă, dar și publicații socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice…

De asemenea, îmbiem publicul cu prăjituri, turtă dulce, cozonaci și miere, dar și cu țuică. Nu vor lipsi nici plantele de leac sau ghivecele cu flori.

Atelier de hârtie manuală cu Răzvan Supuran

Atelier interactiv, demonstrații și povestea meșteșugului cărții: facerea hârtiei manuale, tehnici manuale de imprimare, legătorie de carte. După cum ne va lăsa vremea, vom face una sau alta dintre lucrările cărții, sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 10, la taraba Atelierul de Carte din cadrul târgului.

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 3 lei

Coordonatorii târgului: Oana Constantin și Simona Hobincu, Secția Educație Muzeală

*** 

Sfântul Dumitru sau Sânmedru este stăpân peste iarna care vine. Jumătate de an stăpânește Sfântul Gheorghe și cealaltă jumătate el. 

Este ziua soroacelor pentru tot felul de înțelegeri între slugi și stăpâni, chiriași și proprietari, cei care dau și cei care primesc bani împrumut. Împlinirea sorocului e prilej de petrecere și de ceartă.

Nu se lucrează de Sfântul Dumitru – deloc. Stânele se desfac și oile pleacă la vale. Ca să afle cum va fi timpul, ciobanii întind un cojoc. Dacă se așază pe el o oaie neagră, iarna va fi blândă, dacă oaia e albă, iarna va fi cu multă zăpadă.

Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, București, Editura Humanitas, 1998.

Legenda spune că Dumnezeu i-a chemat la El să le încredințeze cheile vremii, pe Sângeorz și Sâmedru: Iaca de acum vă încredințez vouă cheile vremii și la porunca mea aveți să închideți mai devreme sau mai târziu, vremile anului. Sfinții au primit cheile și unul a plecat în dreapta, și unul în stânga. Când se aude troncănit de broaște, Sângeorzul întinde mâna și ia cheile din mâna lui Sâmedru, și mereu închide iarna cu o cheie, iar cu cealaltă deschide primăvara, vremurile bune, căci prin glasul broaștei a primit o veste și poruncă de la Dumnezeu. Când păsările călătoare sunt duse de la noi, când nu se mai aude troncănit de broască, Sâmedru întinde mâna și primește cheile de la Sângeorzul, apoi cu grabă închide vremea bună cu o cheie și cu cealaltă deschide iarna. Ei poartă cheile la brâu, ca nu cumva să le fure cineva din ușile vremii și să se joace cu vremea cum le place.”

Simion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, București, Editura Fundației Culturale Române, 1994.


Alături de Eliza Yokina, Mircea Cărtărescu și Ștefan Câlția sau Maria...

Peste 40.000 de persoane au urmărit podcastul Cronicari Digitali în al nouălea sezon, aproape jumătate preferând varianta video, disponibilă din 2024 pe Youtube; ...

VEȘMINTE ALE TRECUTULUI EXPOZIȚIE DE COSTUME ȘI PODOABE TRADIȚIONALE DIN BANAT

VEȘMINTE ALE TRECUTULUI - EXPOZIȚIE DE COSTUME ȘI PODOABE TRADIȚIONALE DIN BANAT 23 mai – 16 iunie 2024, Sala Noua Galerie Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,885FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro