Împotriva „Legii porcului”
– mediul micilor afaceri… de subzistenţă sau nu –
Nota: prezentul articol este scris de Udrea Alexandru-Costin
An 2 de studiu; Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, ASE Bucureşti
Articolul face paerte din “Concurs eseuri si articole pentru studenti” – vezi PAGINA
Veşnicul antescriptum
Poate că prea puţini sunt cei care remarcă faptul că mediul de afaceri se întinde pe toate meridianele industriale, pe care felurite activităţi comerciale se desfăşoară în mod paşnic, însă întotdeauna trăind sub spectrul posibilelor ingerinţe „de sus” (însă nu divine, ci… statale!). Ţăranul modern care se adaptează timpurilor şi caută să îşi vândă marfa pe pieţele online face şi el parte dintr-un mediu de afaceri poate mai seducător şi mai mioritic decât cel al birurilor şi geamantanelor corporatiste. Clăridile lor de birouri sunt anexele gospodăreşti, iar partenerii, cumpărătorii care caută să „mănânce bio”. Cum era însă de aşteptat, şi aceasta este o lume a comiţiilor, comitetelor şi… agenţiilor agricole care încheie un pact cu autorităţile guvernamentale şi ministerele ce veghează asupra sorţii gospodarilor.
Cu atât mai mult jocurile de putere au o importanţă mai mare într-un „Stat-Covid”, în care solidaritatea şi spiritul civic la buna alegere şi pe bunul plac al fiecăruia este dublată de necesitatea impusă a statului de a îşi asuma restricţiile impuse cetăţenilor de pretutindeni. În final, nu trebuie să uităm că noi, oamenii, nu am suferit la fel de mult ca prietenii noştri necuvântători cu rât, în rândul cărora o altfel de pandemie face ravagii de atâţia ani. Doar că pentru noi există mai multă răbdare – porcinele noastre dragi sunt eutanasiate îndată ce sunt detectate cu pesta africană. Cât despre ţăranii crescători de porcine… ei trebuie să supravieţuiască şi biologic, trecând peste pericolul pandemiei umane, cât şi economic, făcând faţă pestei porcine africane şi restricţiilor care mai de care mai bizare menite să o combată.
Pandemii biologice, pandalii statale
După cum am putut observa în ultimul an şi jumătate, toată lumea a trebuit să facă față unei crize sanitare, pe de o parte, și cu adaptarea necesară la această nouă paradigmă care a adus cu sine numeroase restricţii şi limitări, pe de altă parte, „pentru a ne proteja propria sănătate și pe cea a celor dragi nouă”, după cum sună îndemnurile cu valenţe de resonsabilitate socială a marilor companii sau a Guvernului. Astăzi, formula pentru un vaccin aduce speranța că oficialii noștri aleși sau nealeşi vor îmblânzi aceste blocaje socio-economice și vor răspunde dorinţei generale de a reveni la normalul pe care îl știam odinioară.
Deși nu știm încă în ce măsură vaccinurile disponibile sunt eficiente și cu toate că vaccinarea în masă nu a fost definitivată încă, nu toate ființele sunt la fel de norocoase să primească un vaccin și au mult mai puține oportunități decât… noi, oamenii. De exemplu, prietenii noștri porcini nu beneficiază de niciun vaccin extrem de eficient împotriva virusului pestei porcine în anul de graţie 2021 (au fost cercetate diferite metode de vaccinare sau de vindecare pe o perioadă destul de extinsă de timp).
Virusul pestei porcine se poate transforma rapid într-o pandemie mortală în rândul porcilor cu o rată de mortalitate semnificativ ridicată. Avându-şi originea undeva în Africa de Nord și cunoscut științei încă de la începutul secolului al XX-lea, transmiterea acestui virus de-a lungul ţărilor şi continentelor duce adesea la eutanasierea unui număr foarte mare de porci, dacă se știe despre aceştia că sunt bolnavi sau că au luat contact cu alte porcine bolnave ori care trăiesc într-un epicentru al pestei porcine.
În ultimii 4 ani și jumătate, Europa de Est a fost afectată cu precădere de acest virus periculos. În România, acest lucru a dus la decizia autorităţilor naţionale de a limita comercializarea porcului crescut în gospodării: 75% din această carne de pe piața românească provine din străinătate, în special din abatoare unde un număr semnificativ de concetăţeni îşi duc departe de casă lupta pentru existenţă.
Ceea ce spune „românul de cu toate zilele” despre perspectiva unei potențiale peste porcine africane răsună în ecouri izbitor de asemănătoare, oriunde ne-am încumeta să întrebăm despre o asemenea posibilitate delicată: această pandemie „exagerată” este menită să limiteze alegerea românilor de a cumpăra carne de porc „crescută” în propria ogradă, mulţi fiind obligaţi (prin limitarea opţiunilor) să cumpere mai degrabă carne de porc (și alte produse din carne) din import, prelucrate în abatoare și provenite de la animale crescute în condițiile (zică-se) restrictive ale fermelor care au ca scop producţia industrială de carne pentru supermaket-uri: Altfel spus, carne de la ferme din străinătate sau de la distribuitori susținuți de interese guvernamentale străine sau chiar româneşti, dar profund corupte.
Acestea nu sunt de fapt acuzații „gratuite” și totalmente nefondate: „Legea Porcului” a fost adoptată în cele din urmă la sfârşitul lui ianuarie din prezentul an, după câțiva ani de tergiversări şi „laşitate politică”, având în vedere că nimeni de pe marea arenă parlamentară nu părea să fie dispus să introducă oficial acest set de reglementări adresate tuturor tipurilor de fermieri și crescători de carne de porc din România. Și asta din motive întemeiate – încă nu s-a auzit de ţăranul care să aprobe de fapt şi de drept noile cerințe, menite să „îndeplinească condițiile de biosecuritate necesare” și „să demonstreze credibilitatea noastră față de instituțiile UE”.
Deci, ce presupune această „lege a porcului”? În primul rând, intenționează să definească și să împartă în mod clar tipurile de activitate de exploatare a porcinelor:
– (cei care deţin) nu mai mult de 5 porci – exploatare necomercială în scopuri de subzistență
– exploatare comercială – trebuie înregistrată în sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor (număr nespecificat de capete minime, dar, având în vedere că este vorba de exploatare în scopuri comerciale, ar trebui evident să fie crescute mai mult de 5 capete)
Alte reglementări includ:
- porcii nu mai trebuie hrăniți cu resturi alimentare provenite în urma consumului zilnic al proprietarilor
- fermierii de porci trebuie să posede un set special de încălțăminte și îmbrăcăminte / un echipament folosit pentru a intra în grajd de fiecare dată când este necesar
- grajdul trebuie curățat zilnic
- grajd cu gard/sârmă dublu/ă
Consideraţii din jilţ…
În mod surprinzător sau nu, aceste reglementări statale nu iau în considerare faptul că, de obicei, femelele porcine nasc mai mult de 5 purcei, în funcție de rasă. De fapt, fermierii care nu se înregistrează nu mai pot deține femele gestante. Dacă fermierul deține mai mult de 5 capete sau dacă porcii lui dau naștere la prea mulți purcei, el trebuie să obțină actele potrivite ca persoană fizică autorizată să desfăşoare asemenea activități independente, ceea ce implică în mod natural cheltuieli nedorite, inclusiv un regim de impozitare diferit, evident mult mai dur decât în cazul fermierilor cu mai puțin de 5 porci.
Raționamentul din spatele acestui act este construit în jurul a 2 factori principali: „necesitatea de a limita răspândirea pestei porcine africane” și „ … de a reduce importul de carne de porc în țara noastră (75%)”. Aș dori să abordez ambele probleme și să contest argumentele aduse acestora, pas cu pas.
Începând cu prima, pare să nu existe o strânsă şi evidentă legătură între măsurile menționate mai sus și larga răspândire a virusului. În primul rând, măsurile de salubrizare sunt vagi și nu sunt suficient de clare, având în vedere că semnificaţia unui „grajd curat” este greu de apreciat: de câte ori pe zi un fermier ar trebui să curățe, să sterilizeze și să facă ordine în jgheabul, grajdul și împrejurimile porcului? Fermierii care cresc carne de porc din generaţie în generaţie au de obicei cunoştinţele necesare despre modul în care trebuie îngrijit un grajd, fără a fi „supravegheaţi” de o autoritate care emană de la Centru. Și s-ar ști ce ar reprezenta acest proces de control în numele unei autorități statale: „controlori” ușor de corupt, cărora nu le-ar fi prea greu să găsească o problemă-surpriză în legătură cu condițiile în care sunt crescuți porcii. Chiar dacă presupunem că ceea ce este evident nu se întâmplă, ideea eficienței unui control amănunţit şi periodic pentru fiecare fermier care creşte suine este eronată. Ar necesita o mulțime de resurse cel mai probabil folosite în van – având în vedere acest control amănunțit, fiecare fermier / cultivator trebuie în mod normal să fie notificat în prealabil; în caz contrar, controlorii numeroaselor agenţii agricole ar avea puterea nelimitată de a verifica fermierii pe criterii aleatorii, ori de câte ori doresc. Ba mai mult, de fiecare dată când fermierii știu că inspectorii sunt pe drum, se pot asigura că toate condițiile și cerințele sunt îndeplinite numai şi numai în ziua cu pricina. Nimeni nu poate supraveghea ce se întâmplă după ce controlul este dus la bun sfârşit. În aceeaşi măsură, nimeni nu ar putea să observe evidentul, anume că fermierii refuză de fapt să respecte regulile impuse, deoarece aceştia pot reveni la practicile pe care consideră în mod normal adecvate, inclusiv renunţarea la regula privind îmbrăcămintea sau furajele speciale.
… şi cugetări „mioritice”
În orice caz, aproape toți fermierii consideră că aceste reglementări sunt lipsite de sens și că nu au o bază reală. Un fermier spune „Mi se pare o prostie, o absurditate. Pentru că nu știu dacă stă cineva să mă verifice dacă vin de la piață, să-mi iau costumul de protecție, nu, ca să pot să hrănesc porcul!? (…) Legile astea impuse de UE ar trebui adaptate la nevoile noastre, până la urmă, nu? ”; „Ce să fac? Să mă schimb de cinci ori pe zi? Păi eu nu mai fac treabă în grădină? Stau să mă schimb de cinci ori pe zi, ca să-i pun porcului o găleată de apă?”; „Resturile de mâncare care rămân din consumul propriu al familiei… nu știu: e ceva nociv pentru animal? S-a descoperit că-i nociv? Îi cauzează vreo boală, vreo suferință chestia asta?”. Căci, într-adevăr, nu s-a dovedit că are efecte nedorite și probabil că niciodată nu va fi dovedit un asemenea lucru – înainte ca furajele industriale să fie produse la scară largă, resturile alimentare (și, desigur, cerealele) erau principalele mese ale prietenilor noştri porcini. Nimeni nu cunoaşte un porc care s-a îmbolnăvit pentru că a fost hrănit cu ceea ce mănâncă oamenii (cum ar fi pâinea sau cartofii). De asemenea, nu este nevoie ca nicio agenție de stat să le reamintească fermierilor că nu ar trebui să-și hrănească porcii cu ciocolată sau coca-cola. Sau să ceară fermierilor să construiască un gard suplimentar în jurul grajdului animalelor sale – atât timp cât nu există nicio spărtură sau crăpătură prin care porcul să poată scăpa, suplimentarea numărului de scânduri sau bare de fier care delimitează grajdurile este lipsit de sens.
Un alt obiectiv care nu are legătură cu reglementările actuale ale „Legii porcului” este reducerea volumului de carne de porc importată. În loc să ia măsuri care sunt spre beneficiul producătorilor locali, autorităţile guvernamentale descurajează persoanele care în mod normal nu au motive să importe sau să cumpere carne de porc de la supermaket, limitând opțiunile acestora. De ce anume? Pentru că oferta autohtonă de carne de porc este puternic afectată și diminuată de noua Lege, astfel încât cererea tot mai mare va trebui să fie satisfăcută de carnea importată de la supermaket. Aflat sub buna credinţă că noile reglementări fac producătorii de carne de porc – mici și mari – mai „responsabili” decât ar fi în fapt, statul nu realizează pe deplin că acest lucru ar schimba dinamica aprovizionării locale cu carne de porc.
Fără doar şi poate, micii fermieri de subzistență sunt cei mai afectați de noua Lege: au mai puține resurse financiare, mai puțin timp și sunt mai puțin dispuși să cheltuiască pentru lucruri pe care nu le-au considerat niciodată esențiale. Marii producători privați de carne de porc care produc în cantităţi comerciale (rețineți că această pereche de cuvinte ar deveni un pleonasm în conformitate cu noua lege!) trebuie oricum să respecte contractul încheiat între ferma lor și un mare distribuitor, comerciant cu amănuntul sau supermarket, în condițiile cerute de acestea din urmă (inutil să mai amintim că ambele părți trebuie să respecte și alte reglementări de stat, menite să „protejeze cetățenii de alterarea nedoirtă a alimentelor”). Dar când vine vorba de producătorii de carne de porc care aleg să-și comercializeze carnea către persoane particulare, care nu se întreabă neapărat dacă producătorul are obiceiul să îşi schimbe hainele de fiecare dată când intră în grajd sau dacă posedă documentaţia necesară pentru a creşte mai mult de 5 capete, aceştia trebuie să se confrunte cu o mulțime de dificultăți. Când un astfel de deal prea mioritic pentru mai-marii noştri se încheie de comun acord, producătorul de carne de porc spune „Sunt de acord să îţi vând produsele mele”, cumpărătorul spune „Iar eu să te plătesc pentru ele”, însă o voce ascunsă strigă „Nu, staţi un pic, fraţilor!” – aceasta este vocea statului, care vrea să știe dacă reglementările sale au fost respectate. Nici vânzătorul, nici cumpărătorul nu vor dori vreodată să ceară părerea statului despre carnea lor de porc. Chiar şi porinind de la supoziţia că vânzătorul doreşte să-l înşele pe cumpărător și să-i vândă carne de porc infectată, cumpărătorul va avea întotdeauna opțiunea de a testa carnea la un laborator și de a afla dacă aceasta conține virusul pestei porcine africane şi dacă o poate consuma în condiţii de maximă siguranţă.
Arbitrarul calculelor şi al vieţii
Această observaţie ne duce la unul dintre ultimele puncte care trebuie prezentate – „Legea porcului” nu contribuie la lupta împotriva virusului. La fel ca în cazul multor alte restricţii anti-Covid, autoritățile guvernamentale impun interdicţii care nu au prea mult de-a face cu un efort bine coordonat împotriva pandemiei. Din cauza acestui virus, „peste 700000 de animale au fost eutanasiate, încă din (…) 2017. Deficitul de carne de porc în balanța comercială a ajuns la peste 500 de milioane de euro anual”. Atunci când este descoperit un epicentru de pestă porcină, toți porcii dintr-o anumită zonă trebuie să fie eutanasiaţi, de obicei incinerați în afara satului într-un fel de groapă comună bizară, creată pentru porci infectați sau potențial infectați. Pentru a compensa pierderile neașteptate, țăranii primesc o compensație financiară de la bugetul public. În afară de măsurile menționate asupra cărora am tot insistat, să nu uităm că, prin limitarea numărului de porcine care pot fi deținute în scopuri necomerciale la cinci, se așteaptă cumva ca însemnate progrese împotriva pestei porcine africane să se înregistreze. Conform consensului științific, gospodăriile apropiate în care se creşte carnea de porc favorizează răspândirea bolii, astfel încât reducerea numărului de porcine crescute pentru scopuri non-comerciale la cinci ar ajuta doar în mod aparent, deoarece fermierii de subzistență nu trebuie să îndeplinească o serie de alte reglementări pe care producătorii de porc în scopuri comerciale trebuie să le respecte sau să se înregistreze ca persoană publică autorizată. Prin urmare, se crede despre aceştia că își cresc porcii în condiții mai puţin propice decât fermierii înregistrați cu mai mult de cinci capete spre creştere. A crede în necesitatea de a face acest lucru este similar cu susținerea ideii că trebuie să avem din ce în ce mai puțini copii pentru a lupta împotriva încălzirii globale sau să nu ne adunăm niciodată în grupuri mai mari de 5, 10 sau 100 de persoane înainte de dispariţia coronavirusului. Oare presupunând că, în medie, gospodăriile româneşti obișnuiau să crească 10 porci înainte de aceste reglementări, iar acum dețin doar limita de cinci, înseamnă că șansele de apariție / răspândire a virusului pestei porcine s-au redus cu 50%? Numărul maxim 5 porcine pare a fi total arbitrar și rezultat dintr-un calcul neconcludent făcut de stat. În ce măsură sunt suficiente cinci capete pentru „scopuri de subzistență” și cum poate statul să decidă sau să știe aşa ceva? Argumentul obișnuit în favoarea acestor reglementări este că 5 porcine sunt mai mult decât suficiente pentru a hrăni fermierul și familia acestuia pe tot parcursul anului. Acesta este însă un argument care cu greu poate sta în picioare în faţa afirmaţiei care spune că nevoile sau dorințele umane sunt nelimitate. Oare ce se întâmplă dacă fermierul are o familie mare? Sau dacă vrea să împartă carnea de porc cu numeroasele sale rude? Ce se întâmplă dacă deține 5 porci vietnamezi, care nu cântăresc mai mult de 50 de kilograme fiecare? Asta ar însemna că 5 dintre porcii săi cântăresc la fel de mult ca porcul altcuiva (de altă rasă). Deci, de ce ar fi acest lucru drept și etic?
Să fie legi(tim)!
O analogie între restricţiile anti-covid și a tot ceea ce implică acestea cu interminabilele „reglementări anti-pestă porcină” nu sunt neapărat concludente pentru o analiză completă a unui context generalizat în care Guvernul nu cunoaște limite în impunerea de ordine stricte împotriva inamicilor pandemici nevăzuţi, dar lipsa de eficienţă a măsurilor (mai ales în comparaţie cu efectele nefaste aduse de acestea) spune multe despre lipsa de scop a unor astfel de acte – la mai mult de un an de la debutul virusului Covid, „distanţarea / izolarea socială” faţă de ceilalți nu a avut niciun efect real în țările care au făcut acest lucru; la fe de bine, a impune fermierilor cum să-și crească animalele, inclusiv câte dintre ele (cum ar fi ca nu mai mult de 15 găini să poate fi crescute de gospodari, cu scopul de a limita gripa aviară?), nu va împiedica răspândirea unei boli – exagerată sau nu – și nici nu va stimula producția națională – a micilor sau a marilor întreprinzători, reuniţi într-un mediu de afaceri mai puţin convenţional, mai puţin oficial, în care costumul şi cravata sunt înlocuite de furcă şi latrina porcilor.
Putem presupune că majoritatea fermierilor și țăranilor speră că „Legea porcului” este pur şi simplu o altă lege dintre miile impuse de Guvern doar „ca să fie”, dar care nu a fost niciodată înfăptuită în realitate – fie că vorbim de una utilă cu adevărat sau lipsită de sens. Într-adevăr, mulți români cu greu ar crede că inspectorii statali vor avea grijă să viziteze fiecare gospodărie și să se asigure că nu mai mult de 5 porci rozalii se joacă cu bucurie în noroiul contaminat cu o gripă africană ascunsă… Dacă statul și rotiţele sale se vor învârti pentru a pune în mişcare un alt mecanism de a cere bani oamenilor pentru a acoperi insuficiențele sale, atunci ne putem aştepta la asprul protest al celor afectaţi în mod direct de asemenea legi. Timpul ne va lămuri. Tot ce trebuie să facă fermierii este să se supună „Legii porcului” … – să se adapteze la dificultăţile pricinuite de o ingerinţă neavenită, chiar dacă aceasta nu reprezintă o adaptare necesară la schimbările pieței libere, ci mai degrabă la capriciile şi intervenţionismul guvernamental.
Referinţe:
(2021). Ministerul Agriculturii – precizări despre Ordinul “maxim 5 porci într-o gospodărie”! [Online]. agrointel.ro. Disponibil la: https://agrointel.ro/175881/ministerul-agriculturii-precizari-despre-ordinul-maxim-5-porci-intr-o-gospodarie/
Cicovschi, A., (2021). Ministrul Agriculturii limitează creşterea porcilor în gospodării DOCUMENT [Online]. https://adevarul.ro/economie/. Disponibil la: https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/ministrul-agriculturii-limiteaza-cresterea-porcilor-propriile-gospodarii-document-1_60256f705163ec4271e1b152/index.html
(2020). Uniunea Europeană enervează țăranii români cu legea porcului. „Să-i fac un grafic de hrănire? Să mă schimb de cinci ori pe zi?” [Online]. https://www.digi24.ro/ Disponibil la: https://www.digi24.ro/stiri/economie/agricultura/uniunea-europeana-enerveaza-taranii-romani-cu-legea-porcului-sa-i-fac-un-grafic-de-hranire-sa-ma-schimb-de-cinci-ori-pe-zi-1333030
