SEMNĂTURA ELECTRONICĂ ÎN CONTRACTELE DE MUNCĂ. NOI MODIFICĂRI ALE LEGII 81/2018 PRIVIND TELEMUNCA ȘI ALE CODULUI MUNCII
În cursul lunii mai au intrat în vigoare OUG 36/2021 și OUG 37/2021 care au adus modificări interesante Codului Muncii, Legii 81/2018 privind telemunca și 319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă.
Semnătură electronică în contractele de muncă
Contractele de muncă, actele aditonale, orice alte documente folosite în domeniul relațiilor de muncă pot pot fi semnate electronic, folosindu-se semnătura electronică avansată sau semnătura electronică calificată, însoțită de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului.
La semnarea unui contract de muncă sau act adițional ambele părti trebuie să folosească același tip de semnătură – fie ambele semnează electronic fie ambele semnează olograf.
Potrivit OUG 36/2021, angajatorul nu va putea să oblige un salariat să folosească semnătura electronica pentru semnarea actelor de muncă.
Semnarea electronică avansată sau calificată se aplică și în raporturile angajatorilor cu instituțiile publice[legea se referă strict la relațiile cu autoritățile ce rezultă din raporturile de muncă].
Angajatorii care vor utiliza semnarea electronică (avansată/calificată) vor fi nevoiți să întocmească proceduri specifice privind utilizarea semnăturii electronice avansate sau a semnăturii electronice calificate însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului, proceduri despre care va fi necesar să informeze salariatul, în temeiul art. 17 din codul muncii.
Angajatorul are obligația de a arhiva contractele individuale de muncă și actele adiționale încheiate prin utilizarea semnăturii electronice avansate sau semnăturii electronice calificate, însoțite de marca temporală electronică sau marca temporală electronică calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului, precum și înscrisurile/documentele din domeniul relațiilor de muncă respectând prevederile Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996 și ale Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică.
Modificări aduse Legii 81/2018 privind telemunca
-a fost înlăturată mențiunea cu privire la faptul că este necesar ca salariatul să presteze cel puțin o zi pe luna respectiva activitate într-un alt loc de muncă față de locul de muncă organizat de angajator;
-o altă modificare se referă la modalitatea prin care angajatorul poate verifica activitatea telesalariatului. Astfel, potrivit noilor reglementări, angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului în principal prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil;
-de asemenea, a fost eliminata din Contractul individual de muncă prevederea referitoare la locul desfășurării activității de telemunca.
-potrivit noilor reglementări, angajatorul trebuie să asigure condiții pentru ca telesalariatul să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub forma de informații și instrucțiuni de lucru privind utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare: la angajare, la introducerea unui nou echipament de muncă, la introducerea oricărei noi proceduri de lucru.
-salariatul are obligația să respecte și să asigure confidentialitatea informațiilor și documentelor utilizate în timpul desfășurării activității de telemunca.
Modificări ale codului muncii introduse prin OUG 37/2021
Microintreprinderile,definite conform Legii 346/2004, nu mai au obligația de a întocmi fișa postului. Deși nu mai este obligatorie, la solicitarea scrisă a salariatului, angajatorul este obligat să îi comunice în scris fișa postului cu specificarea atribuțiilor postului. Așadar, dacă salariatul va cere în scris să i se pună la dispoziție fișa postului, atunci angajatorul este obligat să o facă.
Potrivit modificărilor legislative, pentru celelalte societăți care nu sunt microintreprinderi, elementele prevăzute în fisa postului trebuie să se regăsească în conținutul Contractului individual de muncă inclusiv fișa postului care vă fi inclusă în contractul individual de muncă.
Pentru salariații mobili, salariații care desfășoară munca la domiciliu și salariații microintreprinderilor, angajatorul ține evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condițiile stabilite cu salariații prin acord scris, în funcție de activitatea specifică desfășurată de către aceștia.
Regulamentul intern nu mai este obligatoriu pentru microintreprinderi.
Avocat Constantin Boncu
www.pbat.ro
cboncu@pbat.ro