Implementarea proiectului „Sprijin educațional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”, finanțat în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, a fost analizată, joi, de reprezentanții Ministerului Proiectelor și Investițiilor Europene (MIPE) cu cei ai Ministerului Educației și ai inspectoratelor școlare de la nivelul celor 42 de județe.
Din partea MIPE a participat Roxana Mînzatu, secretarul de stat coordonator al Autorității de Management POAD și Direcției Implementare POAD.
Oficialul MIPE a arătat că obiectivul principal al proiectului îl reprezintă prevenirea abandonului școlar și îmbunătățirea condițiilor de frecventare a școlii sau grădiniței de către copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial.
„În România riscul abandonului școlar continuă să rămână unul real, în special în comunitățile sărace, încadrate în categoriile celor dezavantajate. Este extrem de important să concentrăm cât mai multe intervenții pe care le putem face în sensul prevenirii acestui risc. Programul pe care îl coordonez sprijină, astfel, prin proiectul care ne aduce astăzi împreună, acces la resurse esențiale, de bază – ghiozdane și rechizite, de care acești copii au atât de multă nevoie pentru a putea fi prezenți la ore”, a declarat Roxana Mînzatu.
În cadrul întâlnirii, au fost dezbătute detalii importante referitoare la pregătirea și implementarea proiectului, precum: pașii de parcurs în vederea emiterii cardurilor prin intermediul cărora vor fi acordate tichetele sociale pentru sprijin educațional, stabilirea categoriilor de produse care pot fi achiziționate, modalitatea de distribuire a cardurilor către destinatarii finali, documentele necesare pentru distribuirea acestora.
Astfel, s-a stabilit ca până la finalul lunii martie 2022 cardurile să fie transmise către Inspectoratele Școlare Județene, urmând ca în luna aprilie să înceapă distribuirea lor către beneficiarii finali, inclusiv să fie virate pe carduri sumele alocate pentru anul școlar în curs. Conform estimărilor actualizate de Ministerul Educației, aproximativ 235.000 elevi vor beneficia de sprijin ca să meargă la școală.
POAD, cu o alocare de peste 518 milioane euro, finanțează acordarea de produse de bază (alimente, produse de igienă, mese calde, rechizite, ghiozdane) pentru adulții, seniorii și copiii din categoriile cele mai vulnerabilei. Programul este finanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD).
Până în prezent, prin intermediul POAD au fost sprijinite peste 1,2 milioane persoane. Concret, au fost distribuite 18.645.869 pachete cu alimente de bază, 4.684.288 pachete cu produse de igienă, iar 277.815 persoane cu vârsta de peste 75 ani beneficiat de tichete pentru mese calde.