Performanța sportivă și inerția decizională paradoxul României între excelență și blocaj

Articol scris de Ovidiu Slimac și Alin Izvoran – link

Contextul unei contradicții naționale

În perioada 26-28 Iunie, în bazinul olimpic de la Roma, David Popovici stabilește la Trofeul Settecolli:

1. un nou record național la 50 de metri liber[1], adjudecându-și medalia de argint
2. un nou record al competiției la 100 de metri liber, câștigând aurul[2]
3. un nou record al competiției în proba de 200 de metri liber, câștigând aurul[3]

Extraordinarul acestui weekend nu stă doar în cele trei medalii, ci în imaginea completă a unui podium simbolic : David Popovici pe locul I prin muncă, disciplină, antrenament și perseverență. Nu prin discursuri, nu prin strategii uitate în sertare și nici prin comitete festive care se activează după ce sportivul câștigă. În bazin, David nu a avut nevoie de o notă justificativă pentru accelerare pe ultimii metri. A avut pregătire, infrastructură, echipă și continuitate. Exact acele lucruri pe care și noi, ca achizitori, le putem face posibile atunci când procedurile publice nu sunt tratate ca obstacole administrative, ci ca instrumente de construcție. Pentru că, da, și achizitorul public poate urca, discret, pe podium. Nu primește medalie, nu apare în fotografia de la final și, de regulă, este invitat în scenă doar când lipsește o virgulă din caietul de sarcini. Dar un bazin modern, o bază olimpică funcțională, un echipament livrat la timp, o lucrare recepționată corect și un contract care nu se blochează la prima ajustare de preț sunt, în felul lor, contribuții reale la performanță. Campionul înoată singur cursa, dar sistemul îi construiește culoarul.

„David Popovici câștigă în bazin. Dar culoarul pe care înoată se construiește înainte, prin decizii, bugete, achiziții și contracte care nu se opresc la jumătatea cursei.”

În același weekend, la concursul de sărituri de la Copenhaga[4], Constantin Popovici a câștigat aur, iar Cătălin Preda bronz. Spre deosebire de David, care are unde să se antreneze în România, cei doi campioni nu pot face asta acasă, pentru că nu avem condiții pentru acest sport.

Prin muncă, talent și dedicare neîntreruptă în pregătire, ei au devenit adevărate simboluri ale excelenței sportive românești pe scena internațională.

Aici se vede diferența dureroasă dintre performanța individuală și performanța instituțională. Sportivul poate face minuni cu talent și muncă. Statul, însă, nu ar trebui să funcționeze pe bază de minuni. Statul are bugete, programe anuale de achiziții, strategii, contracte, clauze de revizuire și obligația de a cumpăra eficient. Pe scurt, are toate instrumentele pentru a nu se ruga de noroc. Când totuși o face, nu mai vorbim despre administrație, ci despre acrobație bugetară.[5]

În aceeași săptămână, două știri de altă natură traversează spațiul public:

• Modernizarea Gării de Nord din București este OPRITĂ[6] din lipsă de fonduri, un proiect esențial pentru infrastructura feroviară a României, blocat în momentul în care ar fi trebuit să intre într-o fază decisivă.
• Lucrările de modernizare a Bazei Olimpice de la Izvorani “TREBUIE” încetinite[7], în condițiile în care sportivii români confirmă, în fiecare competiție internațională, că talentul există, dar infrastructura nu ține pasul.

Aceste trei elemente: performanța de top, blocajul infrastructural și incertitudinea bugetară nu sunt independente, ele sunt simptomele aceleiași afecțiuni sistemice: stoparea investițiilor publice pe fondul diminuării bugetare, al crizei politice și al riscului iminent de retrogradare a României în categoria țărilor „junk”.

2. Paradoxul : record mondial, infrastructură în derivă

Sportivii Romââniei au demonstrat că, în condiții de pregătire adecvată, pot produce performanță la cel mai înalt nivel. Performanța lor este o confirmare că potențialul uman există și că investiția în sport poate genera rezultate de excepție.

Dar ce mesaj transmitem tinerilor sportivi atunci când bazele olimpice, locurile în care se formează viitorii campioni, sunt lăsate în paragină? Ce semnal trimitem investitorilor naționali și internaționali atunci când proiecte de infrastructură esențială, precum modernizarea Gării de Nord, sunt sistate din lipsă de bani?

„Un campion se naște într-un bazin modern, dar se menține într-un sistem care crede în el. Dacă opriți investițiile în baza de pregătire, îi spuneți, de fapt, campionului că performanța sa este o excepție, nu o regulă. Iar excepțiile nu construiesc viitorul unei națiuni.”

Aici este locul în care achizițiile publice ies din zona lor tehnică și devin politică publică în sensul cel mai concret. Un caiet de sarcini bine făcut nu este literatură administrativă. Este începutul unei piste de atletism, al unui bazin, al unei baze de recuperare, al unei săli de antrenament. O estimare corectă nu este un moft contabil, ci diferența dintre o procedură ofertabilă și una la care piața răspunde cu tăcerea aceea apăsătoare din SEAP, când autoritatea contractantă descoperă că prețul estimat era mai optimist decât prognoza meteo pentru un șantier în noiembrie.[8]

În acest sens, contribuția achizitorului nu este decorativă. Achizitorul poate susține performanța prin planificare, prin consultarea pieței, prin criterii de calitate, prin clauze de revizuire, prin contracte etapizate și prin documentații care permit concurență reală. Campionul aduce aurul. Achizitorul, dacă își face treaba, aduce condițiile în care aurul nu este întâmplare, ci consecință.[9]

Factorii declanșatori ai blocajului investițional

1. Bugetul diminuat și prioritățile reconfigurate

Diminuarea bugetară a fost invocată în mod repetat ca justificare pentru sistarea sau amânarea proiectelor majore. În lipsa unei perspective clare de relansare economică, autoritățile contractante se văd nevoite să prioritizeze cheltuielile curente în detrimentul investițiilor de capital.

Dar această logică are un efect pervers : economia de astăzi generează cheltuieli mai mari mâine. Un proiect de infrastructură amânat nu reduce costurile; le transferă în viitor, adesea cu dobândă, iar costurile de întreținere a infrastructurii degradate depășesc, în multe cazuri, investiția necesară pentru modernizare.

Desigur, nu putem angaja cheltuieli publice doar pentru că „sună bine” sau pentru că fotografia de la semnarea contractului ar ieși excelent. Legea finanțelor publice este limpede: nici-o cheltuială nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu are bază legală și prevederi bugetare. În traducere pentru practicieni : speranța nu este credit bugetar, iar entuziasmul nu se atașează în SEAP ca document justificativ.[10]

Dar între disciplină bugetară și oprirea investițiilor există o diferență majoră. Disciplina bugetară înseamnă să planifici corect. Oprirea investițiilor înseamnă să transformi proiecte începute în monumente ale ezitării administrative. Prima produce predictibilitate, a doua produce costuri, contestații, revendicări, degradare și, uneori, comunicate scrise cu multă gravitate și puțină soluție.

2. Criza politică și lipsa predictibilității

Criza politică adaugă un strat suplimentar de incertitudine. Instabilitatea guvernamentală generează blocaje decizionale, amână numirile în funcții cheie și întârzie adoptarea actelor normative necesare pentru derularea investițiilor.

Pentru operatorii economici, predictibilitatea este mai importantă decât valoarea unui contract. O firmă poate să accepte un preț mai mic, dar nu poate să își asume un risc politic și bugetar imprevizibil. Incertitudinea legislativă și fluctuația cadrului fiscal descurajează investițiile private și reduc competitivitatea ofertelor în achizițiile publice.

În piața achizițiilor publice, impredictibilitatea are preț. Nu apare separat pe factură, dar apare în ofertă. Operatorul economic calculează riscul: întârziere la plată, suspendare de procedură, lipsă de credite bugetare, modificări fiscale, reluări, clarificări și, bineînțeles, clasica frază administrativă „autoritatea contractantă menține cerința”, care uneori sună ca un refren de muzică procedurală.[11]

De aceea, statul nu trebuie să fie doar cumpărător. Trebuie să fie cumpărător predictibil. Achiziția publică nu funcționează bine când operatorii economici intră în procedură ca la loterie: poate se atribuie, poate se anulează, poate se semnează, poate se taie bugetul. Iar când piața simte loteria, prețurile cresc, concurența scade și calitatea se retrage elegant pe margine.

3. Riscul „junk” și efectele sale asupra costului finanțării

Cel mai grav risc pe care îl înfruntă România în acest moment este retrogradarea în categoria țârilor „junk” de către agențiile de rating. O astfel de decizie ar avea consecințe devastatoare :

• Creșterea costului de finanțare a datoriei publice;
• Scumpirea creditelor pentru companii și populație;
• Reducerea interesului investitorilor străini;
• Blocarea accesului la fonduri europene care necesită cofinanțare.

Paradoxal, tocmai creșterea investițiilor este soluția pentru evitarea acestui scenariu, nu stoparea lor. Statul pus pe pauză, care nu investește nu poate crește, iar o țară care nu crește nu poate să își reducă deficitul și să își îmbunătățească ratingul. Este un cerc vicios din care ieșirea necesită curaj decizional.

Investiția publică nu este dușmanul prudenței fiscale. Investiția prost pregătită, da. Contractul lansat fără finanțare, da. Procedura făcută pe repede-înainte, da. Dar investiția bine fundamentată, etapizată și contractualizată inteligent este exact ceea ce poate transforma cheltuiala publică în efect economic. Cu alte cuvinte, nu investițiile ne omoară, ci investițiile tratate ca niște improvizații cu ștampilă.

4. Efectul domino asupra economiei: industria mobilei

Stoparea investițiilor publice are un efect multiplicator negativ asupra întregii economii, iar industria mobilei este un exemplu elocvent.

OUG nr. 34/2023 a interzis și prin modificările ulterioare, continuă să interzică, achiziționarea de mobilier prin proceduri simplificate, în încercarea de a reduce cheltuielile bugetare. Măsura, aparent bine intenționată, a avut un impact devastator asupra unui sector care :

• Angajează zeci de mii de oameni în România;
• Are o tradiție îndelungată și un renume internațional;
• Contribuie semnificativ la PIB și la exporturi.

Dacă o nouă ordonanță va prelungi sau reconfigura aceste măsuri restrictive pentru anul 2027, riscul falimentării unor companii importante din acest sector devine iminent.

Formularea corectă, din perspectivă juridică, este următoarea: până la acest moment, art. III din OUG nr. 34/2023 a fost aplicat succesiv și pentru anii următori, inclusiv prin reglementări ulterioare pentru 2024, 2025 și 2026. Pentru 2027 nu putem vorbi încă despre o interdicție certă, ci despre un risc normativ plauzibil, rezultat din repetarea aceleiași soluții fiscal-bugetare. În limbaj administrativ: temporarul a început să se simtă destul de permanent.[12]

Și nu este vorba doar despre mobilier. Este vorba despre un principiu: atunci când statul își reduce brusc și nejustificat cererea într-un sector, destabilizează întreg lanțul de aprovizionare, forțează companiile să își reducă capacitatea de producție, să disponibilizeze personal și, în final, să dispară.

„O industrie nu se clădește în zece ani, dar se poate dărâma într-unul singur, prin trei ordonanțe de urgență. Interdicția de a cumpăra mobilier nu economisește bani publici; mută banii publici din economia reală în costuri sociale mai mari : șomaj, recalificare, pierdere de expertiză.”

În plus, mobilierul public nu este doar „mobilier”. Într-o școală înseamnă bancă, scaun, dulap, laborator, spațiu de învățare. Într-un spital înseamnă igienă, funcționalitate și flux medical. Într-o instituție publică înseamnă condiții minime de lucru. A trata toate aceste situații cu aceeași interdicție generală este ca și cum ai încerca să repari o ușă cu regulamentul de ordine interioară: multă autoritate, puțin efect practic.

5. OUG nr. 34/2023 și perspectiva anului 2027

În contextul actual, este aproape inevitabil ca Guvernul să emită o nouă ordonanță de continuare sau extindere a măsurilor de austeritate. Dacă OUG nr. 34/2023 a vizat, printre altele, limitarea achizițiilor de autoturisme și mobilier, noul act normativ ar putea menține sau chiar accentua aceste restricții.

Ce înseamnă acest lucru pentru industria mobilei și pentru economia românească?

• Pierderea de competitivitate: Companiile care supraviețuiesc vor fi forțate să reducă investițiile în tehnologie, inovație și dezvoltare de produse, pierzând astfel teren în fața competitorilor internaționali.
• Diminuarea forței de muncă: Sectoarele dependente de mobilierul public, cum ar fi construcțiile de școli, spitale, birouri administrative, vor fi, de asemenea, afectate, generând un efect de cascadă asupra ocupării forței de muncă.
• Efectul asupra încrederii: Operatorii economici vor percepe statul ca pe un partener imprevizibil, ceea ce va reduce participarea la licitații și va crește costurile ofertelor.

Iar aici se vede, din nou, rolul achizitorului. Achizitorul bun nu cere cheltuieli fără discernământ. Nu cere „să cumpărăm, că avem cod CPV”. Achizitorul bun cere analiză de necesitate, estimare realistă, consultare de piață și proporționalitate. Adică exact diferența dintre austeritate inteligentă și interdicție administrativă aplicată cu rigla peste economie.

6. Ce trebuie făcut. O propunere pentru deblocare

În calitate de analiști ai sistemului de achiziții publice, considerăm că soluția nu este întoarcerea la cheltuială necontrolată, ci reconfigurarea priorităților și utilizarea inteligentă a instrumentelor existente:

1. Asigurarea bugetară a investițiilor– proiectele de infrastructură trebuie să beneficieze de o perspectivă de minim 3-5 ani, pentru a permite operatorilor economici să își planifice resursele și pentru a asigura continuitatea lucrărilor.

Asigurarea bugetară nu înseamnă doar o sumă trecută într-un tabel. Înseamnă corelarea dintre strategie, program anual al achizițiilor publice, credite de angajament, credite bugetare și calendar real de execuție. Dacă lucrarea durează trei ani, nu o planificăm ca pe o achiziție de toner, deși, uneori, tonerul pare mai bine planificat decât infrastructura.

2. Utilizarea acordurilor-cadru– pentru a reduce fragmentarea și pentru a asigura predictibilitatea, autoritățile pot încheia acorduri-cadru pe perioade mai lungi, cu clauze de revizuire a prețurilor. Acordul-cadru, folosit corect, poate fi una dintre puținele forme de maturitate administrativă care supraviețuiesc contactului cu practica. El oferă predictibilitate, dar numai dacă este construit cu cantități realiste, reguli clare pentru contractele subsecvente și clauze care nu transformă fiecare reluare a competiției într-un mic festival al incertitudinii.
3. Criterii de calitate în evaluare– în locul prețului cel mai mic, autoritățile pot utiliza criterii de calitate, durabilitate și eficiență pe termen lung, în conformitate cu art. 187 alin. (8) din Legea 98/2016.

Prețul cel mai scăzut este util când cumperi produse standardizate. Când cumperi infrastructură, proiectare, servicii intelectuale, baze sportive sau lucrări care trebuie să țină mai mult decât mandatul celui care le semnează, criteriul calitate-preț nu este un moft european, ci o formă de igienă administrativă. Ieftin nu înseamnă economic, uneori înseamnă doar că nota de plată vine mai târziu, cu penalități, modificări contractuale și o nouă procedură pentru repararea primei proceduri.

4. Consolidarea capacității administrative– personalul implicat în achiziții trebuie instruit și sprijinit pentru a gestiona proiecte complexe, iar procedurile interne trebuie să fie clare și eficiente.

Achizitorul public nu poate fi tratat ca un simplu operator de platformă. În proiectele majore, el este arhitect procedural, manager de risc, traducător între nevoia tehnică și piață, paznic al legalității și, uneori, paratrăsnet instituțional. Dacă vrem proiecte mai bune, trebuie să acceptăm un adevăr simplu: nu poți construi performanță publică având achizitori epuizați, subdimensionați și chemați să repare, din mers, decizii care trebuiau luate înainte de lansarea procedurii.

5. Dialogul cu mediul de afaceri– în loc să impună restricții unilaterale, autoritățile ar trebui să consulte sectorul privat înainte de adoptarea unor măsuri cu impact major, pentru a evita efectele negative neintenționate

Consultarea pieței nu este o favoare făcută operatorilor economici. Este o centură de siguranță pentru autoritatea contractantă. Prin consultare afli dacă termenul este realist, dacă bugetul estimat respiră același aer cu piața și dacă specificația tehnică nu descrie, cu eleganță, un produs care există doar într-un PowerPoint optimist.

6. Introducerea clauzelor de revizuire clare – în proiectele multianuale, contractul public trebuie să fie nu doar ferm, ci și inteligent adaptabil. Legea permite modificarea contractului fără o nouă procedură atunci când modificările au fost prevăzute în documentele inițiale prin clauze de revizuire clare, precise și fără echivoc. Asta nu înseamnă renegociere după semnare, ci prudență scrisă înainte de semnare. Pe românește : airbag contractual. Nu îl vezi când pornești la drum, dar îl binecuvântezi la primul impact economic.[13]

      PODIUMUL PERFORMANȚEI PUBLICE :

LOCUL I: SPORTIVUL = muncă, disciplină, talent, sacrificiu

LOCUL II: ECHIPA = antrenori, medici, recuperare, familie

LOCUL III: SISTEMUL = infrastructură, buget, achiziții, contracte

FĂRĂ LOCURI ÎN CLASAMENT = improvizația, blocajul, austeritatea oarbă

Concluzii, amare…

Performanțele sportivilor români ne amintesc că excelența este posibilă și că talentul românesc poate străluci pe plan mondial, dar excelența sportivă nu poate exista într-un vid instituțional. Are nevoie de bazine moderne, de antrenori bine plătiți, de competiții internaționale și, mai presus de toate, de credința că investiția în performanță este o prioritate națională.

Același lucru este valabil pentru infrastructură, pentru industrie, pentru educație și pentru sănătate, oprirea investițiilor astăzi, înseamnă oprirea dezvoltării de mâine.

Riscul retrogradării în categoria „junk” nu este o profeție care se împlinește de la sine; este o consecință a deciziilor pe care le luăm, sau nu le luăm, astăzi. Dacă blocăm proiectele esențiale, dacă interzicem achizițiile în întregi sectoare economice, dacă lăsăm bazele olimpice să se degradeze, atunci nu mai avem dreptul să ne întrebăm de ce alții ne depășesc.

Campionii României dărâmă recorduri!!!

David și Constantin Popovici ne-au arătat, încă o dată, cum arată locul I: muncă, rigoare, curaj, continuitate. Nu există „achiziție directă” pentru aur, nu există procedură simplificată pentru excelență și nu există criteriu de atribuire mai sever decât cronometrul. Dar există, în schimb, achiziții publice care pot crea condițiile în care asemenea performanțe nu rămân excepții spectaculoase, ci devin rezultate firești ale unui sistem care funcționează.

Noi, achizitorii, nu înotăm finala, dar putem construi bazinul. Nu sărim de pe platformă, dar putem contracta lucrările care o fac sigură. Nu urcăm pe podium, dar, dacă ne facem treaba bine, poate că într-o zi vom înțelege că fiecare caiet de sarcini corect, fiecare criteriu de calitate bine ales și fiecare contract dus la capăt sunt, în felul lor, pași mici spre o medalie mare.

România are nevoie să spargă blocajul investițional, înainte de a fi prea târziu…

***

[1] David Popovici a scos cel mai bun timp din carieră în proba de 50 metri liber! Argint la Trofeul Settecolli

[2] „Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”

[3] https://www.eurosport.ro/natatie/david-popovici-aur-si-la-200-m-liber-la-settecolli-record-al-competitiei-pentru-roman-care-e-intr-o-forma-de-vis-inaintea-europenelor_sto23314078/story.shtml

[4] https://www.gsp.ro/sporturi/altele/constantin-popovici-aur-sarituri-copenhaga-953871.html

[5] HG nr. 395/2016, art. 12 alin. (1), privind elaborarea programului anual al achizițiilor publice în cadrul strategiei anuale de achiziție publică; Ordinul ANAP nr. 281/2016, preambul, referire la art. 12, 13 și 15 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016.

[6] https://clubferoviar.ro/saracia-loveste-romania-modernizarea-garii-de-nord-oprita-din-lipsa-de-bani/

[7] https://arenaconstruct.ro/lucrarile-de-modernizare-a-bazei-olimpice-de-la-izvorani-trebuie-incetinite/

[8] Legea nr. 98/2016, art. 187 alin. (1)-(3), privind criteriul de atribuire și oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic; art. 187 alin. (4)-(7), privind factorii de evaluare, inclusiv calitatea și costul pe ciclul de viață.

[9] Legea nr. 98/2016, art. 139 alin. (1)-(3), privind consultarea pieței înainte de inițierea procedurii; art. 221 alin. (1) lit. a), privind clauzele de revizuire clare, precise și fără echivoc.

[10] Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 14 alin. (2)-(3), privind obligația existenței bazei legale și a prevederilor bugetare pentru angajarea și efectuarea cheltuielilor publice.

[11] Legea nr. 98/2016, art. 49 alin. (1), privind obligația autorităților contractante de a acorda operatorilor economici tratament egal și nediscriminatoriu și de a acționa transparent și proporțional.

[12] OUG nr. 34/2023, art. III, privind limitarea unor achiziții; OUG nr. 156/2024, art. XIII alin. (1), privind aplicarea art. III din OUG nr. 34/2023 și în anul 2025; Legea nr. 141/2025, prevederi fiscal-bugetare pentru anul 2026.

[13] Legea nr. 98/2016, art. 221 alin. (1) lit. a), privind modificarea contractului de achiziție publică/acordului-cadru fără organizarea unei noi proceduri, dacă modificările au fost prevăzute prin clauze de revizuire clare, precise și fără echivoc.