Despre patronatele europene
Conform https://www.eurofound.europa.eu/ (agentie a Uniunii Europene), NATIONAL COUNCIL OF FRENCH EMPLOYERS sau CONSEIL NATIONAL DU PATRONAT FRANçAIS este principala organizație patronală din Franța, cunoscută sub numele de CNPF.
Acesta organizatie ia forma unei asociații umbrelă care reunește două tipuri de grupări constitutive:
– grupări regionale „orizontale” de angajatori;
– grupări bazate pe domenii de activitate sau federații industriale care sunt structurile „verticale” esențiale ale părții patronale în relațiile industriale.
Din 1968, CNPF a dobândit o autoritate sporită și, cu excepția problemei salarizării, poate semna acorduri colective care sunt obligatorii pentru membrii săi și se aplică direct în întreprinderi (cu excepția cazului în care au respins acordul în prealabil).
Reprezentativitatea sa este necontestată. Franța nu are o organizație separată pentru întreprinderile din sectorul public.
Observ grupările regionale “orizontale” și mă duc cu gândul că, în Franța, statutul de organizații “concurente” nu reprezintă o piedică în asocierea pentru susținerea unor interese comune.
Cum este pe la noi?
Despre actualitate voi reveni într-un articol viitor.
Acum am să arunc o privire spre două experiențe din trecut. Pentru că, în opinia mea, lipsa unei experiețe relevante în funcționarea unei piețe libere și-a pus amprenta într-un mod determinant asupra evoluțiilor din mediul de afaceri postdecembrist.
Acum mai bine de 20 ani lucram într-o industrie ce, la un moment dat, s-a aflat în fața a două provocări: exigențe de protecția mediului urmau să aibă un impact major asupra domeniului și inexistența unui standard profesional pentru tehnicienii în domeniu.
Am fost direct implicat în înființarea unei structuri patronale în domeniu.
Rezultatele activității patronale nu au dat satisfacție necesităților celor implicați. În loc de conlucrare, mai degrabă era vorba despre concurență – cine este cel mai important, cine este “regele”?
Observ aici lipsa de pragmatism – pentru eficiența organizației cred că în organele de conducere trebuiau alese persoane eficiente managerial, nu reprezentanți ai celor mai cei din domeniu – ca o recunoaștere de statut.
Apoi, întâlnirile erau marcate de ineficiență, subiectele de pe masă fiind mai degrabă despre relațiile de piață (evident tensionate între “concurenți”) decât despre interesele comune și despre cele mai eficiente, eficace căi de realizare.
O altă experiență semnificativă pentru coagularea intereselor comune într-un domeniu de activitate am avut câțiva ani mai târziu.
Lucram într-o industrie în care, la un anumit nivel, principalii operatori erau, frecvent, pe poziții de concurenți, dar și de furnizori – clienți, în ambele sensuri.
Cu experiența nesatisfăcătoare a reprezentării intereselor comune într-o asociație în desaga ce o portam în spate, m-am gândit că, o formă mai eficientă de coagulare a intereselor comune, ar putea fi o structură economică care să potențeze profitabilitatea activității membrilor și, eventual, să genereze, în sine, profit.
Am început să prezint conceptul, “soluția”, în piață. M-am lovit, în principal, de două tipuri de obiecții.
Una dintre obiecții venea, spre surprinderea mea, din partea celor care apreciau conceptul și potențialul său. Suna cam așa “Dar tu ce câștigi?”
La început nu prea înțelegeam – într-o activitate economică nu este firesc să “câștig” ceva? Apoi, ce relevanță avea pentru terț?
El nu trebuia să ia decizia după capacitatea proiectului de a genera profit pentru el? Decizia lui era în funcție de cât câștig eu?
Și apoi, altă dilemă: Cum e mai bine: să câștig ceva sau nu? Să câștig mult din asta ori foarte puțin?
Tu ce părere ai?
Pentru a nu învață numai din greșelile noastre, pentru a încerca să sărim din etape, având în vedere decalajul față de companiile mai din vest, apreciez că este util să stăm cu ochii și pe ei.
Așa că am să continui:
Conform wikipedia, Consiliul Național al Patronatului Francez (CNPF) este o organizație patronală franceză.
A fost creată la 21 decembrie 1945 la cererea guvernului francez care, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, dorea să aibă un interlocutor reprezentativ al tuturor angajatorilor, ca succesoare a Confederației Generale a Angajatorilor Francezi (CGPF), care a fost creată în 1936.
Un acord, încheiat la 24 iulie 1946, a clarificat relația dintre CNPF, pe de o parte, și Consiliul Interfederal de Comerț al Franței, pe de altă parte, în acord și cu Federațiea Asociațiilor Regionale (FAR) și a CGPME. Această convenție constituie certificatul de naștere al Consiliului Național de Comerț (CNC).
Foarte interesant de observat aici rolul statului francez în întărirea mișcării patronale. Deci, CNPF a fost creată “la cererea guvernului francez”.
De ce? Pentru că “dorea să aibă un interlocutor reprezentativ al tuturor angajatorilor”
Când se întâmplă asta?
La 21 decembrie 1945.
Întrebare:
Care este poziția Guvernului României în anul 2021 (la peste 75 ani distanță) față de mișcarea patronală din România?
Cum se diferențiază activitatea patronală din românia față de mișcările patronale reprezentative din europa, ca putere de reprezentare și influență, ca activități și resurse?
Voi căuta răspunsuri în articole viitoare.
