sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaPNRR are prevăzute fonduri pentru asigurarea de resurse umane pentru implementarea Planului

PNRR are prevăzute fonduri pentru asigurarea de resurse umane pentru implementarea Planului

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a organizat astăzi, 10 decembrie 2021, dezbaterea publică pe marginea proiectului de Ordonanţă de Urgență a Guvernului privind stabilirea cadrului instituţional și financiar de gestionare a fondurilor europene, în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.

În cadrul dezbaterii, moderată de Ramona Moldovan, director Direcția Generală Management Mecanism de Redresare și Reziliență, participanții au prezentat diferite puncte de vedere pe marginea proiectului de act normativ sau au cerut detalii referitoare la implementarea PNRR.

Oficialul MIPE a explicat că în PNRR sunt alocate fonduri pentru întărirea capacității administrative, pentru cooptarea resurselor umane și expertizei necesare pentru realizarea strategiilor, ghidurilor pentru lansarea apelurilor. A explicat că ghidurile pentru lansarea apelurilor de proiecte vor fi realizate de ministerele de linie responsabile de implementarea reformelor, iar MIPE le va acorda asistență. Ulterior, MIPE va aviza ghidurile pentru lansarea apelurilor de proiecte.

Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului supus dezbaterii publice de MIPE va reglementa cadrul instituțional pentru implementarea PNRR și fluxurile financiare pentru utilizarea și atragerea fondurilor alocate. Adoptarea actului normativ va reprezenta îndeplinirea a încă unu8i jalon din cele asumate în cadrul PNRR. România are pentru anul viitor o finanțare de aproximativ 6,171 miliarde euro, a căror accesare depinde de îndeplinirea condiționalităților din program. Pentru anul 2021 și primul trimestru 2022 sunt planificate 45 de ținte sau jaloane din care 5 sunt deja îndeplinite, iar restul sunt în curs de realizare.

Reamintim că țara noastră va beneficia de 29,2 miliarde euro prin PNRR pentru reforme și investiții în sectoarele importante. Planul Național de Redresare și Reziliență este structurat pe cei 6 piloni prevăzuți de Regulamentul specific Mecanismului, fiind împărțit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României și să urmărească concomitent prioritățile Comisiei Europene – tranziția verde, transformarea digitală, creștere inteligentă, coeziune socială și teritorială, sănătate și reziliență economică, socială și instituțională, politici pentru generația următoare, copii și tineri.

La începutul acestei luni, România a primit prima tranșă, în cuantum de 1,85 miliarde euro, din prefinanțarea PNRR de 3,79 miliarde euro prevăzută până la finalul anului.

Obiectivul dezbaterii a fost preluarea de recomandări de la toate persoanele și organizațiile interesate de proiectul de act normativ.

La dezbatere au participat fizic reprezentanți mediului de afaceri, ONG-uri, asociații, printre care Funky Citizens, Asociația Europeană a Tinerilor Întreprinzători, Arc-Rom Trading SRL, Center for European Policy Evaluation, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Asociația Help Autism, EY România. Prin intermediul platformei Webex au participat la dezbatere peste 100 persoane din mediul privat sau din instituții de stat.

***   ***   ***

comunicat de presa


  • Tags / Etichete / rubrici:
  • PNRR

Suprafața împădurită a județului Dolj va crește cu 12% până în...

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a participat marți, 28 noiembrie 2023, la plantarea primei păduri din nisipurile Olteniei, realizată prin fonduri PNRR....

finanțări nerambursabile pentru împăduriri

Secretarii de stat din MMAP vor organiza întâlniri locale privind Campania Națională de Împăduriri 2022-2026, în toate județele țării Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP)...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
7,884FaniÎmi place
412AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro