Proiectele care vizează folosirea energiei solare sau eoliene, pentru producerea energiei electrice, sunt unele din cele mai importante investiții aprobate din punct de vedere al protecției mediului, în cursul anului 2023, de Agențiile pentru Protecția Mediului (APM). Cel mai mare parc fotovoltaic din România, care se va construi în județul Arad și însumează 1.790.000 de panouri, precum și cele 31 de hectare de teren din județul Botoșani, pe care va fi construit un parc eolian cu 23 de turbine sunt, potrivit Președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, doar o parte din proiectele pentru care s-au emis deja acte de reglementare.
„Parcurile fotovoltaice din județul Arad, reprezintă o categorie importantă de proiecte aprobate de APM Arad, în cursul anului trecut, conform datelor furnizate de agenția județeană. Acestea urmează să fie dezvoltate, în următorii ani, de două companii private, pe suprafețe impresionante, de 1.065 și, respectiv, 690 de hectare. Astfel de proiecte există în mai multe județe din țară, chiar dacă de dimensiuni mult mai mici, o dovadă că România mizează pe energia regenerabilă”, a declarat Președintele ANPM.
Cel mai important din aceste proiecte, denumit ”Arad 1”, va include 1.790.000 de panouri fotovoltaice, 311 posturi de transformare și invertoare de la 800 V la 33 kV, 9 substații de transformare și trei stații de transformare, precum și sisteme de stocare a energiei electrice. Acesta este cel mai mare parc fotovoltaic din România și conform proiectului, puterea instalată care va fi generată de sistem este de 1.065 MW, iar energia electrică obținută va fi distribuită în Sistemul Energetic Național.
„Mai mult decât atât, parcurile fotovoltaice „Nadab I” și ”Nadab II” însumează 1.138.344 de panouri fotovoltaice, 125 de posture de transformare, 5 substații de transformare și o putere instalată totală de 683 de MW, care vor fi distribuiți, de asemenea, în Sistemul Energetic National. Împreună cu „Arad 1”, acestea totalizează aproape 3.000.000 de panouri fotovoltaice”, a mai spus Laurențiu Alexandru Păștinaru.
Și în județul Mehedinți a fost aprobat un proiect care vizează construirea unui parc fotovoltaic pe o suprafata de 1.713.135 mp teren situat în comuna Jiana. Valoarea acestei investiții este estimată la circa 80 de milioane de euro.
Energie de la vânt. Parcuri eoliene dezvoltate în Botoșani, Buzău, Caraș Severin și Iași
Proiectul „Construire turbine eoliene, drumuri de acces, stație de subtransformare, asigurare utilități, organizare șantier”, dezvoltat în județul Botoșani de o companie privată a primit acord de mediu de la APM Botoșani, pentru a fi amplasat în extravilanul comunei Mitoc, pe o suprafață totală de 318.033 mp. Cele 23 de turbine eoliene vor avea o putere totala de 138 Mw.
Și Buzăul va avea un parc eolian pe un teren proprietate privată a comunei Movila Banului, cu suprafața de 235 de hectare. Planurile dezvoltatorului prevăd, potrivit APM Buzău, construirea unei Centrale Electrice Eoliene alcătuită din 10 turbine eoliene cu puterea instalată de aproximativ 66 MW, cu amenajările aferente, spații pentru echipamente tehnico-edilitare și a infrastructurii necesare amplasării și operării. Întreaga instalație va fi racordată la reţeaua publică de energie electrică. Proiectul face parte dintr-un ansamblu de parcuri eoliene proiectate pentru judetul Buzău, care compun obiectivul energetic denumit Centrala electrica eoliana 165 MW-Buzău Vest, aprobat de CNTEE Transelectrica SA.
Parcul eolian Sfânta Elena, propus de o companie privată, pentru județul Caraș-Severin, în comunele Coronini și Moldova Nouă, pentru care a fost parcursă procedura de evaluare de mediu, de către APM Caraș-Severin, cuprinde 22 de turbine eoliene care pot atinge înălțimea maximă la vârful palei de 200 de metri și infrastructura asociată. Puterea nominală totală la nivelul parcului este de 142,4 MW, perioada de implementare propusă este de 36 de luni de la data emiterii autorizației de construire, iar valoarea estimată a proiectului este de 120 de milioane de euro.
„Un alt proiect de construire a unui parc eolian se află în procedură de emitere a autorizatiei de mediu, la APM Iasi și prevede amplasarea și instalarea a 12 turbine eoliene cu puterea totală de 72 MW, pe teritoriul administrativ al comunei Ruginoasa, pe o suprafață totală de 253.725 mp. Construcția va include și retele electrice de transport, statie de transformare, amenajare de drumuri existente, precum si construirea de noi drumuri de acces”, a detaliat Vicepreședintele ANPM, Eugen Ioan Cozma.
Înălțimea maximă aprobată pentru aceste turbine este de 207 metri și se estimează că centrala va livra în Sistemul Energetic Naţional, aproximativ 148.000 MWh/an.