sâmbătă, noiembrie 7, 2026
AcasăREVISTA ONLINEComunicate de presaOportunități de parteneriate internaționale pentru companiile timișene la ENVIRONTEC 2026 B2B Event...

Oportunități de parteneriate internaționale pentru companiile timișene la ENVIRONTEC 2026 B2B Event Budapesta

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Enterprise Europe Network, invită companiile timișene să participe la ENVIRONTEC powered by ÖKOINDUSTRIA 2026 B2B Event, eveniment internațional de brokeraj organizat în cadrul ENVIRONTEC – International Trade Exhibition for Environmental Technology, Waste, Water and Sustainability, care se va desfășura în perioada 7-9 octombrie 2026, la HUNGEXPO Budapesta, Ungaria.

Evenimentul este organizat de Hungexpo Zrt., în colaborare cu Hungarian Association of Environmental Enterprises, cu sprijinul Enterprise Europe Network, și reprezintă una dintre importantele platforme regionale pentru tehnologii de mediu, economie circulară și dezvoltare durabilă.

Principalul obiectiv al evenimentului este facilitarea unor noi parteneriate comerciale, tehnologice și de cooperare internațională, prin întâlniri bilaterale B2B programate în prealabil, în funcție de profilul și interesele de colaborare ale participanților.

Evenimentul se adresează companiilor și organizațiilor care activează în domenii precum:

  • economia circulară și managementul deșeurilor;
  • managementul apei și tratarea apelor uzate;
  • remedierea siturilor contaminate și investiții brownfield;
  • protecția calității aerului;
  • măsurare și analiză de mediu;
  • eficiență energetică și energie regenerabilă;
  • dezvoltarea infrastructurii și a orașelor sustenabile;
  • protecția resurselor de apă;
  • eco-inovații și start-up-uri din Europa Centrală și de Est.

Participanții pot opta pentru întâlniri B2B în format fizic sau online, oferind astfel flexibilitate companiilor interesate să își extindă rețeaua de contacte și să identifice noi oportunități de afaceri pe piețele internaționale.

Programul întâlnirilor B2B

  • 6, 7 și 9 octombrie 2026 – întâlniri online, între orele 09.00-18.00;
  • 8 octombrie 2026 – întâlniri onsite, la HUNGEXPO Budapesta, între orele 13.00-18.00.

Participarea la eveniment este gratuită, fiind necesară înregistrarea pe platforma dedicată și completarea profilului companiei în limba engleză.

Întâlnirile B2B sunt stabilite în funcție de profilul companiei, domeniul de activitate și interesele de cooperare declarate de fiecare participant, oferind posibilitatea unor discuții directe cu potențiali parteneri de afaceri, furnizori, clienți sau colaboratori internaționali.

Companiile interesate sunt încurajate să valorifice această oportunitate de promovare internațională și dezvoltare de noi relații de afaceri, în cadrul unei platforme dedicate unuia dintre sectoarele cu cea mai rapidă dezvoltare la nivel european.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în sprijinul companiilor timișene interesate, oferind asistență în procesul de înregistrare, completarea profilului companiei și selectarea întâlnirilor de afaceri relevante.

Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș 2026,...

În data de 30 octombrie 2026, CCIA Timiș a organizat cea de-a 33-a ediție a GALEI EXCELENȚEI ÎN AFACERI – TOPUL FIRMELOR DIN JUDEȚUL...

7 din 10 copii descoperă noi produse pe TikTok, iar 9...

Studiu WOPA și iSense Solutions despre obiceiurile, tehnologia și deciziile de consum ale Generației Alpha 7 din 10 copii consideră că opinia lor contează...
spot_img
spot_img
spot_img

video

spot_img
8,422FaniÎmi place
518AbonațiAbonați-vă
spot_img

Abonează-te la newsletter

spot_img

evenimente

george.bcr.ro